"Indiferent dacă pierzi sau câştigi, trebuie să bei". Cum a legat religia alcoolului vestiarul Irlandei de Nord: "Eram atât de beat, încât am urinat pe piciorul colegului meu în holul hotelului"

11 nov 2014 1874 afişări Nationala
"Indiferent dacă pierzi sau câştigi, trebuie să bei". Cum a legat religia alcoolului vestiarul Irlandei de Nord: "Eram atât de beat, încât am urinat pe piciorul colegului meu în holul hotelului"

Naţionala Irlandei de Nord, viitoarea adversară a României din preliminariile Euro 2016, nu are decât trei calificări la turneele finale de Campionat Mondial sau European. În spatele performanţelor slabe stă şi o cultură a excesului de alcool, încetăţenită la mijlocul anilor 1990. Keith Gillespie, jucător cu 86 de selecţii în naţionala nord-irlandeză povesteşte în autobiografia sa, How Not To Be A Football Millionaire, despre excesele din cantonamente, dar şi episoade groteşti, cum ar fi cel în care a urinat pe piciorul unui coechipier, chiar în holul hotelului unde erau cazaţi

  • Pentru prima oară în istoria participărilor în preliminariile pentru un turneu final, Irlanda de Nord a debutat cu trei victorii în această toamnă: 2-1 cu Ungaria, 2-0 cu Insulele Feroe şi 2-0 cu Grecia
  • Gillespie, fost jucător la Manchester United, Blackburn sau Newcastle, povesteşte întâmplări incredibile din cantonamentele echipei nord-irlandeze de la mijlocul anilor 1990


”Dacă ne-am califica la Euro 2016, am deveni eroi. Ar fi o mândrie, am fi din nou în prim-plan. Ar fi excelent mai ales pentru ţară, pentru că am avut campanii presărate cu durere, suferinţă şi rezultate slabe. Cred că am fi legendele fotbalului nord-irlandez”, spunea, în urmă cu câteva zile, fundaşul nord-irlandez Aaron Hughes pentru cotidianul englez The Times. Şi, probabil că are dreptate. Naţionala nord-irlandeză nu s-a calificat niciodată în istorie la un Campionat European şi are doar trei prezenţe la Cupă Mondială, ultima în 1986, când a pierdut în grupe cu Spania (1-2) şi Brazilia (0-3), smulgând o remiză cu Algeria (1-1).

În actuala campanie de calificare, nord-irlandezii au început cu trei victorii în trei meciuri pentru prima dată în istorie şi au o şansă mare la calificare, în cazul unui rezultat pozitiv vineri, contra României. Explicaţia lui Hughes? ”În trecut, ne mulţumeam cu puţin. Eram categorisiţi drept o echipă mică şi nu făceam nimic să schimbăm asta. Avem altă mentalitate, tragem până la final şi asta m-a convins să revin la naţională, deşi m-am retras oficial. Şi, clar, suntem mult mai serioşi”.


”Win or lose, you've got to be on the booze", e motto-ul pe care Gillespie la avea în naţionala Irlandei de Nord

”Trebuia să fii în stare să bei mult”

Seriozitatea pare a fi un lucru care a lipsit enorm în cazul naţionalei nord-irlandeze. În articolul publicat de The Times se aduce aminte şi de autobiografia fostului fotbalist nord-irlandez Keith Gillespie, care a strâns 86 de selecţii în naţională între 1994 şi 2008, una în care nu se aminteşte nici măcar un cuvânt despre Hughes, considerat drept unul dintre cei mai liniştiţi fotbalişti din Albion. Însă Gillespie, fost fotbalist al lui Manchester United, Newcastle, Blackburn sau Leicester relatează în cele 770 de pagini ale autobiografiei How Not To Be A Football Millionaire poveşti incredibile despre modul în care erau gestionate partidele viitoarei adversare a României la mijlocul anilor 1990, atunci când România ajungea în sferturile Mondialului din Statele Unite şi nu rata nici măcar o calificare la turneele finale.

