FCSB – Chindia 3-2. Roș-albaștrii câștigă primul meci din Superligă, după ce au fost conduși cu 0-2

FCSB - Chindia 3-2. Roș-albaștrii câștigă primul meci din Superligă, după ce au fost conduși cu 0-2
  • Publicat:
  • Actualizat:

FCSB s-a impus în meciul contra celor de la Chindia Târgoviște, scor 3-2, în cadrul etapei cu numărul 5 din Superliga României.

Prima repriză a fost controlată de către trupa lui Adi Mihalcea, chiar dacă în minutul 7 Neguț a văzut cartonașul roșu direct, după o intrare criminală la Florinel Coman. Târgoviștenii au marcat în minutul 24, prin Doru Popadiuc, iar scorul pauzei, 2-0, a fost stabilit de către Daniel Popa, cinci minute mai târziu.

În a doua repriză FCSB s-a trezit, după cele trei schimbări realizate de către Nicolae Dică și a reușit să marcheze de trei ori în doar 10 minute prin Andrei Cordea (49, 55) și Joonas Tamm (59), stabilind scorul final, 3-2.

FCSB – Chindia 3-2

Min. 90+4: OCAZIE MONUMENTALĂ FCSB! Octavian Popescu îi trimite lui Darius Olare, însă cu poarta mijlocașul trimite pe lângă.

Min. 88: OCAZIE FCSB! Edjouma trimite cu capul, din careul mic, însă portarul Chindiei prinde mingea.

Min. 71: OCAZIE FCSB! Edjouma șutează periculos, din careu, însă Căbuz respinge mingea în corner.

Min. 59: GOOOL FCSB! Joonas Tamm primește o centrare perfectă în careu și trimite cu capul în poarta echipei lui Adi Mihalcea. 

Min. 55: GOOOL FCSB! Andrei Cordea trage din colțul careului la colțul lung și îl învinge pe goalkeeper-ul târgoviștenilor.

Min. 49: GOOOL FCSB! Octavian Popescu trimite o pasă excelentă în fața porții pentru Andrei Cordea, care trimite simplu în poarta apărată de Căbuz.

Min. 46: A început meciul!

Min. 45+1: Pauză pe Arena Națională.

Min. 45: OCAZIE FCSB! Boboc centrează, însă David Miculescu trimite cu capul peste poartă.

Min. 33: OCAZIE FCSB! Pantea rămâne singur cu Căbuz, însă fundașul roș-albaștrilor are o finalizare deplorabilă

Min. 29: GOOL CHINDIA! Daniel Popa îl depășește foarte ușor pe Tamm și îl învinge pe Târnovanu cu un șut la colțul scurt.

Min. 27: OCAZIE FCSB! Marco Dulca își încearcă din nou norocul, dar șutul său trece pe lângă poarta apărată de Căbuz.

Min. 26: OCAZIE FCSB! Marco Dulca trage din colțul careului, însă șutul său lovește doar bara.

Min. 24: GOOOL CHINDIA! Doru Popadiuc reușește o acțiune superbă și îl execută pe Târnovanu printr-un șut superb.

Min. 7: Neguț își lasă echipa în 10 oameni, după o intrare criminală la Florinel Coman

Min. 1: A început meciul.

Chiar dacă vine după o calificare în play-off-ul Conference League, în campionat FCSB se zbate. Echipa lui Nicolae Dică se află pe locul 13, cu doar 3 puncte.

Nici adversara Chindia Târgoviște nu se află pe o poziție fruntașă în Superligă, formația lui Mihalcea ocupând locul 14 cu 2 puncte.

„Ne așteaptă o partidă de campionat grea, i-am urmărit pe cei de la Chindia și sunt o echipă schimbată față de anul trecut. Sunt o echipă care pe faza defensivă au început în acest campionat de la venirea lui Mihalcea să facă pressing sus. E o echipă mai agresivă, mai bine organizată și trebuie să fim pregătiți pentru acest joc. Pe faza ofensivă sunt o echipă care prin Neguț și Popa oricând pot pune probleme, mai ales prin contraatac.

Este important ca noi să câștigăm meciul, în campionat nu am reușit să câștigăm până acum și a venit momentul să câștigăm. Trebuie să dăm totul pe teren ca să câștigăm. La Steaua (n.r. FCSB) orice joc trebuie să-l joci ca să-l câștigi. Jucătorii vin după un moral bun, au reușit o calificare în Europa, mâine (n.r. duminică) ar trebui să aibă plăcere să joace fotbal. Nu vom câștiga jocul doar dacă intrăm pe teren și avem echipamentul frumos, sau dacă vine multă lume la stadion. Nu vom câștiga doar dacă suntem prezenți pe teren. Trebuie să dăm 100%”, a declarat Nicolae Dică la conferința de presă de sâmbătă.

FCSB – Chindia, echipele de start:

FCSB: Târnovanu – R. Boboc, Bouhenna, Tamm, Pantea – M. Dulca, V. Rață – Cordea, Miculescu, Fl. Coman – Bg. Rusu
Rezerve: A. Vlad – V. Crețu, Dawa, I. Stoica, Oct. Popescu, Edjouma, Oaidă, Olaru, Radaslavescu
Antrenor: Nicolae Dică

CS Mioveni: Căbuz – Căpușă, Celea, Boldor, D. Dumitrașcu – Neguț, Passaglia, Vorobjovas, A. Șerban – Popadiuc – D. Popa
Rezerve: D. Moldovan – Ad. Ioniță, Chamed, Fl. Petre, Ct. Dima, Cooper, Atanase, Mihaiu, C. Avram
Antrenor: Adrian Mihalcea

Stadion: Arena Naţională (Bucureşti)
Arbitru: Coza Ionuţ (Cernica) / A1: Cerei Alexandru (Cluj-Napoca), A2: Gheorghe Bogdan (Bucureşti) / Arbitru VAR: Colţescu Sebastian (Bucureşti), Arbitru AVAR: Țepușă Mihaela (Buzău)

Alexandra Pandrea / Fotograf
Pasionat de tot ce se întâmplă în lumea sportului, George Constantin este în prezent student în anul III la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. La începutul anului 2022, George a decis să facă pasul către presa sportivă și a devenit ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Este interzis pentru cei care stau la parter. Decizie pentru proprietarii de apartamente
Este interzis pentru cei care stau la parter. Decizie pentru proprietarii de apartamente
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×