Norvegia – România 4-0, Video Online în Liga Națiunilor. Umilință și degringoladă în jocul tricolorilor! Haaland a făcut ce-a vrut cu minusculii noștri fotbaliști! Cum arată clasamentul grupei

România n-a trecut peste eșecul cu Islanda, iar tricolorii au fost umiliți în Norvegia, acolo unde au pierdut clar, scor 0-4, după o evoluție jenantă.

Erling Haaland a fost de neoprit și a reușit o triplă, însă tricolorii au scăpat ieftin, Tătărușanu reușind să salveze la ocaziile mari irosite de nordici. Pentru România urmează acum meciul cu Austria, programat miercuri, 14 octombrie.

Clasamentul grupei:

1. Norvegia – 3 meciuri, 6 puncte
2. România – 3 meciuri, 4 puncte
3. Austria – 2 meciuri, 3 puncte
4. Irlanda de Nord – 2 meciuri, 1 punct

Norvegia – România 4-0

Final! Norvegia – România 4-0 și tricolorii pierd primul meci din acest sezon al Ligii Națiunilor.

Min. 90+3: Keșeru pleacă pe contraatac, însă pasa sa este fără adresă.

Min. 90: OCAZIE ROMÂNIA! Keșeru trage bine dintr-o lovitură liberă, însă șutul său puternic nu prinde cadrul porții.

Min. 85: OCAZIE NORVEGIA! Linnes trece și el pe lângă gol, însă Tătărușanu îi salvează iar pe tricolori.

Min. 75: Mirel Rădoi face două schimbări: ies Cicâldău și Crețu, intră Stanciu și Maxim, semn clar că selecționerul așteaptă acum golul de onoare la Oslo.

INFO: Haaland are deja cifre fantastice în naționala Norvegiei: cinci goluri în șapte meciuri.

Min. 75: GOL NORVEGIA! Haaland ia o acțiune pe cont propriu și marchează cu un șut plasat pentru 4-0.

VIDEO: Golul reușit de Haaland

Min. 64: GOL NORVEGIA! Odegaard pasează în fața porții pentru Haaland, care marchează simplu pentru 3-0.

Min. 64: Schimbare România: iese Hagi, intră Mitriță. Pușcaș este înlocuit cu Keșeru.

Min. 63: Iancu trage din prima, dar Jarstein reține. Jucătorii noștri dau semne că se trezesc și încep să pună probleme Norvegiei.

Min. 56: OCAZIE MARE NORVEGIA! Haaland reia fantastic din careu cu o execuție superbă, Tătărușanu este spectator, însă balonul nu prinde cadrul porții.

Mirel Rădoi pare în continuare extrem de afectat de jocul României și nu înțelege de jucătorii noștri evoluează atât de slab.

Min. 46: Începe repriza secundă. Spre deosebire de partida cu Islanda, Mirel Rădoi n-a făcut nicio schimbare la pauză.

Pauză la Oslo! Norvegia – România 2-0, după o primă repriză foarte modestă pentru echipa lui Rădoi.

Min. 39: GOL NORVEGIA! Tricolorii nu mai scapă, iar Sorloth înscrie ca la antrenament după pasa lui Meling.

VIDEO: Golul reușit de Sorloth

Min. 38: OCAZIE NORVEGIA! Odegaard trage bine din afara careului, însă Tătărușanu respinge în corner.

Norvegia pune o presiune tot mai mare, iar camerele TV l-au surprins pe Mirel Rădoi extrem de îngrijorat de evoluția modestă pe care o au jucătorii noștri.

Min. 33: Bancu are o intervenție excepțională și îl blochează pe Odegaard într-o situație foarte grea pentru tricolori.

Min. 29: OCAZIE MARE NORVEGIA! Sorloth trage de la 11 metri, însă Manea deviază foarte bine în corner, aruncându-se la sacrificiu.

Min. 25: OCAZIE MARE NORVEGIA! Haaland scapă singur cu Tătărușanu după eroarea lui Burcă, însă portarul nostru are o super intervenție și evită golul.

