ANALIZĂ‚ | Cea mai proastă afacere din istoria FRF. Daum este plătit cât Lucescu, Pițurcă și Iordănescu la un loc ca să obțină, cu un lot asemănător, rezultate mai slabe. De ce nu-și permite Burleanu să-l mai plătească un an

În urmă cu aproape un sfert de secol, Cornel Dinu era dat afară de Mircea Sandu de la națională într-un moment crucial pentru soarta calificării la Mondialele din 1994. România pierdea cu Cehia/Slovacia, pe 2 iunie 1993 – celebrul 2-5 de la Kosice -, într-o conjunctură excepțională: ultimele două goluri fuseseră primite când aveam doi oameni în plus pe teren. La final s-a aflat că arbitrul, care ne ajutase tot meciul, ar fi primit 50.000 de dolari pentru serviciile sale.

Tricolorii ajunseseră într-un moment de mare cumpănă. Nu mai jucau nimic, șansele de calificare se reduseseră dramatic, părea că încă o calificare va fi irosită și, odată cu ea, talentul unei mari generații avea să se ducă și el pe apa Sâmbetei.
Într-un Comitet Executiv exploziv, Mircea Sandu și-a asumat riscul și l-a debarcat pe selecționer, numindu-l în loc, imediat, pe Anghel Iordănescu, venit de la Steaua. Cornel Dinu n-a vrut să plece. Într-o izbucnire memorabilă, rămasă în arhivele ziarelor pe hârtie de atunci, Procuroru” a exclamat, la ieșirea din federație: „Trebuia să fiu lăsat până nu mai aveam nicio șansă!”.

Ce a urmat, se știe. Iordănescu a redresat cumva corabia. Trei victorii din trei posibile (4-0 în deplasare, cu Insulele Feroe, 2-1 acasă, cu Belgia, 2-1 în meciul de totul sau nimic jucat la Cardiff, cu Țara Galilor) și o calificare triumfală, dar la mustață, la legendarul Mondial american.

Daum va fi dat afară. Dar nu înainte să fie sigur că am ratat orice șansă de calificare

Azi, în 2017, o astfel de răsturnare spectaculoasă nu mai e posibilă, deși matematic România ar mai avea șanse la locul secund în calificările pentru Mondialele din Rusia. Motive sunt mai multe.

În primul rând, selecționerul. Parafrazându-l pe Cornel Dinu, acum 24 de ani, și antrenorul de acum, Christoph Daum, vrea să fie lăsat până când va fi sigur că am ratat orice șansă de calificare. Doar că el nu poate fi dat afară pentru că, anul trecut, Răzvan Burleanu i-a făcut un contract care-l protejează de surprize neplăcute. FRF ar avea de plătit, spun sursele ProSport, o clauză de 3 milioane de euro dacă îl concediază pe neamț înainte ca România să fi fost eliminată matematic din cursa pentru primele două locuri.

Răzvan Burleanu își asumă responsabilitatea succeselor și a primelor de zeci de mii de euro. Când vin eșecurile, alții sunt de vină. FOTO: Mediafax

Președintele FRF a luat deja distanță de selecționer cu o declarație surprinzătoare făcută luna trecută, pe 22 mai, într-un interviu acordat site-ului federației. A menționat, pentru prima oară, că se abține să răspundă la întrebarea dacă Daum continuă ca selecționer și în cazul în care ratăm calificarea. A subliniat că dă acest răspuns cu riscul de a deteriora atmosfera în cadrul lotului. A amintit că germanul are un obiectiv cât se poate de clar: calificarea la Cupa Mondială. În final, a spus că va trage linie în octombrie sau noiembrie, după încheierea preliminariilor.

România ar mai avea azi o șansă mică de calificare: ultimele patru meciuri din preliminarii să însemne un tur de forță. Victorii pe linie și puțin noroc în jocul rezultatelor ne-ar asigura locul 2. Dar toate acestea nu par, azi, posibile cu Daum. Iar de acesta – Burleanu a fost explicit – nu putem scăpa până-n toamnă.

Burleanu nu–și mai permite să plătească și la anul două milioane de euro fără ca la FRF să intre prima de calificare de la FIFA

Și Daum se agață azi de contract și de obiective. După dezastrul de la Varșovia (nu neapărat ca rezultat, cât ca joc!), acesta a revenit cu replicile sale rupte din alt film. A invocat voința publicului, a suporterilor – „Mă oprește lumea pe stradă și îmi cere să nu plec!”. Spune că a făcut lucruri foarte bune. Că a popularizat fotbalul în România. Că a dat o identitate naționalei tricolore. Că azi, spre deosebire de acum câțiva ani, românii au început să fie interesați de fotbal. Că, oricum, nu s-ar schimba nimic nici dacă ar pleca el.

