ATUNCI ȘI ACUM | De la 13 la 10. Unele lucruri nu se schimbă niciodată. Grozav: „Acel gol…”

ATUNCI ȘI ACUM | De la 13 la 10. Unele lucruri nu se schimbă niciodată. Grozav:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gicu Grozav a strălucit în partida cu Turcia. Poate că n-a pasat la fel de frumos ca Budescu, dar și-a trecut numele pe lista marcatorilor. Ajuns la șase goluri marcate în echipa națională, „decarul” din era lui „Guriță” a făcut din Turcia, victima lui preferată. Trei din cele șase goluri au fost marcate împotriva celor care poartă „Steaua și semiluna” în piept.

Înaintea meciului cu Turcia, l-am întrebat pe Gicu Grozav dacă ne putem aștepta la un nou gol precum cel din meciul cu Swansea, având în vedere că se află din nou sub aripa lui Cosmin Contra. Mijlocașul de la Karabük a spus: „E greu… Acel gol a fost unul special pentru mine și în același timp foarte greu. Îmi doresc, încerc să fiu puțin modest, să dau gol, nu contează cum. Mai important este rezultatul echipei”. Grozav a mai spus în cantonamentul de la Mogoșoaia că nu există niciun fel de presiune înaintea meciului cu Turcia, lucru pe care l-am putut remarca pe teren. Tricolorii s-au bucurat de fotbal, au încântat publicul, iar victoria a venit de la sine.

Pentru golul de 1-0 au contribuit și Stanciu, Deac și Budescu, însă Grozav a finalizat. Cel mai scump transfer din istoria campionatului belgian i-a furat mingea căpitanului Selçuk Ă°nan, care mai apoi a fost scos de Mircea Lucescu. Deac și Budescu au continuat acțiunea, iar Grozav a trimis în plasă, cu puțin noroc, ajutat de devierea unui adversar. Acțiunea golului de 2-0 a plecat de la sărbătoritul Mihai Pintilii, care i-a trimis lui Grozav în centrul careului. Decarul naționalei le-a înnodat picioarele fundașilor adverși, după care a punctat cu sânge rece, la colțul lung.

2012. Turcia – România. Pasă Pintilii, gol Grozav

În urmă cu cinci ani, în octombrie 2012, Grozav marca un gol crucial în campania de calificare pentru Campionatul Mondial. Pe atunci avea numărul 13 și selecționer era Victor Pițurcă. Pe atunci terminam campania de calificare pe loc de baraj, în spatele Olandei, care avea să obțină „bronzul” în Brazilia. Grecia ne lăsa acasă. Acum ne-am mulțumit cu un amical cu Turcia, în timp ce Irlanda de Nord, Elveția, Grecia și Croația se pregăteau de meciurile de baraj. Revenind la golul lui Grozav din Turcia. Volkan Demirel i-a pus pe „tavă” patronului de la Alba Iulia reușita respectivă. Portarul gazdelor a ieșit complet inutil din poartă, la o fază la care Grozav era angajat pe poziție viitoare. Pe la 25 de metri, „13-le” României și-a păstrat calmul și a trimis pe lângă Volkan, direct în poartă. Reușita lui Grozav avea să ne asigure cele trei puncte.

Nu realizez cât de important este golul, mă bucur că am reușit să marchez, am luat o opțiune serioasă pentru calificare. Din câte îmi aduc aminte, mi-a dat pasă Pintilii, portarul a greșit ieșind, dacă stătea în poartă mai greu înscriam. Este cel mai important moment al carierei mele, am reușit să joc bine, acum trebuie să ne gândim la meciul cu Olanda. Am o ușoară întindere la aductor, sper să nu fie ceva grav, sper că voi apt cu Olanda”, declara Grozav în 2012, la microfonul TVR 1.

Așadar, la cinci de la o altă victorie cu Turcia, Grozav a trecut de la numărul 13 la numărul 10, Cosmin Contra i-a luat locul lui Victor Pițurcă, Mutu a ajuns în conducerea naționalei, iar Campionatul Mondial tot la TVR îl vedem.

Echipa României din 2012 (preliminarii CM 2014): Tătărușanu – Tamaș, Goian, Chiricheș, Raț (cpt.) – Torje, Bourceanu, Pintilii, Grozav – Marica, B. Stancu

Echipa României de ieri (amical): Pantilimon – Săpunaru, Chiricheș (cpt.), D. Grigore, Toșca – Pintilii, Stanciu – Deac, Budescu, Grozav – Keșeru

 

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele