E vineri, ora 16, și Bucureștiul geme de noxe. Canicula accentuează senzația de lipsă de oxigen, începutul școlilor a dat peste cap traficul. De la Marriott spre Ghencea se merge bară la bară, chiar dacă programul de muncă nu s-a terminat pentru majoritatea angajaților. E zi de meci în Ghencea! Așa cum nu a mai fost de multă vreme până în acest început de sezon, moment în care un proiect la care s-a muncit în ultimii ani a căpătat formă. Și culoare, și sunet. Steaua joacă pe teren propriu cu Progresul 2005, nicio legătură cu „Progresul” care face inimi să sară peste o bătaie. Însă „Steaua” face.
Nu mai sfârâie grătarul la crâșmele de peste drum de Complexul Sportiv Steaua ca pe vremuri. Micii se vând în cantități mai… mici, dar e ca înainte. Tot pe cartonul care devine prea unsuros după cinci minute, tot alături de muștarul atât de diluat cu apă încât își schimbă culoarea în lime. Berea e și ea disponibilă, ieftină și la pahar de plastic. Sunt câteva sute de băieți care ocupă băncile amenajate de vreo primărie la intrarea în complex. Majoritatea tineri, aproape toți îmbrăcați în negru cu „SUD” scris cu alb pe spate. Fularele, eșarfele, steagurile, toate însemnele au stema Stelei desenată. Nostalgicii o combină cu cea veche, cea „a Armatei”. Sunt băieții care au obținut, într-un final, ceea ce și-au dorit. „Un club mai curat înainte de toate”, spun ei. Asta rămâne de văzut, dar măcar au un club. Cu siglă, nume, cu stadion, cu suporteri de galerie, cei care nu lipsesc în lumea asta niciunui club care se respectă.
„Fiara” și steliștii, peisaj clasic
Începutul de sezon e excelent. Maximum de puncte după primele două etape, o căruță de goluri înscrise. Iar starea de bine aduce spectatori. Chiar și în timpul programului de muncă, „grație” unei programări tâmpite pe care a făcut-o un AMFB mai obscur decât gangurile din Prelungirea Ferentari. E liga a patra, teoretic aici joacă amatorii, gradul de alertă e zero în mod normal. Nu și la stadionul Steaua. Jandarmeria îmbracă echipamentul de „intervenție” cu o oră înainte de start. Poliția a parcat Polo-urile din dotare pe bulevard și dirijează circulația. Se așteaptă galeria, se rezolvă și o trecere de pietoni ad-hoc peste liniile lui 41, tramvai care cu fiecare garnitură mai descarcă 20-30 de băieți în negru. Apar și cântecele, apar și steagurile uriașe.
Se joacă pe terenul 5 din Complex. Pentru vizitatorii obișnuiți, pentru fanii „Stelei de pe vremuri”, „cinciul” era terenul de antrenament pe care juca echipa mare atunci când „șasele” nu era tuns sau era în proces de regenerare a ierbii. Practic, rezerva terenului de antrenament a devenit „acasă” pentru Steaua București. Pe Central nu se joacă, e o… paragină conservată de promisiunea unei demolări și mai apoi a unei construcții noi pentru planul nostru prea avântat de a găzdui meciurile unei grupe la Euro 2020. Aici urmează să se desfășoare antrenamentele oficiale, deci e teritoriu interzis pentru Steaua. E bun și „cinciul”. Are gradene pe o latură, niște tribune de metal la care au muncit băieții din galerie cot la cot cu angajații Clubului Sportiv al Armatei. Sunt și stewarzi, sunt și jandarmi, apare și Lăcătuș. „Fiara” zâmbește, zâmbește așa cum n-o făcea pe vremea în care antrena în Liga 1. E îmbrăcat în roșu și albastru, așa cum a fost toată viața, și are sigla Stelei pe piept. Salută, face poze, dă indicații.
Aliuță, revenire apreciată
Meciul începe la câteva minute după ora cinci pentru că arbitrul, exces de zel, vrea ca Steaua să schimbe culorile jambierelor. Dar începe cu stil. Sunt peste o mie de suporteri, poate o mie cinci sute, însă aproape toți sunt „din galerie”. Spre deosebire de meciurile din Liga 1, acolo unde vin și spectatorii normali, cetățenii”, aici nimeni nu își asumă acest rol. Nici mamele fotbaliștilor tineri de la Steaua, nici cei mici aduși să-și vadă frații la lucru, nimeni nu se abține de la scandările coordonate de bătăile în tobe. Ritmul e bun, pe alocuri seamănă cu atmosfera imaginată de Peter Jackson în marșul orcilor spre Minas Tirith, în ultima parte din trilogia „Stăpânul inelelor”. Bum! Scandare, cântec, pasă, gol! Și golurile curg, adversarul e modest chiar dacă îl are pe Aliuță pe teren. Exact, acel Aliuță! Aliuță din „Aliuță nu e de vânzare!”, scandare pe care câțiva băieți din tribună au prins-o pe Central prin 2004. Dar Aliuță cel de acum joacă din plăcere, joacă pentru a ține kilogramele sub control și nu poate face față unei echipe de puști valoroși. Valoroși pentru acest nivel.
Suporterii își fac datoria, CSA face la fel?
Scorul nu contează, Steaua nu are nicio problemă. Se înscrie pe bandă rulantă, atmosfera e bună, mai bună decât la multe dintre meciurile din Liga 1. Ca-n Anglia, zice un puști sprijinit cu obrajii de gardul din spatele portarului Stelei. Ca-n Anglia se golește și tribuna la pauză. Băieții pleacă să se hidrateze. Fie de la robinet, fie de la magazinele de pe stradă. E momentul în care presa primește „mulțumiri”. ProTV-ul pentru că le spune „Steaua” celor de la FCSB. Gazeta la fel, ziarul se bucură și de un banner critic. DigiSport pentru că nu televizează jocurile, așa cum a anunțat cineva. ProSport pentru că nu le suflă-n ciorbă ultrașilor. Toată lumea e luată la rost, însă în limite care rămân normale.
Repriza a doua e la fel de bogată în goluri, meciul se termină 15-0, iar startul e bun. Din punct de vedere sportiv măcar, administrativ există o listă lungă de întrebări le care CSA nu poate răspunde. Misiunea plecată din eforturile lui Talpan e dezvoltată acum de niște ofițeri care nu sunt obișnuiți să aibă lupa pe ei. Iar de felul în care gestionează situația depinde starea unor băieți care vin vineri la ora 16 să susțină o echipă pe care o iubesc. E de datoria Clubului Sportiv al Armatei să nu își bată joc de cei care au pus suflet. Iar responsabilitatea e mare, mai ales atunci când ai mii de oameni al căror jurământ sună astfel: „Ne pierdem zilele și nopțile, pentru tine facem orice. Ne pierdem mințile, tinerețile, SUD Steaua face orice!”.
Care e cel mai bun fundaș central al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER