FC Hermannstadt – UTA Arad 3-0, Live Video Online în etapa 6 a play-out-ului din Superliga. Sibienii au făcut spectacol după calificarea în finala Cupei României

Sursa foto: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze
18:38

Min. 90+3: Fluier final

După calificarea în finala Cupei României, Hermannstadt face spectacol la Arad și se apropie la doar un punct de liderul din play-out, Oțelul Galați.

18:38

Min. 90+2: GOL Hermannstadt

Ianis Stoica înscrie din câțiva metri, după o combinație spectaculoasă cu Chițu

18:26

Min. 75: Ocazie Hermannstadt

Murgia reia spectaculos din câțiva metri, dar Iliev evită cel de-al treilea gol cu o intervenție pe măsură

17:49

Min. 62: Ocazie pentru UTA

Râpă centrează pentru Effiong, care reia cu capul din interiorul careului, dar Căbuz reține fără probleme

17:47

Min. 45+2: Pauză pe arena din Sibiu

17:36

Min. 44: GOL Hermannstadt

Servit excelent pe culoar de Goncalves, Buș îl învinge pe Iliev cu o execuție sigură

17:26

Min. 33: GOL Hermannstadt

Neguț pătrunde în careu din flancul stâng și finalizează cu un șut la colțul scurt, după o combinație cu Goncalves

17:25

Min. 24: Ocazie UTA

Omondi caută poarta de la distanță, însă nu-l poate învinge pe Căbuz. Acesta se întinde și respinge.

17:02

Min. 17: Ocazie pentru Hermannstadt

Popescu șutează de la marginea careului, dar mingea trece pe lângă poarta apărată de Iliev

16:21

Începe meciul

Min. 1: Fluier de start

16:16

Echipele de start

Hermannstadt: Căbuz – Antwi, Căpușă, Ionuț Stoica, Bejan, Goncalves – R. Popescu, Ivanov, Kujabi – Buș, Neguț

Rezerve: Muțiu, Pop, Găman, Selimovic, Balaure, Biceanu, Murgia, Mihart, Oroian, Dragos Iancu, Ianis Stoica, Chițu

Antrenor: Marius Măldărășanu

UTA: Iliev – Dussaut, Conte, Benga, Trif – Hrezdac – Danciu, Van Durmen, Mpoku, Omondi – Costache

Rezerve: Gorcea, Râpă, Matei, Tzioni, Effiong, Taroi, Olar, Poulolo, R. Cristea

Antrenor: Mircea Rednic

Meciul FC Hermannstadt – UTA Arad are loc în etapa 6 a play-out-ului din Superliga, sezonul 2024 – 2025, iar partida este Live Video Online pe www.prosport.ro.

De asemenea, duelul de pe Stadionul Municipal Sibiu poate fi urmărit și la televizor pe posturile Digi Sport 1 și Prima Sport 1.

FC Hermannstadt – UTA Arad Live Video Online în etapa 6 a play-out-ului din Superliga

FC Hermannstadt și UTA Arad, formații despărțite de doar 3 puncte în clasament, se duelează, sâmbătă, 26 aprilie 2025, de la ora 17:00, în etapa cu numărul 6 din play-out-ul Superligii.

Înaintea acestei confruntări, FC Hermannstadt s-a calificat în finala Cupei României, după ce a produs surpriza și a învins-o pe Rapid București, scor 2-1 la Sibiu. În schimb, în play-out-ul din Superliga, Hermannstadt ocupă locul 4, cu 27 de puncte. În campionat, echipa antrenată de Marius Măldărășanu a înregistrat două remize în precedentele două etape, scor 1-1 cu Petrolul Ploiești și 1-1 cu Farul Constanța.

De partea cealaltă, UTA Arad este pe poziția a 6-a, cu 24 de puncte, și are emoții ceva mai mari în privința retrogradării. Concret, „Bătrâna doamnă” este la doar două puncte în fața locurilor de baraj și la 4 față de Unirea Slobozia, ocupanta primei poziții direct retrogradabile.

UTA Arad nu traversează cea mai bună formă și vine după o înfrângere supărătoare încasată cu Slobozia, 1-2, și după un egal cu Sepsi, 1-1.

