Tropăim

Desfătați-vă cu fiecare clipă din săptămâna rămasă de la acest Euro! Se adună veștile proaste. Conducătorii de cluburi își numără ultimele zile de vacanță. Fuleul lui Pavliucenko, asediul turcilor din finalul finalurilor de meci, tristețile lui Van Basten și Bilici vor fi îmbrâncite de pe televizoare de rânjetul lui Borcea, jilțul de la palatul lui Becali, încercarea lui Taher de a mai pricepe câte ceva din lumea în care s-a vârât. Noroc că pe toată durata prezenței tricolorilor la Euro răceala lui Mitică Dragomir cu cabinetul doi al FRF ne-a scutit, după remizele cu Franța și Italia, de axioma „băi, nene, nu v-am zis eu că avem un campionat trăsnet?!”. Cu nimic mai prejos decât multe ligi europene. Un purice care traversează un pod în urma unui elefant și se fălește, „ce mai tropăim!”. În războiul dintre Est și Vest, superioritate care i-ar fi tolerată azi poate doar omologului lui Dragomir de la Moscova. Liga rusă a dat în ultimii ani două câștigătoare de Cupa UEFA. N-or fi buricul continentului nici ȚSKA, nici Zenith, noi însă și azi încingem grătarele în ziua în care ne aducem aminte că am propus un sfert de finală dâmbovițean. Rotunjind titlul de pe coperta ProSport de ieri: „Ei de ce au putut, Dragomir, Becali sau Borcea?”

Publicat: 22 06. 2008, 23:43