Omul care a dejucat un blat celebru vorbește despre situația cruntă în care a ajuns un centru important. „Nu mai avem terenuri, nu mai putem practica fotbalul”. Pe locul unui fost mare stadion azi a ajuns să se țină „Berarul”!

Alexandru Andrași, atacantul echipei FC Brașov care a dejucat celebrul blat cu FCM Bacău din 2001, prin cele două goluri marcate, deplânge situația jalnică a fotbalului de la poalele Tâmpei. De curând, Guvernul României a aprobat desființarea Complexului Sportiv Tractorul, astfel că o altă arenă istorică a fost rasă de pe hartă, așa cum s-a întâmplat în urmă cu câțiva ani și cu Stadionul Muncipal, pe locul căruia în curând va avea loc Festivalul Berii!

„Îmi pare rău că pe acei oameni care au fost atunci și mai sunt și azi la putere nu-i interesează fotbalul. Nu mai spun că nu-i interesează sportul. Două sporturi de renume au adus faimă Brașovului și chiar țării. Handbalul, prin Rulmentul, acum redenumită Corona, iar fotbalul – prin Steagu Roșu, care a devenit apoi FC Brașov. Alte sporturi, să mă scuze ceilalți, nu vreau să-i jignesc, nu au adus faimă acestui oraș, așa cum au făcut-o handbalul și fotbalul. Nu știu acum handbalul cât de mult, dar fotbalul este neglijat sută la sută. Din șapte echipe cu care ne mândream în primele două ligi – și avem un potențial fantastic de mare prin tinerii jucători care erau crescuți, cu Steagu Roșu de top -, am ajuns să nu mai avem niciuna. Nu mai avem terenuri, nu mai putem practica acest sport. Copiii, din păcate, fac antrenamente în parcuri sau pe niște terenuri care nu se mai ridică la anumite standarde. Cred că suntem singurul oraș din centrul țării care nu are un stadion decent”, a susținut Alexandru Andrași într-un interviu acordat pentru Pariurix.com.

Citiți și: Interviu cu personajul cheie din „afacerea Tractorul”. Cine a dărâmat sala de jocuri și a făcut supermarket în loc? „Am fost 7 ani chiriaș acolo”. 7.000 de metri pătrați ai sportului s-au evaporat!

Brașovul nu mai area zi niciun stadion decent. Tractorul și Municipal au fost dărâmate. De asemenea, „Tineretului” are o tribună dărâmată, iar o altă tribună nu poate fi utilizată, pentru că nu asigură securitatea suporterilor. „Muncipalul a avut aceelași proiect și aceeași finanțare ca și Cluj Arena. Trebuiau să se construiască în același timp. Nu pot să spun cine a fost de vină, dar azi văd că stadionul din Cluj este în picioare și poate găzdui atâtea activități, iese în evidență, iar Brașovul face Berarul sau mai știu eu ce activități de altă natură. Îi felicit pe acei suporteri care reușesc să țină SR Brașov în liga a treia cu mari eforturi și își doresc ca acest sport să nu moară”, a precizat Andrași, care azi, la fel ca mulți alți brașoveni se duc la Sf. Gheorghe pentru a asista la jocuri din Liga 1.

Citește și: Marius Negrea, marele campion la patinaj, a plâns la dărâmarea tribunei Tractorul. „Toate orașele mari au câte ceva, aeroport, stadioane moderne, săli polivalente. Brașovul a ajuns un oraș de cârciumi și hoteluri”

 

 

Publicat: 28 08. 2019, 13:03
Actualizat: 28 08. 2019, 13:12