La capitolul dueluri directe, situația este echilibrată. Precedentele două confruntări dintre FC Hermannstadt și UTA Arad, din sezonul regular, s-au încheiat la egalitate, 1-1 pe stadionul „Francisc Neuman” și 0-0 la Sibiu.

Echipele probabile

FC Hermannstadt: Căbuz – Căpușă, Găman, Ionuț Stoica – Antwi, Ivanov, Murgia, Goncalves – Balaure, Buș, Ianis Stoica
Antrenor: Marius Măldărășanu

UTA Arad: Iliev – Râpă, Benga, Paulolo, Dussaut – Rassoul, Van Durmen – Danciu, Mpoku, Tzionis – Costache
Antrenor: Mircea Rednic

Stadion: Municipal Sibiu
Arbitru: Mladinovici Horia Gabriel (Bucureşti – Bucureşti). Asistenți: Neacşu George Florin (Câmpulung Muscel – Argeş), Neacșu Ionuț Traian (Bucureşti – Bucureşti)
Arbitru VAR: Dima Iulian (Bucureşti – Bucureşti). Asistent VAR: Vodă Alexandru (Alba Iulia – Alba)

Declarațiile antrenorilor

La conferința de presă premergătoare jocului de sâmbătă, Marius Măldărășanu s-a prezentat neașteptat de temător:

Este cel mai greu meci la nostru și nu prin prisma faptului că e următorul, ci pentru că vine într-un timp foarte scurt. Nu sunt nici 72 de ore de la Cupa României, așa că este meciul de care mi-e teamă cel mai mult în acest an. Spun asta pentru că a fost o descărcare mare de energie, din punct de vedere fizic, dar mai ales din punct de vedere emoțional. Va trebui să facem totul, să facem orice sacrificiu pentru a câștiga, pentru că ar însemna foarte mult o victorie. Aceasta poate ne-ar da o liniște ca să putem pregăti finalul de sezon încrezători. Selimovic este și el bine, în afară de oboseală, toți băieții sunt apți. Jucăm contra echipei UTA, care îl are antrenor pe Mircea Rednic, care are mare experiență. Îl cunoaștem foarte bine și are o echipă bună, cu calitate. Acum și ei sunt într-o pasă nu prea bună, dar niciodată un meci nu seamănă cu altul. Ne așteptăm un meci dificil, logic că și ei își doresc foarte mult victoria. Am înțeles că nea Mircea a fost și în tribună la partida contra Rapidului, pentru a vedea anumite lucruri, pentru că orice echipă are și plusuri și minusuri. Sperăm ca noi să fim foarte bine din toate punctele de vedere și să profităm noi de minusurile lor. Până acum, am făcut meciuri bune contra celor de la UTA, am și câștigat, am și pierdut, dar au fost meciuri bune, meciuri echilibrate în general. Am mai spus-o la conferință, până la meciul cu Sepsi, când am câștigat la zero, acel meci de la UTA era reperul nostru. Nu înseamnă că băieții joacă sau se motivează pentru că este UTA, până la urmă este un adversar de tradiție, dar așa s-a mai întâmplat și cu siguranță și mâine o să fie încărcătura emoțională. M-aș bucura să ne susțină publicul, chiar dacă, cu siguranță, numeric nu va fi la fel ca la ultimul meci. Dar, cu cât mai mulți, cu atât mai bine, pentru că avem nevoie.”, a spus antrenorul lui FC Hermannstadt.

Din tabăra adversă, Mircea Rednic a transmis următoarele:

Am văzut o atmosferă frumoasă, o echipă disciplinată, o echipă omogenă, o echipă cu jucători ambițioși care au crezut până în ultimul minut, au soluții, au concurență. Mulți zic că o să fie obosiți… n-au cum să fie obosiți. Mai ales că te-ai calificat în finală, asta îți dă elan, îți dă încredere, n-o să fie probleme și nu cred c-o să fie multe schimbări. Am văzut la Măldă în ultimele meciuri foarte puține schimbări și doar dacă erau jucători suspendați sau accidentați. Au calitate în special de la mijloc în sus, au trei jucători care aleargă foarte mult, tot timpul sunt disponibili.”, a precizat antrenorul arădenilor de la UTA.

Publicat: 26 04. 2025, 18:55
Actualizat: 26 04. 2025, 19:04