Min. 19: Răzvan Marin șutează mult peste poartă dintr-o lovitură liberă de la mare distanță.

Min. 12: GOL NORVEGIA! Odegaard pasează superb pentru Haaland, iar vârful Borussiei Dortmund deschide scorul, cu toate că Tătărușanu atinge mingea

Min. 8: Încă o șansă de gol pentru echipa noastră: Bancu îi ia mingea lui Odegaard, iar apoi trage pe lângă poartă, cu toate că putea să-i paseze și lui Pușcaș.

Min. 7: OCAZIE ROMÂNIA! Cicâldău a tras bine de la distanță, însă- veteranul Jarstein a reușit să rețină.

Min. 5: Cele două echipe și-au împărțit până acum posesia. Pușcaș putea să pună în pericol poarta gazdelor, însă bihoreanul a fost blocat chiar în momentul șutului, la marginea careului.

Min. 1: Începe meciul dintre Norvegia și România! Echipa noastră are lovitura de start.

UPDATE: Echipa de start a României: 12. Tătărușanu-cpt. – 6. Manea, 15. Burcă, 3. Toșca, 11. Bancu – 8. Cicâldău, 2. Crețu, 18. Marin – 14. Hagi, 9. Pușcaș, 19. Iancu.

Selecționer: Mirel Rădoi

Rezerve: 1. Niță, 16. Lazar – 4. Hanca, 5. Bălașa, 7. Alibec, 10. Maxim, 13. Keșeru, 17. Deac, 20. Mitriță, 21. Grigore, 22. Camora, 23. Stanciu.

Norvegia: 1. Jarstein – 14. Elabdellaoui-cpt., 6. Strandberg, 3. Ajer, 2. Meling – 21. Normann, 15. Berge – 10. Odegaard, 11. Elyounoussi, 23. Haaland – 9. Sorloth.

Selecționer: Lars Lagerback

Rezerve: 12. Hansen, 13. Rossbach – 4. Ostigard, 5. Rosted, 7. King, 8. Berg, 16. Svensson, 17. Linnes, 18. Midtsjo, 19. Henriksen, 20. Hauge, 22. Thorsby

VIDEO: Vestiarul României de la Oslo

Norvegia și România au fost eliminate din drumul spre EURO 2020, iar acum își joacă șansa în Liga Națiunilor.

Norvegia – România Live Video Online în Liga Națiunilor

Selecționata lui Mirel Rădoi a fost învinsă de Islanda, scor 1-2, în semifinalele barajului pentru turneul final, iar Norvegia nu a avut nicio șansă în fața Serbiei, scor 2-1, iar atmosfera de la echipă este agitată după ce Lagerback a anunțat că e dispus să plece.

„Nu știu dacă voi continua, nu am nicio problemă dacă federația decide să mă demită. Nu vreau să fac o alegere la cald. Ne-am concentrat pe acest meci și voi avea o discuție”, a spus suedezul ce are contract până la CM 2022 din Qatar.

Arbitru cu noroc pentru România

Partida dintre Norvegia și România va fi arbitrată de Ivan Kruzliak. Centralul a mai fost delegat la două partide ale reprezentativei noastre, iar „tricolorii” nu au fost învinși.

Meciurile României la care a fost delegat Ivan Kruzliak:

  • România – Muntenegru 0-0 în Liga Naţiunilor, partidă din 2018, disputată la Ploieşti, în care a eliminat un jucător oaspete în minutul 77
  • Insulele Feroe – România 0-3 în preliminariile EURO 2016, meci disputat în 2015, victoria calificării pentru tricolori

Partida dintre Novergia și România se joacă duminică, 11 octombrie, de la ora 19.00, în Liga Națiunilor, și este Live Video Online pe www.prosport.ro și la TV la Pro TV. După duelul cu Norvegia, „tricolorii” vor reveni în țară, iar miercuri vor juca împotriva Austriei, ora 21.45, în Liga Națiunilor.

Publicat: 11 10. 2020, 20:52
Actualizat: 11 10. 2020, 21:18