Stelea: „În ’96, n-a mers Hagi, n-a mers echipa”

La 40 de ani, Bogdan Stelea a terminat sezonul apărând poarta Unirii Urziceni în finala Cupei României. „După cum mă simt, cred că aș mai putea apăra vreo doi ani“, spune „Arnold“. Se joacă amestecând cu paiul un fresh de portocale. „Despre ce vorbim?“. „Despre turneele finale europene”. „Vremuri, frate!“

Bogdan, ce n-a mers în jocul echipei la Euro ’96?
Păi n-a prea mers nimic atunci. Nu știu ce naibii, dar parcă ne-a lipsit motivația.

Motivația? Doar ați tot declarat la plecarea spre Anglia că vreți să faceți minuni, că aveți de gând să depășiți performanța de la Campionatul Mondial din America…

A, pe vorbe stăteam bine. Pe teren a fost altceva. Oricum, nu băteam câmpii la plecare. Față de World Cup, aveam experiență mai mare, și, în plus, avusesem un parcurs foarte bun în preliminarii. Am terminat atunci grupa pe primul loc, cu o singură înfrângere, acasă, contra Franței.

Ce s-a întâmplat?

Îți spun eu ce s-a întâmplat. N-a prins Hagi o formă deosebită, așa cum a fost în 1994, că tot venise vorba de America. N-a mers Hagi, n-a mers nici echipa. Venea după un campionat nu prea reușit la Barcelona. Apoi, față de alte dăți, când dacă nu era Gică „în vână“ apăreau alții, de data asta nu ne-a mai „scos“ nimeni. Nici Ilie Dumitrescu, nici Răducioiu… Bine, Ilie nici măcar n-a fost în lot.

Ai greșit la golul lui Dugarry, în primul meci, cu Franța.

Am greșit, ce, am zis eu că n-am greșit? A venit o minge înaltă, am ieșit s-o prind, apoi m-am blocat când i-am văzut chiar lângă mine pe Dugarry și pe Mihali. Francezul a fost mai șmecher și a lovit-o primul. Da’ parcă prea mult ghinion am avut. La primele două meciuri, cu Franța și cu Bulgaria, am luat de fiecare dată gol la început de meci pe greșeli mari. Cu Franța „am comis-o“ eu, cu bulgarii, fundașii, că a făcut ce a vrut cu ei Stoicikov.

E adevărată teoria conform căreia v-ați simțit mai bine cu echipele neeuropene?

Poate. Cel puțin statistica așa spune, nu? Am bătut Columbia, de două ori, Argentina, SUA… Iar dintre echipele europene am fost mereu nașii Angliei, care nu e europeană decât cu numele. Tactic, ei nu-s chiar europeni. Atacă mereu… Dovadă, i-am bătut și în ‘98, la Mondiale, și în 2002, la Europene. A, în Anglia nu ne-am simțit bine nici cu „lipitorile“ alea pe nas.

Ce „lipitori“?

Păi erau plasturii ăia, cică buni să ne ușureze respirația pe căldura aia. Erau și mentolate, așa… Dar n-aveau niciun efect, mai mult te incomodau, dovadă că n-au mai fost folosite de atunci.

"Generația de Aur"

"Am fost trupă mare. Eram și uniți. Eu n-am să uit niciodată meciul cu Columbia, din ’94. Mamă, ce jucători aveau! Asprilla, Rincon, Valencia… Cred că e cel mai bun meci al meu la vreun turneu final. Eram și supermotivat! Când am prins prima minge, am știut că voi apăra bine!"

Euro 2008

"Poate că sunt și ei cam cum au fost băieții de la Campionatul Mondial din Italia, în 1990. Destui fără experiență, am fost și eu atunci, în Italia, dar de apărat a apărat Lung. Dar toți voiau să confirme, să fie apreciați. Grupa de acum e mai grea, dar ca și atunci, în ‘90, n-avem nimic de pierdut"