Ce veste pentru Dan Petrescu! Gabriel Debeljuh poate reveni mai repede, după ce „s-a rupt” în Conference League. Ce planuri are CFR Cluj | EXCLUSIV

Andrei Preotu
Ce veste pentru Dan Petrescu! Gabriel Debeljuh poate reveni mai repede, după ce „s-a rupt” în Conference League. Ce planuri are CFR Cluj | EXCLUSIV
Dan Petrescu pozeaza alaturi de trofeusi Gabriel Debeljuh dupa castigarea campionatului in urma meciului de fotbal dintre CFR Cluj si Universitatea Craiova, contand pentru Play-off-ul Ligii 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul CFR Dr. Constantin Radulescu din Cluj Napoca, duminica 15 mai 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Gabriel Debeljuh poate reveni mult mai repede pe teren, după ce vârful „s-a rupt” în preliminariile Conference League și l-a băgat în depresie pe Dan Petrescu.

ProSport a aflat că vârful poate fi apt chiar și peste trei luni, după ce a fost consultat de medici în cursul acestei zile. „Ar putea fi apt și peste trei-patru luni, nu este exclus. Noi așa credem, dar trebuie să mai așteptăm puțin”, susțin cei de la CFR Cluj.

În aceste condiții, Debeljuh are șanse să joace în ultima parte a anului, atunci când CFR Cluj speră să fie tot în Europa, în faza grupelor din Conference League.

Ce veste pentru CFR Cluj! Când poate reveni Gabriel Debeljuh după accidentarea din Conference League

CFR Cluj speră să se bazeze pe Gabriel Debeljuh spre finalul acestui an, iar șansele ca vârful să lipsească șase luni, așa cum estima Dan Petrescu, nu sunt atât de mari.

Atacantul grupării din Gruia a intrat pe mâna medicilor și, chiar dacă diagnosticul nu este unul clar, cei de la CFR Cluj au aflat că accidentarea fotbalistului nu este, totuși, una foarte gravă. În jur de trei-patru luni ar lipsi fostul vârf al lui Hermannstadt, înlocuit în timpul meciului cu Șahtior Soligorsk, câștigat de campioana României cu scorul de 1-0.

Accidentat grav, Debeljuh a rezistat pe teren 59 de minute, fiind schimbat cu Yeboah.

Cum CFR Cluj nu își permite pași greșiți, se ia, totuși, în calcul transferul unui atacant, mai ales după calificarea în play-off-ul Conference League.

CFR Cluj se pregătește de dubla cu Maribor și speră să prindă pentru al doilea an la rând faza grupelor din Conference League.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Viața într-un oraș de 15 minute: Aplicația MyCosmopolis și stilul de viață premium
Mediafax
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Cancan.ro
„Atentat la sănătatea publică!” Imagini cu mizeria din spațiile unde sunt gătite alimentele vândute pe plajă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. Și-a făcut o fotografie care i-a lăsat mască pe fanii săi! Arată impecabil
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ. România are benzină şi motorină mai scumpe decât în toate ţările vecine, deşi dispune de resurse proprii importante de petrol
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Râzi cu lacrimi
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Descopera.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Xbox va permite transformarea jocurilor pe disc în licențe digitale
Go4Games
Anunțul pe care îl aștepta toată lumea despre A7. Cristian Pistol anunță data și ora deschiderii celor 47,10 km noi
Promotor.ro