Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Transferul zilei în Superliga: a fost adus ca o mare promisiune la FCSB, dar a eşuat, iar acum Rednic vrea să-l revitalizeze, după ce fotbalistul a retrogradat

Transferul zilei în Superliga: a fost adus ca o mare promisiune la FCSB, dar a eşuat, iar acum Rednic vrea să-l revitalizeze, după ce fotbalistul a retrogradat

Călin MNERIEGigi Grigorescu
Transferul zilei în Superliga: a fost adus ca o mare promisiune la FCSB, dar a eşuat, iar acum Rednic vrea să-l revitalizeze, după ce fotbalistul a retrogradat

Mircea Rednic își completează, încetul cu încetul, echipa cu care vrea să atace play-offul în sezonul următor al Superligii.

După fundașul Cornel Râpă (34 de ani) și mijlocașul Benjamin Van Durmen (27 de ani), UTA a făcut o primă achiziție și în linia de atac. Arădenii au pus mâna pe Andrei Dumiter (25 de ani), fotbalist care a retrogradat în Liga 2 cu FC Voluntari și unde nu a mai dorit să continue.

Atacantul pe care Gigi Becali a plătit 350.000 de euro în 2021 a ajuns acum gratis la UTA. Rednic l-a vrut și în iarnă

Până la urmă, impresarul Cătălin Sărmășan a găsit înțelegere la ilfoveni și „vârful” timișorean Dumiter va juca aproape de casă cel puțin până în 2026.

Andrei Dumiter e crescut de LPS Banatul și și-a făcut debutul la seniori în culorile celor de la Mama Mia Becicherecu Mic.

Apoi, a semnat cu Ripensia, pentru care a impresionat timp de două sezoane în Liga a II-a. Acum cinci ani, atacantul a făcut pasul în Superligă, la Sepsi Sfântu Gheorghe, care l-a trimis sub formă de împrumut la Chindia.

FCSB l-a cumpărat pe Dumiter de la Sepsi pentru 350.000 de euro

După șase luni la Târgoviște, fotbalistul a revenit la Sepsi, unde a jucat timp de un sezon și jumătate. În 2021 a fost achiziționat de FCSB pentru 350.000 de euro, iar în tricoul echipei din București a evoluat inclusiv în Conference League.

În ianuarie 2023, Dumiter a semnat cu FC Voluntari, iar sezonul precedent a fost cel mai bun din punct de vedere individual la nivelul primei ligi, cu șapte goluri și două pase decisive în 33 de partide. A marcat o dată și în Cupa României, competiție în care ilfovenii au ajuns până în semifinale, fiind eliminați de Corvinul.

În total, noua achiziție a UTA-ei are 13 goluri și șase pase decisive în cele 96 de meciuri jucate în Superligă. Dumiter a mai fost dorit de Mircea Rednic și în iarnă, dar atunci acesta nu s-a putut despărți de Voluntari.

Andrei Dumiter e cotat la 500.000 de euro pe transfermarkt, are 1,84 metri și va începe antrenamentele sub comanda lui staffului lui Mircea Rednic începând de miercuri.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]