9,1 milioane de euro a pierdut Gillespie, jucând la pariuri

La fel ca şi acum, Irlanda de Nord avea o arie destul de mică de selecţie, iar eu, cum veneam de la Manchester United, eram comparat întotdeauna cu George Best. Jucătorii mai experimentaţi m-au luat sub aripa lor. Eu ştiam încă de la echipele de tineret şi juniori cum stă treaba. Vestiarul era un loc în care totul era deschis, dar trebuia să fii puternic. Glumele şi ironiile erau la ordinea zilei. Şi, neapărat, trebuia să fii în stare să bei mult. Indiferent că pierdeam sau câştigam, trebuia să bem”, scrie Gillespie în autobiografia sa, în capitolul dedicat debutului la naţionala Irlandei de Nord. 

”Băieţii dansau pe mese”

Iar motto-ul ”Indiferent că pierdeam sau câştigam, trebuia să bem”, a fost respectat cu sfinţenie atât de Gillespie, cât şi de colegii săi timp de câţiva ani buni. ”Victoria contra Austriei, din preliminariile pentru Euro 1996, a fost preludiul pentru o noapte incredibilă. Ţin minte doar că băieţii dansau pe mese... Cel mai frumos e să bei după o victorie, toţi se bucură”, rememorează Gillespie în cartea sa. Fostul internaţional îşi aduce aminte şi de rezultatele mai puţin bune, după care jucătorii nu mai aveau chef de nimic şi îşi înecau amarul în băutură. Spre exemplu, după un eşec cu Irlanda, scor 0-4, Gillespie a ratat zborul spre Manchester din dimineaţa următoare din cauza berii pe care o băuse cu o seară înainte.

Fostul mijlocaş n-a învăţat nimic până la retur: ”În luna martie 1995, am jucat returul şi ne-am strâns de sâmbătă la Dublin pentru meciul de miercuri. Eram deja mai experimentat, cu o reputaţie mai mare, dar şi cu un stomac mai obişnuit. După ce am băut câteva beri în cantonament, am plecat spre un bar, unde băieţii au vrut să vadă ce progrese am făcut. Acolo am băut Green Chartreuse, un lichior de 55% alcool, o reţetă pentru dezastru. I-am dovedit pe toţi. Ei credeau că eu sunt în cameră, dar eram încă la bar. Am făcut 1-1 în retur”.

Tot în preliminariile pentru Euro 1996, terminate de nord-irlandezi pe locul secund, la egalitate cu Irlanda, unul dintre jucători a mai oferit un exemplu de ”aşa nu”. Povesteşte Gillespie: ”Am câştigat cu Letonia în deplasare, iar Kevin Horlock, unul dintre debutanţii de la acel meci, nu ştia cât putem să bem. A doua zi a venit la avion încă beat, cu o faţă palidă. Când am ajuns la Londra, a avut nevoie de un scaun cu rotile pentru a putea merge acasă. Era praf!”.


Autobiografia lui Gillespie a devenit un hit în Regatul Unit, fiind apreciată atât de fani, cât şi de critici

”Am urinat pe Phil Gray”

Vă vine să credeţi sau nu, acesta nu a fost cel mai ciudat exemplu din cartea lui Gillespie. Punctul de maxim a venit într-un turneu pe care nord-irlandezii l-au avut în Canada, în vara lui 1995. ”Managerul nostru ştia că a pierdut lupta încă de la început, când pe aeroportul Heathrow am băut câteva beri şi era să pierdem avionul. Iar în avion, lucrurile au continuat, am ajuns beţi acolo. Am pierdut primul meci şi ne-am înecat amarul în băutură. M-am îmbătat atât de rău, încât am urinat pe piciorul lui Phil Gray, coechipierul meu, în holul hotelului! Iar când managerul mi-a spus să stau în cameră, am fugit pe hol şi în stradă, iar asistentul său, Gerry Armstrong, legenda nord-irlandeză de la Mondialul din 1982 mă fugărea pe stradă. M-am plictisit să alerg, nu ştiam unde sunt, iar el m-a găsit şi m-a convins să mă întorc la hotel”.

De atunci, însă, lucrurile s-au schimbat. Potrivit lui Hughes, băiatul tăcut, care se retrăgea în cameră pentru a citi o carte în locul unei ieşiri haotice prin baruri indiferent de locul unde juca echipa, naţionala nord-irlandeză e mult mai liniştită şi are un singur obiectiv: calificarea la un turneu final. Startul actualei campanii a fost excelent. După trei victorii consecutive, urmează însă jocul contra României.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.