Fost component al Generației de Aur, mesaj înaintea dublei României cu Israel și Kosovo: „Sper să ne îmbunătățim asta”

Ionuț Lupescu este convins că naționala României are puterea și calitatea necesară pentru a se impune în meciurile cu Israel, respectiv cu Kosovo.

Fost component al Generației de Aur, mesaj înaintea dublei României cu Israel și Kosovo: „Sper să ne îmbunătățim asta”

Tricolorii se vor duela cu Israel și Kosovo pe 9, respectiv pe 12 septembrie. Înaintea dublei de la București, Ionuț Lupescu, fostul mare jucător al „Generației de Aur”, a transmis că este optimist și a spus că l-ar bucura extrem de tare ca naționala lui Edi Iordănescu să se califice la Campionatul European din Germania. Totuși, Lupescu a spus că România ar trebui să își mai îmbunătățească stilul de joc.

„Cred că trebuie să ne așteptăm la 6 puncte. Cred că naționala are puterea să câștige ambele meciuri. Suntem pe undeva relaxați puțin, pentru că avem un punctaj bun, și cred că vor încerca, ajutați de public, să joace bine și să câștige.

Cu 6 puncte luate din aceste două meciuri cu siguranță ai un avantaj important în ceea ce privește calificarea la EURO și cred că în proporție de 85% ne-am califica.

M-aș bucura ca băieții să ne califice, pentru că e foarte important pentru fotbalul românesc și pentru cota lor să participe la un Campionat European. Sper să ne îmbunătățim și jocul, să fie un joc mai vioi, mai plăcut, să evolueze bine și să câștige.

Toată echipa e foarte importantă, nu ar trebui să ne bazăm pe un singur jucător. Dacă vor juca toți împreună, atunci vom câștiga.

E foarte bine că meciul cu Israel e aproape sold-out. Lumea din București își dorește să vină și să vadă o victorie, își dorește ca echipa națională să joace bine și să câștige.

Noi am făcut 0-0 în Kosovo, dar ei au jucat foarte bine, au fost peste noi și au avut mai multe ocazii. Sunt sigur că nu va fi ușor”, a declarat Ionuț Lupescu, pe aeroportul „Henri Coandă”.

Ce jucători a convocat Edi Iordănescu pentru dubla cu Israel și Kosovo

PORTARI
Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 3/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 1/0), Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0)

FUNDAȘI
Andrei Rațiu (Rayo Vallecano | Spania, 11/1), Cristian Manea (CFR Cluj, 23/2), Andrei Burcă  (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 19/1), Adrian Rus (Pafos | Cipru, 17/1), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 7/0), Bogdan Racovițan (Raków | Polonia, 0/0), Mario Camora (CFR Cluj, 10/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 28/2)

MIJLOCAȘI
Vladimir Screciu (Universitatea Craiova, 1/0), Tudor Băluță (Farul Constanța, 12/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 11/0), Darius Olaru (FCSB, 11/0), Alexandru Cicâldău (Konyaspor | Turcia, 30/4), Nicolae Stanciu (Damac | Arabia Saudită, 60/12), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 46/2), Deian Sorescu (Raków | Polonia, 12/0), Olimpiu Moruțan (Ankaragucu | Turcia, 9/1), Ianis Hagi (Deportivo Alaves | Spania, 26/2), Florinel Coman (FCSB, 7/0), Valentin Mihăilă (Parma | Italia, 12/3)

ATACANȚI
George Pușcaș (Genoa | Italia, 36/10), Denis Alibec (Muaither | Qatar, 31/3), Daniel Bîrligea (CFR Cluj, 0/0)

Publicat: 09 09. 2023, 10:03
Actualizat: 09 09. 2023, 11:21