Franța a marcat ! La antrenament

Franța a marcat ! La antrenament
  • Publicat:
  • Actualizat:

Am rămas de căruță. Franța tocmai a reușit primele sale goluri la Euro 2008. Din păcate pentru ei, având în vedere că au dat șapte, nu e exclus să fie astea toate!

Primul antrenament al francezilor după meciul cu România a fost de fapt un alt meci. A început cu o oră întârziere față de cum fusese anunțat, dar e puțin probabil ca UEFA, care se preocupă ca toate partidele să înceapă la secundă, să se autosesizeze. Meciul s-a jucat în satul Chatel St. Denis și, ca să fie siguri că înving, francezii au luat drept adversară o selecționată de juniori. Ce-i drept și Domenech a folosit rezervele. Adică Frey – Clerc, Squillaci, Boumsong, Evra – Diarra, Vieira, Govou, Nasri – Henry, Gomis. Hm, rezerve…

Colegul de la AFP are chef de glume cu România. Dar e englez și-l înțeleg, se plictisește rău la turneul ăsta. Scrie el: „Cum niciun fotbalist român nu era la orizont, publicul spera să vadă goluri și spectacol. Puștii elvețieni au contat mai mult în ofensivă decât Mutu“. Ceea ce nu e departe de realitate…

Gata cu glumele, a început marele meci. E minutul 4 și Vieira atinge mingea! Ceea ce nu e neapărat o știre, dar la problemele pe care le-a avut mijlocașul e important. Copiii se apără eroic. Unul îl doboară pe Clerc. Francezul se vaită, băiatul se ridică și-l mângâie pe creștet! Nathan Lizzola face minuni în poartă. Puteam la fel de bine să inventez numele, dar chiar așa îl cheamă, îl știe și Henry acum! Până la urmă pică și golurile. Iar copiii pleacă învinși, dar aplaudați! Ba mai mult, dau autografe și interviuri. Unul nu știe cu cine a făcut schimb de tricou, dar e cea mai fericită zi din viața lui. Altul spune că n-a alergat atâta niciodată, iar adversarii sunt desul de buni. Atâta bucurie pe fața unor fotbaliști n-am văzut de mult. Probabil a fost cea mai reușită acțiune neoficială a unei echipe de la Euro. Și cel mai frumos meci al Franței…

Euro zoom
Prima parte a marelui spectacol s-a terminat. Grupele de la Euro au intrat deja în cea de-a doua fază, cu emoțiile crescânde pentru cele 16 echipe și pentru milioanele de oameni care au invadat Austria și Elveția. Nebunia lor e greu de surprins în cuvinte, pentru că vocabularul oricărei limbi e mult prea sărac și ar trebui repetate la nesfârșit cuvinte gen „show”, „festival”, „incredibil” etc. Imaginile fac cât o mie de epitete, așa că ar fi cazul să le lăsăm pe ele să vorbească și să vă arate entuziasmul și deprimarea unui fotbal care se încăpățânează să împartă lumea în învingători și învinși. Când de fapt, un Euro e ceva de neuitat și n-ai cum să regreți vreodată ceva ce poți să povestești cu atâta plăcere peste ani.

Când ai astfel de admiratoare, cred și eu că te duci cu capul înainte peste adversar. Villa și Fabregas le-au făcut fericite pe domnișoarele din imagine învingând în meciul de debut.

Rușii, cam plouați, și la propriu și la figurat. Ba chiar băiatul cu numărul 19 s-a plictisit să stea în zid și s-a apucat să-și facă freza.

Cârcotașii au dreptate să se gândească la faptul că intenționat fotograful nu i-a pozat și la fețe pe cei doi din imagine.

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Ajuns la 85 de ani, Ion Ţiriac şi-a făcut deja testamentul: Am 33 de copii, averea va fi împărţită în 33 de părţi egale
Ajuns la 85 de ani, Ion Ţiriac şi-a făcut deja testamentul: Am 33 de copii, averea va fi împărţită în…
FOTO EXCLUSIV | Decizie de urgență luată de medici. Ce se întâmplă acum cu Florin Piersic
FOTO EXCLUSIV | Decizie de urgență luată de medici. Ce se întâmplă acum cu Florin Piersic
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…