Botoşani, tărâm interzis pentru Universitatea Craiova. O singură victorie pentru olteni în fieful moldovenilor

FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

FC Botoşani şi Universitatea Craiova se întâlnesc în etapa a 28-a a Superligii, astăzi, de la ora 18:00, meci care va fi arbitrat de Adrian Cojocaru.

Terenul de la Botoşani este unul „interzis” pentru olteni, care au câştigat o singură dată în campionat aici. Singura victorie a Craiovei la Botoşani a fost pe 19 iulie 2020, 2-0, goluri marcate din penalty de Cicâldău şi Gustavo. Oltenii au mai câştigat o dată în fieful Botoşaniului, dar în Cupa României, în 2021, scor 1-0.

Grozavu: „Am avut meciuri bune contra Craiovei”

În rest, pe teren propriu, FC Botoşani a câştigat 8 meciuri contra Craiovei (7 în campionat şi unul în Cupa României), iar de 5 ori a fost egalitate.

Ca palamares general, cele două echipe s-au mai întâlnit în campionat de 27 de ori, de 10 ori au câştigat craiovenii, de nouă ori s-au impus moldovenii, iar alte opt partide s-au terminat la egalitate. Primul joc a avut loc în stagiunea 2014-2015, când Universitatea Craiova a câştigat pe teren propriu cu 2-1, iar ultimul a fost în turul acestui campionat, 0-0 în Bănie.

Cu Leo Grozavu pe bancă, FC Botoşani s-a impus contra Craiovei trei ani la rând: în 2015, scor 2-0, în 2016, sco 2-1, în 2017, scor 1-0.

„Am avut meciuri bune contra Craiovei, important este să găsim acea atitudine bună, motivaţia bate valoarea de multe ori. Întâlnim o echipă care are jucători buni pe orice poziţie, i-am analizat, iar de când a venit Rădoi se vede mult mai mult acea stare oltenească” a spus Leo Grozavu, înaintea disputei cu oltenii, în care nu-i poate folosi pe Bodişteanu şi Mouaddib, suspendaţi.

„Ne aşteaptă o echipă şi mai agresivă decât Oţelul Galaţi, cu un 4-3-3, cu Ongenda şi Papa interi, cu Adams şi Pavlovici, fundaşi laterali care urcă foarte mult. Va trebuie să ne recuperăm forţele. Nu va fi deloc uşor, îl ştiu pe Leo ce lucrează, ce antrenează, nu e întâmplător ce joacă echipa de la venirea lui. E clar că ne aşteaptă un meci foarte greu, după ce am acumulat 4 victorii, toată lumea vrea să ne bată, dar cu atât punctele vor fi şi mai preţioase” a spus Mirel Rădoi.

În acest meci, antrenorul Ştiinţei nu poate miza pe Alexandru Mitriţă şi Alexandru Cicâldău.

Houri: „Nu îmi este frică de teren”

„Nu va fi un meci uşor, am văzut imagini cu gazonul, e clar că va fi dificil, dacă facem ce am făcut în ultimele patru meciuri, dacă vom păstra aceeaşi mentalitate, putem câştiga. Nu îmi este frică de teren, este fotbal, până la urmă, trebuie să ne bucurăm de acest sport. Suntem profesionişti şi trebuie să ne adaptăm, să luptăm ca o echipă. Aproape toate echipele din play-off au acelaşi număr de puncte, clasamentul e strâns, trebuie să tratăm meciurile ca pe o finală, dar să nu punem prea mare presiune. Antrenorul a venit cu experienţa lui, a adus o atmosferă bună, ideile de joc sunt excelente, ştim cum să contracarăm adversarii. Avem o echipă bună şi putem câştiga ceva anul acesta, un trofeu, antrenorul ne poate ajuta” a declarat Lyes Houri, înainte de meci.

Publicat: 22 02. 2025, 15:49
Actualizat: 22 02. 2025, 15:50