Gică Hagi l-a „înțepat” pe Mihai Stoichiță după retrogradarea naționalei în Liga Națiunilor: „N-a fost de acord, dar şi-a dat seama că am dreptate”

Gheorghe Hagi reactioneaza in meciul de fotbal dintre FC Botosani si Farul Constanta, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul Municipal din Botosani, luni 8 august 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 7 poze

Gică Hagi, managerul și patronul echipe Farul Constanța, a avut un nou discurs manifest după ce naţionala României a retrogradat în a treia divizie din Liga Naţiunilor.

Tehnicianul se consideră vizionar și anunță că a anticipat această cădere a tricolorilor în lumea a treia a fotbalului.

Gică Hagi merge pe varianta de a construi și de a se munci la foc automat.

Gică Hagi l-a înțepat” pe Mihai Stoichiță după retrogradarea naționalei în Liga Națiunilor: „N-a fost de acord, dar am dreptate, şi-a dat seama că am dreptate”

Fostul mare fotbalist crede că a venit momentul să ne trezim din starea actuală.

”Cred eu că suntem cu toţii lămuriţi în momentul de faţa că e o perioadă foarte grea în care am ajuns, cum am spus.

Şi de data asta am văzut lucrurile destul de bine, în ultimii doi ani tot v-am spus că e nevoie de o construcţie serioasă, foarte bună, cu toate că directorul tehnic de la naţională (n.r. Mihai Stoichiţă) n-a fost de acord, dar am dreptate, şi-a dat seama că am dreptate.

Şi numai în felul ăsta putem ajunge să fim competitivi, pentru că v-aţi lămurit cu toţii că suntem într-o perioadă foarte dificilă, grea. Trebuie să producem rezultate şi, ca să produci rezultate, trebuie să construieşti o echipă puternică la nivel european şi mondial, aşa cum am fost şi noi.

Practic, trebuie o construcţie foarte bună. În rest, pot veni rezultate, azi mai bune, mâine mai puţin bune, decepţii sau cum suntem în momentul de faţă.

Cred că cu toţii ”plângem” pentru că nu convine la nimeni ce vedem şi cum arătăm noi ca ţară şi ne dorim să ne întoarcem unde am fost, cu cei buni. Dar, din păcate, s-a ajuns aici

Eu nu mă aşteptam, eu v-am zis… nu v-am zis că o să cădem în groapă? Luaţi-le în spate şi o să vedeţi declaraţiile mele.

Dacă am căzut în Liga a 3-a? Scuzaţi-mă, e un moment în care trebuie să ne trezim”, a declarat Gheorghe Hagi la Orange Sport.

Publicat: 01 10. 2022, 11:20
Actualizat: 01 10. 2022, 11:22