Steliano Filip unește fotbaliștii din Superligă într-un demers caritabil. Tricourile lui Sorescu, Săpunaru, Alibec sau Budescu, scoase la licitație de fostul căpitan din „Ștefan cel Mare” pentru un orfelinat din Orșova. „Împreună spre bine!”

Fotbalistii dinamovisti Azankpo Desire Segbe, Steliano Filip si Cosmin Gabriel Matei saluta galeria dupa meciul de fotbal dintre Dinamo Bucuresti si Academica Clinceni, contand pentru Play-out-ul Ligii 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Dinamo din Bucuresti, sambata 30 aprilie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

La inițiativa lui Steliano Filip (29 de ani), jucătorul lui Mezokovesd, mai mulți fotbaliști din Superligă s-au unit într-un demers ce are ca scop ajutorarea oamenilor din Orșova. „Internaționali”, printre alții, precum Deian Sorescu, Cristi Săpunaru, Denis Alibec sau Mario Camora au semnat și au trimis către fostul „câine” tricouri care, ulterior, vor fi scoase la licitație de către Filip, pe social media.

Fotbaliștii din Superligă, uniți de Filip într-un demers caritabil

Steliano Filip, fotbalist legitimat la Mezokovesd, în Ungaria, a unit mai mulți jucători din Superligă într-un demers caritabil. Cel care a strâns aproape 200 de prezențe la Dinamo, prin intermediul social media, a început să scoată la licitație tricouri semnate de jucători activi în prima ligă.

Pe pagina de Facebook a „internaționalului” a fost postat miercuri, 17 mai, primul tricou scos la licitație. Acesta va pregăti, din două în două zile, alte tricouri care vor fi puse la dispoziție celor care vor să facă un bine și, în același timp, vor să-și mărească colecția personală.

Filip a pregătit tricouri primite de la Deian Sorescu (FCSB), Denis Alibec (Farul), Constantin Budescu (Petrolul), Mario Camora (CFR Cluj) sau Cristi Săpunaru (Rapid) din Superligă. Pe lângă cei menționați, și Gabi Tamaș sau Gabriel Torje, jucători care nu activează, momentan, în prima ligă din România, vor dona câte un tricou. Acestea sunt semnate de către fotbaliști.

Am vorbit cu ei, mi-au trimis tricourile semnate, iar eu le voi scoate la licitație pe social media, pe conturile mele de Facebook și Instagram. Voi posta la două zile câte un tricou.”, a menționat Steliano Filip pentru ProSport.

Banii strânși vor fi direcționați în conturile Fundației Tabor Orșova, și, ulterior, redirecționați către orfelinat sau oameni din zonă.

Tricoul lui Deian Sorescu de la FCSB, primul scos la licitație. „Fii și tu un ajutor pentru cei în nevoie!”

Tricoul lui Deian Sorescu de la FCSB, fostul coechipei al lui Filip din „Groapă”, a fost primul scos la licitație pe Facebook, dar și pe Instagram.

Vreau să mă implic cu voi într-un proiect de ajutorare. Voi oferi câteva tricouri pentru licitație!

Toate donațiile vor fi direcționate către fundația Tabor Orșova, care se implică în mod activ în diferite proiecte sociale și susține comunitatea familiilor nevoiașe din Oltenia și nu numai.

Fii și tu un ajutor pentru cei în nevoie și implică-te alături de noi. Împreună spre bine!

Licitația începe de la suma de 500 de lei și va ține până vineri, 19.05.2023, ora 20. După închiderea licitației, plata se va face în unul din conturile de mai jos!”

Plata poate fi făcută în contul Fundației Tabor Orșova.

  • CIF: 45302980;
  • EURO: RO54BTRLEURCRT0610984101;
  • RON: RO07BTRLRONCRT0610984101.
Publicat: 17 05. 2023, 17:24