Mircea Lucescu nu poate fi contrazis, nici de familie, nici de prieteni și nici de jurnaliști. Pare că nu mai are timp pentru nimeni, dovadă că întâlnirile cu presa la echipa națională nu țin mai mult decât cursele de natație ale lui David Popovici.
Sunt convins că problemele de sănătate din ultimele luni, tratate superficial de unii jurnaliști prin studiourile TV doar să nu-l supere, au făcut ca doamna Neli și Răzvan să-i spună să rămână acasă.
Și nea Mircea n-a dat curs cererii în speranța că va fi bine, că e va reface, că va fi acel tânăr entuziast din anii 80 de lângă furnalele Hunedoarei.
Că va răzbuna momentul Irlanda de Nord 1985, acel 0-1 blestemat care-l urmărește și azi, că va trece peste umilința acelui 4-0 cu Austria când a fost obligat să plece, că suporterii steliști îl vor trata cu respect după atâtea și atâtea declarații despre familia Ceaușescu și fotbalul din Ghencea și multe alte frustrări sportive.
Nu se va termina nimic niciodată oricâte lupte s-ar mai da. Mircea Lucescu a marcat fotbalul românesc cu multe lucruri bune și altele mai puțin bune, că nimic nu se șterge, că totul rămâne într-o istorie care s-a scris și trebuie citită. Nu se schimba nimic dacă Lucescu se retrăgea înainte de meciul cu Turcia, poate nu era 0-1 în niciun caz nu-i băteam pe turci și dacă se alătura oastea „adormită” a lui Ștefan cel Mare.
Dacă familia n-a putut convinge un încăpățînat precum Lucescu, Burleanu și federalii n-au făcut-o nici ei – din prea mult respect amestecat cu venerația. Și din teama de a nu-l supăra pe Mircea Lucescu, cel despre care șeful de azi de la FRF spunea că l-a „ciuruit” acum 8 ani într-o sală plină „ochi” în interiorul Casei Fotbalului.
Alături de Chivu, liderul din Serie A. „N-a fost un fleac, dar i-am ciuruit”, se amuza Burleanu, mândru de el, așa cum a făcut-o de curând când râdea de „măscăriciul” Ilie Drăgan.
Un om de fotbal corect l-ar fi trimis la pensie pe Mircea Lucescu, acasă cu nepoții sau la munte cu soția, nu pe terenul de fotbal la Mondialul din America, unde vor fi 40 de grade la ora meciurilor și unde urma să antreneze un om de 81 de ani.
Nimeni n-a avut curaj. De ce? O sinceritate care a lipsit, dar care aici, azi, acum, înseamnă, privind la ultimele luni, inconștiență.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2021%2F10%2Fdaniel-nazare-prosport.jpg)
O să-mi spuneți că dacă n-a putut familia, cum ar fi putut federalii? Ar fi reușit dacă ar fi avut loc o discuțoe bărbătească. Câți dintre voi, cei care citiți aceste rânduri, v-ați fi trimis tatăl la muncă în situația lui Mircea Lucescu, cu atâtea probleme de sănătate?
Niciunul, vă spun eu anticipat, l-ați fi protejat, ați fi discutat, l-ați fi îmbărbătat, ați fi găsit o soluție.
Azi ne bucurăm că situația e sub control, că nu s-a întâmplat o tragedie la Mogoșoaia sau, de ce să ne ascundem, chiar la Istanbul. Dar dacă ar fi avut loc o nenorocire în timpul meciului cu Turcia cine ar fi fost în culpă? Nu dezvolt subiectul, nu e momentul, dar nu îmi pot reprima întrebarea.
Domnule Lucescu, dacă scoatem din ecuație mama și tata fiecăruia dintre cei care iubesc fotbalul, sunteți cel mai iubit pensionar din țara asta!
Multă sănătate, avem 250 de antrenori cu licența Pro gata să calce pe urmele dumneavoastră. Trebuie doar să înțelegeți că sănătatea, atunci când ai milioane de euro în cont, nu poate fi mai importantă decât profesia.
Cei care nu pot plăti ratele bancare sau nu-și pot cumpăra cele necesare familiei pot risca, dumneavoastră nu aveți voie.
Și nu trebuia să vă lase nimeni să faceți cea mai mare eroare din aproape 81 de ani de viață.