Scrisoare de adio

Nici nu îmi mai amintesc când te-am cunoscut. Erai fermecătoare, atât mai știu. Îți venea turnat galbenul pe care îl purtai și mișcările tale mă fascinau. Am fost mândru că m-ai ales, deși știam că nu ești doar a mea. Mulți jinduiau după tine și tu nu știai cum să-i refuzi. Le ofereai tuturor ce mi-ai oferit și mie. Am trecut prin multe momente grele împreună și m-au durut lucrurile pe care le-ai făcut. Odată mi-ai oferit vreo două săptămâni negre în Anglia, dar veneam după o excursie de vis în America și am trecut peste. Mai târziu, prin 98, te-am acceptat și blondă după clipele minunate pe care mi le oferisei, deși era clar că nu-ți venea bine. Îmi amintesc, cum prin 2000 ai început să-ți pierzi din strălucire și naturalețe și am înțeles că a venit momentul să te schimbi. Nu mai erai cea pe care o știam din copilările, pe care o vedeam aproape numai prin iarbă, în mediul tău natural. Atunci puteam să închid ochii când mai călcai pe bec și făceai escapade prin cârciumi. După acea vară petrecută prin Belgia și Olanda începusei să-ți faci tatuaje, care mai de care mai ciudate, te duceai mai des în club decât în parcuri și ușor,ușor, devenisei parte din lumea mondenă, cea pe care o urai cu ceva vreme în urmă. Am încercat să te accept, am scrâșnit din dinți câțiva ani buni, timp în care doar o dată am mai mers și noi în vacanță în străinătate. Pentru puțin timp am crezut că ne va fi din nou bine. Că vom putea uita ultimii 8 ani. Din păcate, a fost ca un vis frumos, care se termi