Înainte de România – Cipru, iarăși teamă. „Grupul se destramă!”, ne-a certat la Viena selecționerul, cu superioritate disprețuitoare. Doar că 9 titulari din 11 ai României cu Austria vin totuși direct din campania EURO 2024. În ultima vreme, realitatea se convulsionează și se întoarce mai des o reclamă agasantă să zdruncine miturile decretate țâfnos de „Il Luce”. Au uitat tricolorii ăștia fotbalul, de pe-o vară pe alta?
Nu l-au uitat. Doar s-a produs o zdruncinare, total inutilă și inexplicabilă, a identității de joc, pe care o câștigaseră înainte de Lucescu. Meschină pe alocuri, cum era ea, speculativă, cu scrâșnet, sânge și lacrimă, dar identitate. De ce și în numele cui zdruncinarea?
Propovăduind fixist că naționala României trebuie să controleze jocul în 2025 indiferent de adversar, Mircea Lucescu devine varianta fotbalistică a lui Călin Georgescu în zona asta: suntem cei mai buni doar pentru că suntem. Trăiască „lucismul”, orbul curent al unui protocronism pe gazon!
Chiar crede experimentatul tehnician? Pe baza Ligii Națiunilor devenită Liga Minciunilor în evaluarea noului chip de națională? Sau doar vrea să creadă asta, ca să marcheze ultimul său cântec în fotbal printr-o revoluție profundă, pretabilă la greutatea unui final de „carieră Mircea Lucescu”?
Dacă e așa, merită să plătim finișul egoist al unei povești excepționale de antrenor cu biletul de Mondial al singurei generații de fotbaliști care în ultimele decenii a dat semne că și-l poate cumpăra cu banii ei?
Nu contează cât se termină România – Cipru. Depersonalizarea uluitoare a tricolorilor din ultimele 12 luni ne-a adus în situația în care contează mai mult cum se întâmplă lucrurile pe Arena Națională, nu cât se termină. Ce paradox din orizontul de baraj Nations League! După campanii la rând de calcule și de scenarii „indirecte” în van, acum să n-aibă rost nici măcar calculele!
Până la urmă, nici nu este esențial dacă abordarea de joc utopică pe care Mircea Lucescu o impune tricolorilor e „cea bună” sau „cea dreaptă”. Pentru că o simțeam, acum avem și probe: noi pur și simplu nu putem merge, în acești ani, la turnee finale înălțați pe obsesii revolute de super calitate în joc, dintr-un pseudo-paradis al anilor ’70-’80. N-ai cum, cu Generația de Suflet și în anul 2025, când fotbalul de Champions League e mai departe de noi decât ziua de salariu pentru un dresor de fluturi.
Ne-am câștigat fericirea verii trecute din sacrificiu, urlete și sudoare, cu acești băieți. Când copilul de la Școala de Arte și Meserii e olimpic, îl muți la Liceul de Arte Plastice doar pentru că ție îți place Rembrandt?
Nici nu cred că există o identitate de joc a fotbalului românesc care să reziste prin jumătate de secol. Fotbalul mondial suferă metamorfoze structurale la fiecare jumătate de an. Și-atunci: nu-i mai bună identitatea utilă și eficientă, brăzdată pe resursele prezentului? Ce fel de viitor să smulgi din destin, când arbitrii de la meciurile României ajung să fie vinovați și pentru cearta dintre Donald Tump și Elon Musk?
Dar să vedem cum se întâmplă România – Cipru. Câtă vreme niciun scor final nu ne poate lipsi de barajul Mondialului, câștigat printr-un triumf pervers de categoria C în Nations League.
Cum arată naționala României în primul 11 configurat de Mircea Lucescu pentru Cipru? Imprevizibil, ca și selecționerul în mandatul de până acum! Mihai Popescu, deși cel mai slab la 0-1 cu Bosnia-Herțegovina și dezamăgitor în prima repriză la 1-2 cu Austria, rămâne soluție fixă. În absența lui Bancu, atât de tare l-a „convins” dinamovistul Opruț pe „Il Luce” încât fundașul stânga de rezervă rămâne pe bancă și începem acolo cu Sorescu.
FCSB e la putere, triunghi Șut – Chiricheș – Tănase pe axul median. Deși Răzvan Marin a produs o treime din golurile naționalei în ultimii trei ani, detalii aici, „chimia” roș-albastră a bătut matematica italiană. Asta pentru că și Marius Marin de la Pisa e out, la fel ca la Viena! Generația de Suflet devine Generația de Suflet roș-albastru: 4 titulari de la campioana lui Gigi Becali.
