Alexandru Creţu se desparte de Universitatea Craiova şi va juca în Arabia Saudită. Ce salariu va avea mijlocaşul la Al-Wehda

Alexandru Creţu se desparte de Universitatea Craiova şi va juca în Arabia Saudită. Ce salariu va avea mijlocaşul la Al-Wehda
foto Sport Pictures

Deşi şi-a prelungit în vara aceasta contractul cu Universitatea Craiova până în 2027, Alexandru Creţu nu va mai continua la formaţia antrenată de Costel Gâlcă.

Oltenii au acceptat oferta celor de la Al-Wehda FC, potrivit Fanatik, arabii urmând a plăti 600.000 de euro pentru mijlocaşul de 32 de ani.

Acesta va avea un salariu de 750.000 de euro la echipa din Arabia Saudită și ar urma să se dueleze cu jucători ca Neymar sau Cristiano Ronaldo.

Alexandru Creţu va avea un salariu de 750.000 de euro la Al Wahda

Mijlocașul a ajuns la Universitatea Craiova în vara lui 2021, liber de contract şi a jucat 123 de meciuri în alb-albastru, reuşind 16 goluri și 10 assisturi. În ultimul meci al lui Creţu la Universitatea Craiova, victoria cu 2-1 de la Sfântu Gheorghe, Alexandru Creţu a reuşit o pasă de gol, dar a şi fost eliminat pe final de arbitrul Radu Petrescu, decizie contestată vehement, atât de jucător, cât şi, ulterior, de finanţatorul Mihai Rotaru.

Cotat la 800.000 de euro pe transfermarkt, Alexandru Creţu are 7 selecţii în naţionala României, majoritatea în timpul mandatului lui Mirel Rădoi pe banca tricolorilor.

Poli Iaşi, Olimpija Ljubljana, Maribor şi FCSB sunt echipele la care a mai evoluat Alexandru Creţu în cariera sa. În acest sezon, Creţu a jucat 7 meciuri pentru Universitatea Craiova, reuşind o pasă de gol, în ultimul său meci în alb-albastru.

Universitatea Craiova are soluţii în linia mediană chiar şi după plecarea lui Creţu, Costel Gâlcă avându-i la dispoziţie pe postul de mijlocaş central pe: Anzor Mekvabishvili, Vladimir Screciu, Mihai Căpăţână şi Takuto Oshima.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
David Popovici, de neoprit la Europene! A câștigat semifinala de 200 m liber și e cu un pas în marea finală
Mediafax
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Cancan.ro
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce se ocupă acum Marina Dina, fosta asistentă TV a lui Mihai Morar de la Antena Stars. S-a retras din televiziune în 2010
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Râzi cu lacrimi
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Descopera.ro
Dan Negru, mesaj pentru David Popovici după reușita de la Paris: 'Abia atunci performanța lui va avea valoare'
Cancan.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Promotor.ro