Un nou val de critici pentru FRF. Tirada lui Dorinel Munteanu: „Locul 2 nu mă satisface. Chiar dacă le stau în gât, pot să le spun asta”

Un nou val de critici pentru FRF. Tirada lui Dorinel Munteanu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dorinel Munteanu a criticat conducerea FRF, staff-ul echipei naționale dar și jucătorii convocați de Cosmin Contra, pentru reacția survenită după finalul Ligii Națiunilor. Chiar dacă am picat în urna a patra pentru tragerea la sorți a preliminariilor EURO 2020, toți cei din jurul echipei naționale sunt optimiști în vederea meciurilor de calificare.

„Sincer, nu am văzut absolut nimic. Adică cu ce am început, cu aia am terminat. Chiar dacă am câștigat două jocuri cu Lituania și unul cu Muntenegru, din punctul meu de vedere, nu s-a văzut o creștere.  Discutăm de perioada lui Cosmin Contra, de la preluarea echipei până în momentul de față. Am obținut un loc 2, care pe mine nu mă satisface. Dar văd că în jurul echipei naționale… este foarte bine. A fost o campanie strălucită. Nu pot să fiu de acord.

Chiar dacă multor persoane din anturajul echipei naționale le stau în gât, nu mă suportă, pot să le spun că din punctul meu de vedere nu am fost mulțumit. Trebuia să vină o persoană din staff-ul tehnic sau din conducerea Federației să spună, da domnule, este vina noastră. Nu să plimbi jucătorii și să îi acuzi, că unii au știut, unii nu au știut. Și toată această poveste afectează imaginea. Și sută la sută și pe acești jucători care au fost implicați”, a spus Dorinel Munteanu, pentru Telekom Sport.

Urnele pentru tragerea la sorți a preliminariilor pentru EURO 2020:

â–ºUrna 1: Olanda, Franța, Elveția, Belgia, Portugalia, Italia, Anglia, Spania, Croația și Polonia
â–ºUrna 2: Islanda, Germania, Ucraina, Cehia, Rusia, Suedia, Bosnia și Herțegovina, Austria, Danemarca, Țara Galilor
â–ºUrna 3: Irlanda, Slovacia, Irlanda de Nord, Turcia, Scoția, Finlanda, Norvegia, Serbia, Bulgaria, Israel
â–ºUrna 4: Georgia, Albania, Estonia, Grecia, Cipru, Slovenia, Muntenegru, România, Lituania, Ungaria
â–ºUrna 5: Armenia, Belarus, Kosovo, Macedonia, Kazahstan, Luxemburg, Azerbaijan, Republica Moldova, Gibraltar, Insulele Feroe
â–ºUrna 6: Letonia, Andorra, San Marino, Malta, Liechtenstein

Turneul final va avea loc în perioada 12 iunie – 12 iulie 2020. Toate meciurile de la EURO vor fi difuzate, în România, de ProTV și ProX. Tragerea la sorți e programată pentru 2 decembrie.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×