Răzvan Lucescu a luat decizia cea mai grea și nu îl va urma pe tatăl său, Mircea Lucescu! Nimeni nu se aștepta la motivul invocat: „Sunt altfel făcut”. EXCLUSIV

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 11 poze

Mircea Lucescu, selecționerul României, a împlinit luna trecută 80 de ani, pe 29 iulie, și uimește mai departe lumea fotbalului mondial cu longevitatea impresionantă, prelungindu-și pe banca tricolorilor în drum spre CM 2026 o carieră de excepție.

Fiul său, Răzvan Lucescu, îi calcă pe urme. Parțial, după cum vom vedea! E un tehnician apreciat la nivel continental și internațional, cu performanțe dincolo de granițele țării noastre, iar în CV-ul lui de până azi regăsim elemente pe care le împărtășește cu tatăl: a pregătit și el Rapid, plus echipa națională. Cu toate acestea, fiul anunță decizia cea mai grea pe care a luat-o, raportat la Mircea Lucescu!

Într-un amplu interviu oferit în exclusivitate pentru ProSport, Răzvan Lucescu face, la 56 de ani, o confesiune fără menajamente și dezvăluie inclusiv argumentele interioare care îl determină să se poziționeze astfel, poate spre surprinderea foarte multora.

Și asta deși a scris istorie la PAOK Salonic în Grecia, cu două titluri obținute în fața granzilor Atenei, a cucerit Liga Campionilor Asiei și campionatul saudit cu Al Hilal. Așadar un portofoliu cu perspective ofertante pentru viitor în fotbalul din afară și, totodată, un contraargument la decizia lui.

Răzvan Lucescu anunță că nu merge pe urmele lui Mircea Lucescu

I-ar mai trebui minimum 24 de ani de antrenorat începând de acum, lui Răzvan Lucescu, astfel încât să ajungă la vârsta de 80 de ani încă pe banca unei echipe de club sau naționale și să egaleze astfel performanța formidabilă reușită de tatăl său, Mircea Lucescu.

Înainte de a răspunde deschis provocării, fiul face un elogiu special pentru unicitatea carierei lui „Il Luce”:

„Viața lui este o adevărată legendă, e o poveste frumoasă. Viața lui fotbalistică e ceva spectaculos, ținând cont că este român, că este născut în România și că s-a format în România, deci handicapul a fost destul de mare. Și totuși a reușit să ajungă și să-și formeze un astfel de nume. Este un antrenor unic pentru România!”

Apoi, Răzvan Lucescu anunță fără echivoc faptul că nu se vede în această profesie până la o vârstă apropiată măcar de cea a tatălui, iar argumentul pe care îl invocă e cel puțin neașteptat:

„Nu, nu m-am gândit niciodată la așa ceva. Și nu mi-am propus să mă compar cu el sau… Eu sunt altfel făcut. Astăzi, dacă decid să renunț, decid! Dacă îmi place să merg în continuare, un an, doi, trei, da! Dar nu mi-am făcut un calcul pentru o perioadă mai lungă. Personal, ceea ce mi-am propus eu de la fotbal, am obținut. Și cu asta pot spune că sunt foarte mulțumit”

28 februarie 1979 este data meciului Corvinul Hunedoara – Metalul București din Cupa României, primul pentru Mircea Lucescu în postura de antrenor, la acel moment în paralel cu cea de jucător la ardeleni. Pe data de 29 iulie 2025, când a sărbătorit împlinirea a 80 de ani, tehnicianul a contabilizat 46 de ani, 5 luni și o zi de antrenorat. Aproape o jumătate de secol, incredibil!

Descoperă aici toți cei 337 de antrenori străini învinși de Mircea Lucescu în jumătate de secol pe bancă: de la Bearzot, Lippi și Trapattoni la Guardiola, Wenger și Slot!

Publicat: 12 08. 2025, 23:14