Cum ne vom califica la Mondiale

Conform calculelor matematice, România mai are șanse să se califice la Mondiale. Toți suporterii sunt de acord cu asta, așa cum la generală toți erau de acord cu profesorul care le prezenta teorema lui Pitagora. Problema e: ce fel de calcule folosim ca să demonstrăm teorema lui Piți? Adică să obținem o calificare de pătrat, având în vedere că până acum am extras radicalul din ea? Deci calculul diferențial, oarece integrale, logaritmi? Nu ajung, având în vedere ce joacă băieții și cum se mișcă ceilalți. Aici, vorba lui Boc la stabilirea bugetului, e nevoie de calcule complexe, socio-economice. Întâi, Austria o vom rezolva pe baza complexului lor național, violatorul Fritzl. Acesta, sprijinit de Ministerul nostru de Externe, va obține dreptul la recurs, își va strămuta procesul în România și va fi achitat din lipsă de probe. De rușine, jucătorii lor își vor ține capul jos la centrări, vor valsa pe teren și noi vom câștiga cu 3-0. Cu Serbia e mai simplu. În numele interesului național și al intereselor lui Mitică și Sandu, România va recunoaște independența Kosovo. Apoi le vom oferi kosovarilor consultanță economică. Firește, Kosovo va da faliment și, ca ultimă instanță, se va realipi Serbiei. De bucurie, toți sârbii vor sărbători victoria, inclusiv fotbaliștii. Având în vedere că plavii nu sunt căliți la Bamboo, îi vom zdrobi lejer. Franța, cu alde Henry, Ribery și Sarkozy, e o problemă dificilă care va cădea în sarcina Serviciilor Secrete. Acestea vor folosi metode tradiționale, de pe vremea lui Pacepa, sau folclorice, de pe vremea lui Pinalti. Din motive de securitate națională, vă pot da doar două amănunte: Carla Bruni, Gina Pistol. Deci, în concluzie, se poate, hai băieți, hai România! Un singur hop mai avem – meciul de acasă cu Insulele Feroe.

 

Publicat: 31 03. 2009, 09:50
Actualizat: 31 03. 2009, 10:08