Cristiano Bergodi și-a stabilit staff-ul la U Cluj, dar lipsește un om important!
Cristiano Bergodi este noul antrenor al celor de la Universitatea Cluj. Italianul revine în Superliga după un an și jumătate. El a plecat din țară anul trecut în aprilie, după ce a fost demis de la Rapid.
În intervalul scurs, Bergodi nu a antrenat pe nimeni, dar s-a aflat în tratative cu mai multe echipe. Ultima discuție a fost cu cei de la Petrolul, însă tehnicianul de 61 de ani a refuzat să preia o echipă cu probleme, unde până la urmă a ajuns Eugen Neagoe.
Florentin Rădulescu a plecat, vine Eugen Anghel
Cristiano Bergodi și-a stabilit stafful la Universitatea Cluj, care a suferit modificări atât față de echipa lui Neluțu Sabău, cât și față de formația pe care a avut-o mereu alături italianul, la experiențele din România. Luigi Ciarlantini va fi antrenor secund, iar Eugeniu Cebotaru a rămas pe aceeași poziție, după ce a lucrat și cu Sabău.
Antrenor cu portarii va fi Eugen Cătalin Anghel, care îi ia locul lui Florentin Rădulescu, cel care s-a ocupat de goalkeeperii Universității în ultimii trei ani. La ultima acțiune a echipelor naționale, toți cei patru portari de la U Cluj au fost chemați la loturi. Edvinas Gertmonas a fost la naționala mare a Lituaniei, Ștefan Lefter la România U 21, Iustin Chirila la Românie U20 și Tudor Coșa la România U17. Toți antrenați de Rădulescu, al cărui fiu Ștefan, este portarul naționalei U16 a României.
Din echipa lui Sabău, pe loc a rămas și Flavius Nistor, ca preparator fizic, dar au dispărut Sandu Tăbârcă și Daniel Sima. Deși era de așteptat ca Ioan Colonel să ajungă la U Cluj, alături de Bergodi, acesta nu figurează, cel puțin pentru moment, în stafful italianului. Colonel era socotit mâna lui dreaptă, la echipele din România la care a activat.
„Nu sunt un magician”
Bergodi a fost deja prezentat de U Cluj și a dezvăluit ce îți propune la echipa ardeleană. „Nu mi-e ușor, cu tot respectul, ce s-a întâmplat în acest an… Pentru că era o echipă bună, care anul trecut a făcut o performanță extraordinară. A intrat în istoria acestui club. Nu știu precis de ce, dar m-am uitat, am văzut imagini, pe unii jucători i-am și antrenat. În acest moment am nevoie doar de timp pentru a pregăti echipa. Nu o cunosc așa de bine, dar nu am nici o problemă, pentru că eu consider că am ochi. Sigur că trebuie timp, un pic de răbdare, dar sunt sigur că vom face treabă bună. Dar nu sunt un magician să spun care sunt problemele.
Am văzut meciurile, le țin pentru mine și este normal ca în antrenament să muncesc, să pun capul jos și să încerc să fac treabă bună. Vreau să îmi fac meseria cel mai bine, am încredere în ce am făcut și sunt bucuros că am revenit și în România. Foarte bucuros, credeți-mă. Am motivație, entuziasm și sunt aici pentru a redresa echipa, cu ajutorul jucătorilor, normal, pentru că ei sunt principalii actori. Pot să-i ajut. Nu îi învăț eu fotbal, am venit să ajut cu experiența pe care o am în fotbalul românesc”, a spus Bergodi.
U Cluj are 14 puncte după 13 etape și ocupă locul 10 în clasament, iar Bergodi va debuta la a noua echipă pe care o pregătește în România sâmbătă, de la ora 16:00, în deplasare, la Oțelul. Până acum el a antrenat în România echipe ca FC Național, CFR Cluj, Rapid, Politehnica Iași, FC Voluntari, Steaua, ASA Tg. Mureș, Universitatea Craiova sau Sepsi.