Rațiu, căpitanul României! Poate după cel mai slab meci al lui la națională, cel cu Austria. Dar la capătul căruia a fost evidențiat de Mircea Lucescu. Banderola suspendatului Stanciu trece pe lângă Chiricheș sau Burcă, îi „evită” pe Florin Tănase ori Man. Selecționerul motivează grăbit în „buza” meciului: „Rațiu este jucătorul cel mai reprezentativ al echipei naționale, iar echipa națională are nevoie de imagine internațională”.
Am mai schimbat o paradigmă: de la căpitanul lider, pe teren sau în vestiar, la căpitanul ambasador. Sfântă diplomație, prețioasă reputație, imaginea internațională ne lipsea ca să mergem la Mondial…
De ce nu joacă Mitriță? „E problema mea și vom vedea!”. Hop și-așa!
Vuietul „Arenei Naționale” se ridică după imn dar se prăbușește până în minutul 4, la prima cursă în flanc a lui Rațiu, sub calmul paselor cipriote care ne fură neașteptat startul și ne proptesc în propria jumătate. Lentoarea noastră se prelungește puțin, Chiricheș nu mai rabdă și urcă până la 25 de metri de poarta lui Mall, recuperează dârz. Alunecă Man în secunda dezvoltării pericolului.
Scoate Tănase, șmecher și eficient la gestionarea unor astfel de faze, o lovitură liberă: tot el execută, tare și pe portar, din respingere îl copiază Mihai Popescu. Rațiu centrează și aduce corner după o serie de „biciclete”, aplaudat de 45.000 de români. Am preluat partida, am pus steagul pe acest prim sfert de oră, și deși țopăie mingea secunde bune, fără logica fotbalului, o face în careul cipriot.
Diagonalele lui Man tot mai caută tiparul succesului de-acum o vreme, nici Mihai Popescu nu reia cu capul țintit cum știe că poate, șutul lui Chiricheș are mai multă sete decât concentrare. Totuși, confiscarea apăsată a jumătății adverse e reconfortantă. Ideal ar fi fost un 1-0 până în minutul 25, dar parcă ziceam că nu contează cum se termină, nu? Ce-i drept, nici nu ne așteptam ca Cipru să se apere pe profil de Liechtenstein, semn că noul selecționer grec a schimbat ce știam din toamnă. Ne chinuim. Mereu ne-am chinuit la control și construcție, cel puțin în ultimii ani.
Man trece ca prin sârmă ghimpată răzbind în fața tricourilor albastre, șut cu stângul la finalul unei incursiuni de gherilă. Cipru chiar n-a venit la meci, continuă cu zero pe linie în dreptul a mai tot ce contează într-o partidă de fotbal. Un oponent care și-a sugrumat slăbiciunile în amfora îngustă a unei frici ordonate.
Dacă ne imaginam că vom răbda puțin și-apoi vom specula minusurile de plasament sau de tranziție cu care ne-a obișnuit Cipru, aici e rost de execuție individuală pentru finalizare mai mult, ori de fază fixă, ca să deblocăm ceva! La Larnaca am avut 3-0 la pauză după deschidere de scor în minutul 16. La București a marcat Bîrligea din minutul 2. Cu o formulă nouă de titulari, acum este evident mai complicat, adăugați starea mentală și metamorfozele de tot felul pe care le știm.
În minutul 37 bifează și Cipru un corner și o zvâcnire care să se lege firav de primele lor patru minute în meci. Asta îi zgândăre orgoliul lui Chiricheș, care furnizează o lansare de super clasă pentru Tănase, peste metri și metri. Mall iese din poartă și-l lovește pe Tănase la capătul ei. VAR-ul se zvârcolește prea mult și degeaba, nu este eliminat elvețianul naturalizat!
Imediat, trei ciprioți scapă neverosimil cu Moldovan. E speriat și Correia de „pomana” cât casa pe care Mihai Popescu a desenat-o din cădere, trage fără idee în blocajul lui Horațiu. Dacă era 0-1 după eternitatea de VAR cu așa deznodământ, Mircea Lucescu era din zori în fața sediului FIFA! 🙂
Dar nu e tot. Ne-a enervat nedreptatea din desfășurare, acum ne-a enervat de-a binelea! Dennis Man aleargă cu trei ciprioți în spate, alții decât cei serviți de Popescu!, sprint de sfârșitul lumii și totuși oboseala nu-i pune ceață pe fler: pasă în dreapta, Tănase a arat și el, singur pe felia lui, ca să ajungă și să facă dreptate: 1-0! Meritam. Am luat ce meritam.
