Alexandru Mitriță, analizat de Răzvan Lucescu după ce a revenit la Universitatea Craiova. Fostul său antrenor i-a evidențiat marele defect: „Am avut experiențele mele cu el”

Alexandru Mitriță (28 de ani) a revenit la Universitatea Craiova în această vară, după mai bine de patru ani petrecuți în afara României, iar cu această ocazie a fost analizat de Răzvan Lucescu. Mitriță a colaborat cu Lucescu Jr. în intervalul august 2021 – iunie 2022, în care a fost împrumutat în Grecia, la PAOK Salonic.

Cariera lui Alexandru Mitriță putea fi mult mai impresionantă! După ce a revenit la Universitatea Craiova, mijlocașul a fost analizat de Răzvan Lucescu

Alexandru Mitriță a semnat cu Universitatea Craiova în urmă cu câteva zile și a revenit în fotbalul românesc la mai bine de patru ani distanță după ce tot gruparea din Bănie îl vindea în străinătate.

În februarie 2019, New York City plătea impresionanta sumă de 8 milioane de euro pentru a-l transfera pe Mitriță în MLS. Mijlocașul a rămas un an și jumătate în Statele Unite ale Americii, după care a fost împrumutat. Mai întâi în Arabia Saudită, la Al Ahli, după care în Grecia, la PAOK Salonic și, în cele din urmă, tot în Arabia Saudiă, la Al Raed.

În Grecia, Alexandru Mitriță a fost adus și la insistențe lui Răzvan Lucescu. Antrenorul în vârstă de 54 de ani și-a început al doilea mandat de la PAOK în iulie 2021, iar unul dintre primele transferuri pe care le-a făcut atunci a fost reprezentat de Mitriță.

38 de meciuri a jucat mijlocașul pentru gruparea din Grecia, în intervalul august 2021 – iulie 2022, reușind să înscrie 3 goluri și să ofere 3 pase decisive.

După ce Mitriță a ales să revină în fotbalul românesc și să semneze cu Universitatea Craiova, Răzvan Lucescu a evidențiat marele defect al mijlocașului, care l-a blocat să își atingă potențialul maxim în carieră:

„Am avut experienţele mele. Şi cu Mitriţă, când nu juca, abandona. El, cu calitatea lui, dacă era şi luptător, juca la nivel mare”, a declarat Răzvan Lucescu, la Orange Sport.

Problema lui Mitriță e des întâlnită și la nivelul echipei naționale, susține Lucescu Jr.

Declarația oferită de Răzvan Lucescu a venit în contextul în care pe 16, respectiv 19 iunie, echipa națională le va întâlni pe Kosovo și Elveția în preliminariile Euro 2024. Experimentatul tehnician spune că problema lui Mitriță o au mulți dintre jucătorii români, iar acest aspect își pune amprenta la nivelul echipei naționale:

„Eu cred că trebuie să fim realişti, echipa naţională are şanse. Grupa e una abordabilă. Suntem fragili psihic, da, aşa este. Mai ales după ce au dispărut ultimii jucători mari, Mutu, Chivu. Jucătorii români arată o lipsă de încredere. Pe unde se duc, abandonează dacă nu primesc încredere.

Nu reacţionează cu dorinţă de luptă, de a demonstra. Nu, noi nu suntem aşa”, a spus Răzvan Lucescu, potrivit sursei citate.

Alexandru Mitriță nu a fost convocat de Edi Iordănescu pentru dubla cu Kosovo și Elveția din luna iunie. 18 meciuri a adunat Mitriță în tricoul primei reprezentative, pentru care a înscris și 3 goluri.

Publicat: 14 06. 2023, 10:05
Actualizat: 14 06. 2023, 10:37