Rapid a intrat oficial în procedura de lichidare. Angajații sunt notificați că urmează să li se rezilieze contractele. La Curtea de Apel nu figurează nicio cerere de suspendare a falimentului depusă de patron

În Buletinul Procedurilor de Insolvență a fost publicată luni, 4 iulie 2016, notificarea că Rapid intră în procedura de lichidare. Anunțul oficial e făcut de Aurel Brihac, lichidatorul judiciar al clubului, după ce pe 13 iunie Tribunalul București a pronunțat falimentul societății. Din acest moment, Rapid intră într-o numărătoare inversă. Lichidatorul desemnat de instanță l-a notificat pe administratorul special Adrian Diaconescu să predea parafa clubului și cele 38 de bilete la ordin garantate de Azuga Waters, firma patronilor Valerii și Violeta Moraru.

Săptămâna trecută, lichidatorul a dat dispoziție ca puținii angajați rămași să fie înștiințați că, în timpul legal prevăzut, li se vor încheia contractele de muncă. Informațiile concrete ale ProSport sunt că, până în acest moment, niciun leu nu a intrat în contul unic al clubului, în ciuda promisiunilor făcute vineri de patron.

În acest timp, pe portalul Ministerului Justiției, unde sunt publicate online toate cauzele aflate pe rolul tribunalelor din România, nu figurează nicio cerere de suspendare a falimentului depusă de Rapid la Curtea de Apel București. Două pot fi explicațiile pentru această situație: 1) conducătorii clubului nu au depus cererea, deși vineri au anunțat clar că au făcut acest pas; 2) cererea a fost făcută, dar angajații de la Curtea de Apel au uitat să o publice pe site.

E greu de spus care din cele două variante e corectă, însă cert este că situația Rapidului a devenit disperată.

Nu se poate face niciun recurs până nu e comunicată motivarea Tribunalului București

O primă tentativă a patronului Valerii Moraru de a suspenda decizia executorie a Tribunalului București a avut loc săptămâna trecută, dar avocații au greșit instanța, adresându-se aceluiași complet de judecată care a hotărât falimentul. Așa cum era de așteptat, judecătoarea la care s-a făcut cererea de ordonanță președințială și-a declinat competența.

Imediat, patronul a anunțat că s-a făcut o nouă cerere de suspendare a sentinței, de data aceasta la instanța potrivită: Curtea de Apel, potrivit 1923.ro. „Există posibilitatea ca Rapid să dispară, dar în același timp există și posibilitatea ca Rapid să iasă din faliment. Sper ca lumea să mai aibă puțină răbdare. Luni, dosarul va fi trimis de către Tribunal la instanța superioară, Curtea de Apel, în regim de urgență, iar miercuri probabil se va judeca dosarul și atunci o să știm exact dacă Rapid continuă procedura de faliment, dizolvarea societății, sau dacă se suspendă acea decizie și așteptăm când se va judeca apelul să vedem ce va fi atunci. Dacă va fi respinsă acea cerere de suspendare, atunci, după părerea mea, 99% Rapid va intra în procedura de lichidare și nu va mai funcționa. Mi-e greu să cred că dacă cererea de suspendare va fi respinsă, Rapid va putea funcționa în Liga 1. Nu știu, nu văd cum”, a afirmat, la DigiSport, și Dinu Gheorghe, fost director sportiv la club, căruia i-a expirat contractul pe 15 iunie.
Numai că pe portalul Ministerului Justiției această acțiune nu e publicată. În plus, mai este un amănunt tehnic care pune sub semnul întrebării veridicitatea acțiunii anunțate de Moraru la Curtea de Apel. „Soluția pe scurt: HOTĂ‚RĂ‚ȘTE: Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, invocată din oficiu. Declină competența soluționării cererii privind suspendarea pe calea ordonanței președințiale a executării sentinței civile cu nr. 4266 pronunțată la data de 13.06.2016 de către Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul cu nr. 46406/3/2012 , în favoarea Curții de Apel București. Cu recurs în 5 zile de la comunicare„, scrie pe portal.just.ro, la rubrica „Tip soluție”, în dosarul acțiunii înaintate de Rapid la Tribunalul București.

Decizia fiind, așadar, „cu recurs în 5 zile de la comunicare”, clubul nu poate face un nou demers la Curtea de Apel până când nu se va comunica sentința și nu vor trece cinci zile, interval în care se poate face recurs. În acest punct se naște întrebarea de ce a anunțat Moraru că s-a depus deja cererea de suspendare la Curtea de Apel, dacă acest lucru nu e posibil juridic.

Teoretic, echipa poate începe campionatul. Practic, n-are antrenori, jucători și nici conducere sportivă

Totul seamănă, pentru al treilea club ca importanță în România, cu o cursă nebunească spre neant, pentru că lucrurile ar trebui rezolvate până pe 22 iulie, adică în ceva mai mult de două săptămâni, când va începe noua ediție a Ligii 1. Rapid poate activa în competiție, juridic vorbind, până în momentul în care societatea va fi radiată de la Registrul Comerțului, după ce lichidatorul judiciar va fi finalizat procedura falimentului și va fi valorificat și ultimele bunuri, au explicat pentru ProSport surse din LPF. Gino Iorgulescu ar vrea să ajute echipa. Gruparea din Giulești are însă problema aparent insurmontabilă a capacității practice de a se prezenta la meciuri. În acest moment, Rapid nu are sub contract antrenori (lui Dan Alexa nu i s-a prelungit angajamentul), conducători sportivi (Dinu Gheorghe e în aceeași situație) și, de asemenea, dispune de insuficienți jucători (conform lui Dan Alexa, cel mult 10 mai sunt sub contract) pentru a trimite în teren o echipă. Patronul Valerii Moraru a convins mai mulți fotbaliști importanți (Herea și Cadu printre ei) să se antreneze la ProRapid și, de asemenea, l-a ținut pe loc pe antrenorul Dan Alexa, dar lichidatorul judiciar Aurel Brihac nu semnează vreun contract până când nu i se prezintă dovada clară că există bani pentru a fi onorate promisiunile.

Site-ul 1923.ro, al suporterilor giuleșteni, publică informația că Valerii Moraru le-ar fi dat asigurări fotbaliștilor că va vinde un teren și, cu banii obținuți, va salva clubul. Alte surse ProSport spun că acesta ar fi pomenit unor prieteni de vânzarea unei fabrici de îmbuteliere a apei de pe urma căreia ar încasa 2,3 milioane de euro. Indiferent de unde vin banii, aceștia trebuie să intre însă extrem de repede în contul unic al clubului, pentru a se putea debloca activitatea și stopa procedura de lichidare începută oficial azi, luni, 4 iulie.

 

 

 

 

Publicat: 04 07. 2016, 12:22
Actualizat: 04 07. 2016, 15:32