Și nici acum nu e tot. Același Man, înflăcărat de eliberare, găsește intensitate și viteză într-un un-doi cu Drăguș, șut din prima și ne bucurăm zecile de mii de suporteri. Care meritau. Mereu merită. Și mult mai mult. Cu Cipru au primit ce meritau! E pauză și 2-0, iar ce-a gândit Mircea Lucescu a ieșit. Cu ciprioții.
Pot să intre la pauză oricâți Koutsakos în locul oricâtor Kakoullis, am arătat deja două lucruri. Controlăm partida și suntem mai buni decât ciprioții. Ca în bancurile la Radio Erevan, există totuși două probleme: controlăm partida cu ciprioții și deocamdată cu astfel de adversari, oricât își dorește Mircea Lucescu mai mult. Iar doi: că suntem mai buni decât ei știam oricum de anul trecut.
Intră până la urmă și Mitriță, pentru un Mihăilă în curs de recuperare. Iar Marius Marin nu-l lasă pe Chiricheș să se poată duela mai mult cu nou-intratul lor, Charalambous, ca să simtă și campionul FCSB cum e să vadă numele antrenorului pe tricou de adversar 🙂
Croșetăm mai liber și cumva mai complex cu „piticul atomic” al Craiovei în angrenaj, Rațiu și Man se completează util, Mitriță șutează în blocaj după broderiile lui Dennis. Mai prinde Moldovan fără emoții o centrare, mai alunecă Sorescu, dar chiar nu se vede când flacăra biciuitoare a olteanului pleacă printre liniile lor și doar faulturile o zădărnicesc.
A intrat și Alibec, în duet cu Mitriță va fi și mai frumos pentru miile de copii din tribune. Nu mai avem ritmul și nervii pozitivi din finalul primei reprize, ne-am retras chiar. Dar tangajul celor doi în atac, deși golul nu pică prin disperarea cipriotă, e fermecător. Denis și Alex, talente cu zâmbetul pe buze, te fac să uiți de clasamentul real al grupei din preliminarii de Mondial. De Dzeko, de Sabitzer, alături de alte consoane colțoase care ne-au făcut din baraj orizontul finit al speranței… România – Cipru se termină 2-0.
Am învins Cipru. A treia oară în mai puțin de 9 luni. Am fugit de contactul abraziv cu Austria, națională croită pentru locul 1 în grupă, ne-am întors la naționala balsam precum răsăritul pe insula Mediteranei și, în același timp, alibi viclean ca soarele la prânz tot acolo. Ce bune e câte un San Marino după bosniaci, ce dulce e Ciprul nostru cel de toate zilele după Viena!
Credeam că nu contează cât se termină meciul, dar uite că nu pare să mai aibă atâta însemnătate nici cum s-au desfășurat lucrurile : e acesta chipul nostru veridic? Fără Drăgușin, Stanciu, Bancu, Răzvan Marin ori Hagi și dansând pe neputința fracturată a unui oponent aiuritor? Am învins Cipru.
Nici „centralul” n-a mai avut, de data asta, ce să ne facă! Ce repede am uitat că în toamnă un arbitru VAR ne-a dat penalty cum ne-a dat, în minutul 87, după o repriză de 1-1 cu Lituania la București, în care balticii au fost peste noi și la posesie, și la șuturi pe poartă. Iar prin studiourile tv apăreau mesaje ironice, pe bună dreptate: „Vassaras, îmi dai tricoul tău?”. Bine că azi măcar, cu Cipru, a ațipit zeul fotbalului „fiert” să ne pedepsească meci de meci prin arbitri. Culmea, tocmai în anul când am avut arbitru român în finala Champions League…
Ideal ar fi totuși să ne vindecăm de miraj până la baraj. Dacă nu, măcar o certitudine concluzivă: naționala lui Mircea Lucescu s-a calificat azi la Cupa Mondială a învingătorilor Ciprului. Am intrat în topul naționalelor cu cele mai multe victorii all-time împotriva acestui adversar, alături de greci, norvegieni, bulgari și belgieni.
Nu râdeți! Nu-i exclus ca în timpul vieții noastre FIFA să ajungă să ofere bilete de Mondial pentru trei victorii consecutive cu Cipru, dacă sunt obținute în mai puțin de 9 luni. Și, nu-i exclus, dacă arbitrajele și ghinioanele nu se vor mai pune mârșav în calea destinului nostru, de națională care controlează jocul indiferent de adversar, chiar să ne calificăm!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER