Lucescu Jr: „Am în spate ani buni de antrenorat! Trăiesc pentru națională”

Lucescu Jr:
  • Publicat:
  • Actualizat:

România ia startul, mâine, în preliminariile pentru Europeanul
din 2012, iar Răzvan Lucescu este optimist. Chiar dacă amicalele
din acest an au demonstrat încă o dată că naționala este într-o
gaură neagră, selecționerul are încredere în lot.

Vrem să ne ridicăm deasupra pesimismului din țară. Am
în spate un număr bun de ani de antrenorat, sunt foarte bine,
încrezător. Un antrenor trăiește prin echipa lui, prin jucătorii
lui. Ce am văzut la echipă în această săptămână mă face să fiu
optimist. Este vorba de echipa națională și avem nevoie de
sprijinul tututor. Ar fi o performanță foarte frumoasă să fim
prezenți la Europene. Încercăm să compensăm cu dorința noastră, cu
prezenta noastră de spirit.
„, a spus Răzvan într-o
conferință de presă.

În ceea ce privește convocarea lui Contra, fotbalist care în
prezent este liber de contract, tehnicianul primei reprezentative a
punctat: „L-am sunat pe Contra si mi-a spus ca vine cu cea
mai mare placere. Am foarte mare nevoie de el, e un jucător
valoros

„Presiunea nu
înseamnă frică! Să uităm că le lipsesc Mutu și
Chivu”

Selecționerul Albaniei, Josip Kuzhe, a declarat că echipa sa
urmărește un rezultat pozitiv la Piatra Neamț, în meciul cu România
din preliminariile CE 2012, precizând că ar fi mulțumit și cu o
remiză, informează, joi, publicația Albania Sport.

După un an de muncă, în care am avut destule rezultate
pozitive, sunt convins că am acumulat destule lucruri bune și că
s-a creat acea încredere în forțele noastre. Am încredere mai mare
în echipă. În România țintim un rezultat pozitiv, ne-ar prinde bine
și o remiză. Îmi place să fiu sub presiune, acest lucru mă face să
fiu mult mai serios. Vrem să dăm totul cu România, e un meci de
calificare. Unii ar spune că presiune înseamnă frică. Eu spun că e
vorba de responsabilitate. Mă gândesc să jucăm și ofensiv, pentru a
scoate un rezultat bun, dar în același timp să ne protejăm pentru a
nu fi surprinși
„, a spus Kuzhe.

Atacantul Erjon Bogdani a menționat că echipa României merită
respect și are prima șansă la victorie, chiar dacă nu se va putea
baza pe o serie de jucători, printre care Adrian Mutu și Cristian
Chivu.

Căpitanul selecționatei Albaniei, Ervin Skela, a declarat că
România este o echipă bună și periculoasă. „Și noi ne-am
schimbat, așa cum și ei au trecut prin multe schimbări. Cred că
suntem capabili să facem față cu brio acestei întâlniri, cu
condiția să avem răbdare și dăruire. Trebuie să uităm faptul că le
lipsesc Mutu și Chivu și ar fi mai ușor de învins. Ar trebui să fim
mai atenți la potențialul nostru, la faptul că jucăm în deplasare
și că pornim cu șansa a doua
„, a menționat Skela.

De asemenea, mijlocașul Jahmir Hyka a menționat că naționala
României „reprezintă o forță”. „Trebuie să avem respect și
să acordăm României toată atenția cuvenită, dar nu ne este teamă.
Trebuie să avem încredere în noi, e unicul mijloc prin care putem
scoate un rezultat bun
„, a precizat Hyka.

Atacantul Hamdi Salihi a afirmat că echipa României a fost bine
studiată. „Mulți jucători evoluează la echipe bune din
Europa, îi cunoaștem bine. Dar înainte să vorbim de adversari,
trebuie să ne uităm la noi. Nu poți învinge gândindu-te că
adversarul e mai slab. Trebuie să muncești din greu, și adversarul
face același lucru
„, a explicat Salihi.

Prima reprezentativă a României întâlnește, vineri, de la ora
21.00, pe Stadionul Ceahlăul din Piatra Neamț, selecționata
Albaniei în primul meci al preliminariilor CE 2012. La 7
septembrie, de la ora 20.30, România va disputa la Minsk a doua
partidă din cadrul campaniei de calificare împotriva selecționatei
Belarusului.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen