SPECIAL Care e istoria turcilor în fotbal? Se laudă cu două prezențe la Mondiale și cu 11 fotbaliști români care au ajuns pe malul Bosforului în vremea dictaturii lui Nicolae Ceaușescu

Turcia a izbutit până acum doar două calificări la turneele finale ale CM. Prima, în 1954, când s-a situat pe locul 3 în faza grupelor, după 1-4 cu Germania de Vest, 7-0 cu Coreea de Sud, iar în baraj 2-7 cu aceeași Germania de Vest.

A doua, în 2002, a fost una fructoasă, când în Coreea de Sud și Japonia avea să obțină bronzul, după 1-2 cu Brazilia, 1-1 cu Costa Rica și 3-0 cu China în faza grupelor, 1-0 cu Japonia în 8-imi, 1-0 cu Senegal (gol de aur) în sferturi, 0-1 cu Brazilia în semifinale și 3-2 cu Coreea de Sud în finala mică.

Ce a făcut Turcia în fotbal? Se pot lăuda cu două turnee finale de CM în istorie

Ceva mai bine stau turcii la Campionatul European, unde au fost prezenți la 6 turnee finale: 1996, 2000, 2008, 2016, 2020 și 2024. Deci de la primul lor turneu, cel din 1996, încoace, au lispit de la doar două. Iar în 2008 a fost semifinalistă, nefiind departe chiar de a ajunge în finală.

Vezi galeria foto
8 poze

Denominarea fotbaliștilor turci? În Turcia există o denominare a fotbalistilor diferită față de restul Europei.

Se știe că în majoritatea țărilor, jucătorii sunt cunoscuți mai ales după numele lor de familie. Câteva excepții avem în Spania, Portugalia și Andorra, unde este folosit numele de scenă, care poate fi prenumele, numele sau o poreclă.

Au făcut anunțul chiar înainte de Turcia – România: „A refuzat oferta!”

14:33

22 de locuri din 32 din play-off-ul Ligii 3 sunt ocupate înainte de runda finală a sezonului regular. De prezența în play-out sunt sigure 51 de echipe

14:28

Iar în Islanda, unde nu există nume de familie, sunt folosite prenumele cu patronimul având acel „son” la sfârșit.

În Turcia, jucătorii erau trecuți după prenumele lor. O regulă bizară, folosită și în țările arabe din Asia, având în vedere ce des poți întâlni un prenume. Să ne închipuim că ar fi fost în România un asemenea obicei, câți de Gheorghe, Ion, Constantin, Nicolae etc am fi avut doar într-o echipă de nu mai deslușeam nimic!

Ceea ce a fost valabil și la ei, având o mulțime de Osman, Ahmet, Hasan, Mustafa, Ali, Uğur etc. Ca să facă totuși o diferențiere dacă într-o echipă erau doi cu același prenume, să zicem Hasan, foloseau Hasan B. și Hasan K.; B de la Büyük care înseamnă „mare”, K de la Küçük care înseamnă „mic”, atribuite în funcție de vârsta fiecărui.

De la toate acestea, după cum era de așteptat, au apărut o mulțime de confuzii, așa că europenii au hotărât să aplice o regulă care să nu mai lase loc niciunui dubiu, și anume să dea atât numele, cât și prenumele, adică Hakan Șükür sau Emre Belözoğlu, pentru a oferi două exemple celebre.

Regulă pe care au început să o aplice chiar și turcii, mai rămânând doar unele site-uri sau ziare nostagice, care folosesc tot metoda prenumelor.

Câteva recorduri pentru naționala turcă

• Victoria la cea mai mare diferență: 20.11.1949, Turcia – Siria 7-0,20.06.1954, Turcia – Coreea de Sud 7-0, 10.11.1996, Turcia – San Marino 7-0;
• Înfrângerea la cea mai mare diferență: 24.04.1968, Polonia – Turcia 8-0, 14.11.1984, Turcia – Anglia 0-8, 14.10.1987, Anglia – Turcia 8-0;
• Jucătorul cu cele mai multe meciuri: Rüștü Reçber 120 (1994-2012);
• Jucătorul cu cele mai multe goluri: Hakan Șükür 51 (1992-2007); selecționerul cu cele mai multe meciuri: Fatih Terim 135 (1990, 1993-1996, 2005-2009, 2013-2017).

Executorul judecătoresc care va împărți dreptatea

Partida de la Istanbul va fi condusă de o brigadă franceză. La centru ca fi François Letexier, care va fi ajutat de asistenții conaționali Cyril Mugnier și Mehdi Rahmouni, în timp ce al 4-lea oficial va fi Benoît Bastien. Până la ora acestor rânduri, nu fuseseră făcute cunoscute numele arbitrilor VAR.

Până acum cu Letexier la centru naționala noastră nu a pierdut vreodată. El a mai arbitrat-o în trei partide: Lituania – România 1-2 (11.10.2018, în Liga Națiunilor), România – Irlanda de Nord 1-1 (04.09.2020, în Liga Națiunilor) și Israel – România 1-2 (18.11.2023, prel. CE), meci care a adus calificarea la t.f. al CE 2024. Meciuri de-ale naționalei Turciei nu a mai condus.

François Letexier (n. 23.04.1989 la Bédée), în 2016 a arbitrat pentru prima oară partide din Ligue 1. În 2017 a fost înscris pe lista FIFA, iar în 2018 a condus primul meci interțări, la 23 martie, amicalul Bulgaria – Bosnia-Herțegovina.

Până acum are la activ arbitrate 26 de partide inter-țări de prime reprezentative. De asemenea, cv-ul său cuprinde destule alte meciuri importante pe plan internațional, printre care: în 2021 în calitate de VAR, finala UEFA Europa League, Villarreal – Manchester United; în 2023, finala Supercupei Europei, Manchester City – Sevilla; în 2024, a fost al 4-lea oficial la finala Ligii Campionilor Real Madrid – Borussia Dortmund; tot în 2024, finala Campionatului European, Spania – Anglia.

În 2024 a fost desemnat de IFFHS (Federația Internațională de Istorie și Statistică) cel mai bun arbitru al lumii. Este căsătorit, are un fiu și dincolo de fotbal lucrează ca executor judecătoresc.

Până acum, în total 31 de partide ale naționalei noastre au fost conduse de 24 de arbitri din Franța. Bilanțul cu ei la centru ne este ușor defavorabil: 12 victorii, 6 egaluri, 13 înfrângeri.

Premiul pentru întreaga carieră

Se știe că în anii comuniști, fotbaliștii români nu aveau voie să se transfere la cluburi din străinătate. Cei care insistau pe această idee, o făceau pe pielea lor, fiind nevoiți să fugă din „raiul comunist”, iar apoi să rabde vreo doi ani de suspendare, conform regulamentelor de-atunci, până să poată juca la clubul din străinătate care îl ofertase. Au existat însă și mici excepții, când, unor jucători aflați spre final de carieră, autoritățile comuniste le-au permis să semneze în străinătate.

Era ca un fel de premiu pentru întreaga carieră.

O destinație comună pentru aceștia era campionatul Turciei. Marele Gheorghe Constantin, zis „Profesorul”, a fost printre aceștia, jucând un sezon în Liga a 2-a turcă, la Kayserispor. Cu prilejul unui interviu, mi-a spus că doar datorită banilor câștigați atunci, a reușit să își construiască și el o casă.

Și vorbim de unul dintre fotbaliștii de frunte ai anilor 50-60, care câștigase cu CCA numeroase trofee, fusese de trei ori golgeter național, internațional în numeroase rânduri, maestru emerit al sportului etc.

Jucătorii care au evoluat în acei ani în Turcia

Ion BARBU
1970-71: Beșiktaș JK,Istanbul (1 Turcia) 20 0

Gheorghe CONSTANTIN
1969-70: Kayserispor Kulübü (2 Turcia) 26 5

Ilie DATCU
1969-70: Fenerbahçe SK,Istanbul (1 Turcia) camp. 29 0
1970-71: Fenerbahçe SK,Istanbul (1 Turcia) 19 0
1971-72: Fenerbahçe SK,Istanbul (1 Turcia) 24 0
1972-73: Fenerbahçe SK,Istanbul (1 Turcia) 27 0
1973-74: Fenerbahçe SK,Istanbul (1 Turcia) camp. 21 0
1975-76: Giresunspor K (1 Turcia) 20 0

Emerich Alexandru JENEI
1969-70: Kayserispor Kulübü (2 Turcia) 26 4
1970-71: Kayserispor Kulübü (2 Turcia) 7 1

Viorel KRAUS
1969-70: Altay SK Izmir (1 Turcia) 24 1

Ion MOTROC
1969-70: Altay SK Izmir (1 Turcia) 8 0

Ion NUNWEILLER (III)
1968-69: Fenerbahçe SK,Istanbul (1 Turcia) 29 5
1969-70: Fenerbahçe SK,Istanbul (1 Turcia) camp., cup. 28 1

Vasile (Lică) NUNWEILLER (IV)
1969-70: Beșiktaș JK,Istanbul (1 Turcia) 1 0

Octavian POPESCU
1969-70: Mersin Idman Yurdu (1 Turcia) 21 3
1970-71: Mersin Idman Yurdu (1 Turcia) 9 1

Mircea SASU
1970-71: Fenerbahçe SK,Istanbul (1 Turcia) 6 3

• Așadar, 10 asemenea fotbaliști. Au mai fost și Corneliu Popa, la Beșiktaș, și Constantin Koszka, la Trabzonspor, dar care nu au apucat să joace vreo partidă oficială. Barbu, Datcu, Kraus, Motroc, Nunweiller III, Nunweiller IV, Popescu și Sasu au jucat în prima, Constantin și Jenei în a 2-a. Dintre aceștia, Ilie Datcu avea să se stabilească definitiv în Turcia. Tot Datcu alături de Nunweiller III sunt singurii care au făcut acolo mare performanță, cucerind două titluri, respectiv un titlu și o cupă.

Ce antrenori am avut până în 1989 în Turcia?

De asemenea, tot în acea perioadă, pe aceleași principii, au existat și antrenori români care au pregătit echipe de club turcești.

Traian IONESCU
1968-69: Fenerbahçe SK 6. 2. 1. 3. 5-6 (25-30)
1969-70: Fenerbahçe SK camp. 30. 17. 10. 3. 31-6

Valeriu NEAGU
1972-73: Boluspor K 30. 12. 9. 9. 37-30
1973-74: Boluspor K 30. 12. 15. 3. 33-21
1974-75: Boluspor K 30. 10. 9. 11. 29-35
1976-77: Boluspor K 30. 9. 13. 8. 32-34
1982-83: Antalyaspor K 25. 6. 7. 12. 16-32 (1-25)
1984-85: Eskișehirspor K 34. 10. 12. 12. 39-48
1986-87: Boluspor K 32. 7. 13. 12. 34-49 (1-32)

Nicolae PETRESCU
1972-73: Altay Izmir 10. 5. 3. 2. 15-7 (21-30)
1977-78: Samsunspor Kulübü 15. 6. 2. 7. 15-23 (16-30)

Octavian POPESCU
1986-87: Malatyaspor K 4. 0. 1. 3. 2-5 (1-4)

Dincă SCHILERU
1970-71: Boluspor K 30. 6. 12. 12. 17-31
1971-72: Göztepe SK Izmir 30. 10. 9. 11. 32-32

Constantin TEAȘCĂ
1970-71: Fenerbahçe SK,Istanbul 30. 14. 13. 3. 43-23

Dumitru TEODORESCU (Ted DUMITRU)
1969-70: Altay Izmir 30. 13. 10. 7. 27-17
1970-71: Beșiktaș JK,Istanbul 30. 10. 13. 7. 31-20
1971-72: Mersin Idmanyurdu 2. 0. 2. 0. 3-3 (1-2)

Dintre aceștia, Traian Ionescu, în 1969/70, cu Fenerbahçe, atunci când l-a avut elev și pe Ion Nunweiller, cu care lucrase fructuos mulți ani și în România, la Dinamo, a cucerit titlul Turciei. Iar Nicolae Petrescu a fost selecționerul Turciei, pentru un meci, la 05.12.1971, Turcia – Polonia 1-0, în preliminariile CE, după care în anul următor a antrenat la Altay.

Recordurile all-time ale românilor de după anii 90 din Süper Lig

Dacă în perioada comunistă, i-am putut număra pe degete pe fotbaliștii români care au activat în campionatul Turciei, după 1990, au fost numeroși cei care au luat această destinație. Numai cei care au jucat pe prima scenă a fotbalului turcesc se ridică până la această oră la 79.

Făcând o scurtă analiză a românilor din Süper Lig, din 1990 încoace avem următoarele concluzii.

* Cei 79 au evoluat în 33 cluburi: cei mai mulți, 16, la Galatasaray SK; 12 – Bursaspor K; 8 – Kardemir DÇ Karabükspor; 6 – MKE Ankaragücü, Samsunspor K; 5 – Gaziantep FK, Gençlerbirliği SK, Konyaspor K; 4 – Beșiktaș JK, Kayserispor K; 3 – Sivasspor K; 2 – Alanyaspor, Altay Izmir, Bakırköyspor K, Denizlispor K, Eyüpspor K, Fenerbahçe SK, Kocaelispor K, Orduspor K, Osmanlıspor K, Çaykur Rizespor K, Sakaryaspor K, Trabzonspor K, Vanspor K; 1 – Adana Demirspor K, Akhisar Belediye GVE Spor, Bodrum FK, Erzurumspor K, Gaziantepspor K, Manisaspor K, Mersin Idman Yurdu, Ümraniyespor K, Zeytinburnu SK. * Din totalul de 79, 20 au jucat pentru mai mult de o echipă. La cele mai multe, câte 4, au evoluat 4 inși: Kiriță (Samsunspor, Gaziantepsor, Ankaragüçü, Bursaspor), Latovlevici (Gençlerbirliği, Karabükspor, Galatasaray, Bursaspor), Bg. Stancu (Galatasaray, Orduspor, Gençlerbirliği, Bursaspor) și Torje (Konyaspor, Osmanlıspor, Karabükspor, Sivasspor); la 3 a fost Drăguș (Gaziantep FK, Trabzonspor, Eyüspor); iar la câte 2 au jucat cei mai mulți, 15, Cernat (Karabükspor, Rizespor), Cicâldău (Galatasaray, Konyaspor), Grozav (Karabükspor, Bursaspor), Ad. Ilie (Galatasaray, Beșiktaș), S. Ilie (Fenerbahçe, Kocaelispor), Maxim (Gaziantep FK, Beșiktaș), Moruțan (Galatasaray, Ankaragüçü), Pancu (Beșiktaș, Bursaspor), Papp (Karabükspor, Sivasspor), I. Rotariu (Galatasaray, Bakırköyspor), Săpunaru (Kayserispor, Denizlispor), Stîngaciu (Vanspor, Kocaelispor), Strizu (Kayserispor, Sakaryaspor), Cr. Tănase (Sivasspor, Karabükspor) și Topolinschi (Adana Demirspor, Bakırköyspor). * La ora actuală, sunt 8 jucători români prezenți Süper Lig: Agdağ și I. Hagi (la Alanyaspor), Drăguș și Sorescu (Gaziantep FK), Mihăilă (Rizespor), Denis Radu și D. Rotariu (Eyüpspor) și M. Ștefănescu (Konyaspor).

Doar 9 au fost laureați campioni, de cele mai multe ori, în 4 rânduri, Gh. Hagi (cu Galatasaray), apoi de 3 ori Gh. Popescu (cu Galatasaray), de 2 ori Filipescu (cu Galatasaray), câte o dată Ad. Ilie (cu Galatasaray), Kiriță (cu Bursaspor), Latovlevici (cu Galatasaray), Măldărășanu (cu Beșiktaș), R. Niculescu (cu Galatasaray) și Pancu (cu Beșiktaș). * Au peste 100 de meciuri în prima ligă turcă 11 fotbaliști: Bg. Stancu 264, Maxim 210 (încă în activitate), Kiriță 162, Gh. Hagi și D. Timofte câte 132, S. Lung jr. 125, Pancu 112, Săpunaru 11, Gh. Popescu, Stîngaciu câte 110, Toșca 105. # Cele mai multe goluri le-a marcat Bg. Stancu 85, urmat de Gh. Hagi 59, Maxim 55 (încă în activitate), V. Moldovan 33 și Cernat 21, ca să dăm un top 5.

Așadar, cifrele prezentate mai sus sunt valabile numai la nivel de primă ligă turcă.

Antrenorii români după 1990 în Turcia

Să menționăm și antrenorii români care au activat în primul eșalon din Turcia, după 1990 încoace:

Marian BONDREA
1997-98: Altay SK Izmir 7. 2. 1. 4. 5-10 (et. 1-7)

Petre GAVRILĂ
1995-96: Vanspor Kulübü 17. 3. 4. 10. 11-27 (et. 1-17)

Gheorghe HAGI
2003-04: Bursaspor Kulübü 12. 2. 4. 6. 13-19 (et. 1-12)
2003-04: Galatasaray SK 8. 4. 1. 3. 16-13 (et. 27-34)
2004-05: Galatasaray SK cup. 34. 24. 4. 6. 64-25
2010-11: Galatasaray SK 18. 6. 3. 9. 17-22 (et. 9-26)

Mircea LUCESCU
2000-01: Galatasaray SK,Istanbul scup.e. 34. 23. 4. 7. 77-35
2001-02: Galatasaray SK,Istanbul camp. 34. 24. 6. 4. 75-31
2002-03: Beșiktaș JK,Istanbul camp. 34. 26. 7. 1. 63-21
2003-04: Beșiktaș JK,Istanbul 34. 18. 8. 8. 65-45

Gheorghe MULȚESCU
1993-94: Samsunspor Kulübü 30. 15. 5. 10. 53-47
1994-95: Samsunspor Kulübü 34. 12. 9. 13. 54-60
1995-96: Samsunspor Kulübü 34. 12. 7. 15. 46-46
1996-97: Samsunspor Kulübü 19. 6. 5. 8. 23-32 (et. 1-19)
1997-98: Kayserispor Erciyesspor 34. 11. 5. 18. 42-60
1998-99: Adanaspor Kulübü 24. 8. 5. 11. 31-42 (et. 8-31)
1999-00: MKE Ankaragücü Kulübü 20. 7. 6. 7. 30-28 (et. 6-25)
2002-03: Gaziantepspor Kulübü 17. 8. 6. 3. 31-21 (et. 1-17)
2003-04: Samsunspor Kulübü 6. 1. 1. 4. 9-18 (et. 1-6)

Ion NUNWEILLER
1990-91: Bursaspor Kulübü 15. 5. 2. 8. 12-18 (et. 1-15)

Dan PETRESCU
2020-21: Kayserispor Kulübü 8. 2. 3. 3. 6-9 (et. 19-26)

Mihai STOICHIȚĂ
2002-03: MKE Ankaragücü Kulübü 16. 7. 2. 7. 21-22 (et. 1-16)

Marius ȘUMUDICĂ

2017-18: Kayserispor K 33. 12. 8. 13. 42-52 (et. 1-33)
2019-20: Gaziantep FK 34. 11. 13. 10. 49-50
2020-21: Gaziantep FK 17. 8. 7. 2. 31-19 (et. 1-17)
2020-21: Çaykur Rizespor K 8. 0. 4. 4. 5-10 (et. 21-28)
2021-22: Yeni Malatyaspor K 14. 2. 3. 9. 10-22 (et. 9-21,24)
2023-24: Gaziantep FK 24. 7. 7. 10. 29-31 (et. 5-28)

Așadar, 9 este numărul acestor tehnicieni. Doar 2 dintre ei au fost laureați, mai ales Mircea Lucescu, cu 2 titluri și o supercupă a Europei, iar Gheorghe Hagi cu o cupă. Cele mai multe meciuri și sezoane le-a avut Gheorghe Mulțescu, 218 în 9, urmat de Mircea Lucescu 136 în 4, Șumudică 130 în 5 și Gheorghe Hagi 72 în 3.

Au fost turci în Liga I?

Spre deosebire de prezența românească în prima ligă turcă, invers, prezența fotbaliștilor turci în Liga I este insignifiantă, de îți vine să îți pui întrebarea din titlu.

Da, ar fi răspunsul, dar numai 5 jucători, pe care îi prezentăm mai jos:

• BÜLENT Sevlü (Astra în 2002) 7 jocuri
• ALİ Sühan DEMİREL (Petrolul în 2025) 5 jocuri
• ERSİN Veli (Ceahlăul în 2009) 2 jocuri
• GÖKHAN Kardeș (Juventus în 2018) 12 jocuri
• SEDAT Hakan Doyanç (Astra în 2002) 6 jocuri, 1 gol

Acest număr mic precum și cifrele lor ne scutesc de alte comentarii.

Să menționăm totuși că a existat și un antrenor turc, de fapt chiar există căci recent s-a reîntors la unica echipă la care a activat la noi, Petrolul, este vorba de Mehmet Topal, care are o prezență mai consistentă decât jucătorii enumerați mai sus, totalizând 29 de partide până acum pe banca „găzarilor”, toate în sezonul trecut.