Există, totuși, o schimbare de discurs la Daum. Dacă în primele luni de la instalarea sa a surprins afirmând că trebuie să câștigăm grupa preliminară, că avem jucători excelenți, că va imprima un stil ultraofensiv, că echipa va ataca și atunci când nu are mingea și că vom juca toate meciurile la victorie, acum a căzut în extrema cealaltă. Regretă că s-a înșelat, că a supraestimat fotbalul românesc, ne spune că ăștia sunt jucătorii și nimeni, indiferent cine ar veni, nu ar putea face mai mult.

Când a venit la națională, în vara trecută, Christoph Daum era încântat de jucătorii pe care i-a găsit și vorbea despre o echipă ultraofensivă, care să câștige entuziasmant grupa preliminară. Azi spune că a evaluat greșit și că nu putem avea pretenții de la actuala generație. FOTO: Mediafax

Nicio problemă. Neamțul n-a pierdut nimic, din contră. A încercat marea cu sarea pe banii altora. Mai prost a ieșit pentru România. Care va mai aștepta patru ani pentru a încerca din nou o calificare la Mondiale.

Și totuși, în fuga sa de răspundere, Daum se înșală și în prima situație, și în cea de-a doua.

Anul trecut, am fost surprinși de declarațiile lui excesiv de optimiste pentru că știam cam ce generație avem. Una nici foarte bună, dar nici excesiv de slabă. Până la urmă, reușisem totuși să ne calificăm la Euro 2016 dintr-o grupă mediocră (e adevărat), cu Irlanda de Nord, Ungaria și Grecia. Turneul final a fost unul slab, ne-a bătut Albania pentru prima oară după 70 de ani. Iordănescu a plecat în huiduielile generale. Dar cu Franța am pierdut la limită, 1-2, iar cu Elveția am făcut egal, 1-1. Nemulțumirea suporterilor s-a legat de lipsa de potență fizică a echipei (pusă de mulți pe seama concedierii staffului medical înaintea competiției), de înfrângerea psihologică în fața Albaniei, de șansa mare irosită (mergeau mai departe, în „16″-imi, primele două clasate și, în funcție de punctaj, echipa de pe locul trei).

A venit în loc Daum, pe un salariu gigantic pentru România (1,1 milioane de euro pe an înseamnă cu mult mai mult decât ar fi costat orice antrenor român, exceptându-l pe Mircea Lucescu). Germanul a adus și un staff numeros (inclusiv fiul său, Marcel Daum, angajat ca analist video). Asta a urcat nota de plată a FRF pentru banca tehnică a naționalei până în preajma sumei de 2 milioane de euro pe an, cu tot cu taxe. Exorbitant!

Și nu numai atât, dar și un dezastru absolut, din perspectivă financiară, pentru federație.

Iar aici ajungem la următorul subiect. Burleanu nu își poate permite, pur și simplu, aceste salarii dacă nu vin milioanele de la FIFA în contul calificării la Mondiale. Mai ales că, dacă ratăm prezența la turneul final, asta înseamnă că, până în toamna lui 2018, tot stafful va fi plătit aproape degeaba, în lipsa unor meciuri oficiale.

Debarcarea lui Daum este certă, dar nu înainte de finalul calificărilor.

De ce jucătorii României nu-s chiar atât de proști cum ar vrea Daum și Burleanu să se creadă

Până la urmă, tot generația despre care selecționerul și președintele FRF spun că este foarte slabă a calificat România și la Euro 2016, unde a făcut egal cu Elveția și a fost aproape de un rezultat asemănător cu Franța. Naționala de acum nu este valoroasă, dar nici excepțional de slabă

Tot legată de salariul lui Daum este și problema discursului său. Când ești adus pe 1,1 milioane de euro pe an, nu ai dreptul să spui că asta e viața, ai calculat greșit strategia pentru că ți-ai evaluat eronat lotul. Șase puncte în șase meciuri strângea naționala României, foarte posibil, chiar și fără antrenor pe bancă. Sigur că istoria contrafactuală nu valorează nimic și că speculațiile pot merge la infinit, dar e destul de probabil că măcar 10 antrenori români, costând de cinci ori mai puțin, ar fi obținut mai multe puncte până acum (nici n-ar fi fost greu). Și nu numai atât, dar și cu un joc mai convingător.

Daum, care la începutul mandatului ridica în slăvi jucătorii, acum îi arată cu degetul. Este un gest incorect și nedemn pentru un antrenor. Sigur că, în mod indubitabil, generația aceasta este una departe de așteptările microbiștilor. Nu mai avem jucători exponențiali. 25 de ani cu Mircea Sandu la șefia FRF au pârjolit pământul în România. Corupția are proporții catastrofale, nivelul de profesionalism este extrem de scăzut, pe toate palierele asistăm la amatorism, dezorganizare, rea-intenție, prostie.
Dar nu-i mai puțin adevărat că Burleanu a preluat sistemul în această formă și l-a pus în propriul său serviciu fără nici cea mai mică preocupare de a îmbunătăți situația.

Și încă un lucru: pe acest fundal nefericit, naționala României nu stă așa prost pe cât ne spune Daum acum. Da, suntem slabi, dar nu chiar atât de slabi.

Azi avem:

– Tătărușanu la Fiorentina;

– Pantilimon la Watford;

– Toșca la Betis Sevilla;

– Chiricheș la Napoli;

– Stanciu și Chipciu la Anderlecht;

– Răzvan Marin la Standard Liege;

– Dorin Rotariu la FC Bruges;

– Florin Andone la Deportivo la Coruna;

Lângă ei sunt (sau ar putea fi) aduși jucători cu mare experiență și care au demonstrat o anumită valoare în cupele europene: Alibec, Budescu, Săpunaru, Pintilii, Stancu, Latovlevici.

Se poate spune că destui dintre jucătorii legitimați în străinătate nu sunt titulari. Că fotbaliștii din campionatul intern nu sunt în formă și că au jucat slab.

De acord. Dar și în alte ocazii a fost naționala în situații asemănătoare. Ba, chiar, în anii din urmă, foarte rar s-au putut enumera atât de mulți jucători români legitimați în Vest, la echipe din primele ligi.

Ei bine, aici intervine celebrul know-how. Sau, vorba unei reclame băștinașe, „fainoșagul” antrenorului. Știi sau nu știi ce să faci cu materialul uman pe care-l ai pe mână. Un tehnician bun poate obține rezultate mari cu jucători modești după cum un antrenor slab poate pierde lamentabil chiar dacă are pe mână o echipă valoroasă.

Dar când antrenorul nu simte echipa și jucătorii sunt mediocri, dezastrul este asigurat.

Enigmele unui contract uimitor. Cum a ajuns FRF să plătească 60.000 de euro pe lună unui antrenor căruia croații erau dispuși să-i dea numai 15.000

Daum a fost adus pe 1,1 milioane de euro pe an (720.000 de euro net) pe considerentul că e atât de bun încât reușește să ridice această echipă națională care este, să zicem, de nota 6,5 până la un 7,5, dacă nu chiar 8. Asta ni s-a și promis: crește calitatea jocului, se îmbunătățesc performanțele, câștigăm grupa, ne calificăm la Mondialele din 2018.

Acum, după un an, la finalul meciului cu Polonia, de la Varșovia, când România are 6 puncte din 6 meciuri și se bate cu Armenia pentru locul 4, Daum ne spune că „nu am cunoscut atât de bine fotbalul românesc”. Mai mult decât atât, că atunci când a semnat contractul și a promis marea cu sarea, „văzusem doar meciul cu Franța, de la Euro. Pe celelalte nu le-am văzut. Aveam o altă impresie. Acum cunosc mult mai bine situația”. Cum e posibil așa ceva?

OK, până la urmă, Daum n-are o mare vină în toată povestea. Germanul este doar un antrenor care, când au venit românii la el, nu mai găsise de lucru de aproape doi ani și care a profitat de contractul bun care i s-a pus pe masă. Însă „echipa de manageri” cu care se laudă Burleanu? „Guvernanța corporatistă” de la FRF? Cum a putut să se înșele în asemenea hal?

Actualul președinte repetă de fiecare dată – incusiv la ultima Adunare Generală a FRF – că nu e nevoie să fi jucat fotbal sau să cunoști fenomenul pentru a conduce fotbalul. Principiile afacerilor sunt aceleași indiferent de domeniul de activitate. Dacă excludem alte interese, atunci cazul Daum dovedește contrariul. Lipsa unui om care se pricepe la fotbal a expus conducerea federației la cea mai proastă afacere din istoria de 100 de ani a FRF.

ProSport a scris despre circumstanțele în care s-a semnat, anul trecut, contractul cu Daum. În 2015, legendarul fost atacant Davor Suker, acum președintele federației croate, i-a propus lui Daum postul de selecționer al naționalei „pătrățelelor”, dar germanul a cerut 25.000 de euro pe lună (300.000 de euro pe an), iar croații nu au fost dispuși să-i dea mai mult de 15.000 de euro. Discuțiile au căzut, Daum a mai stat un an pe tușă, iar în vara lui 2016 s-a trezit la ușă cu românii, care i-au pus pe masă 60.000 de euro pe lună. Circumstanțele acestui contract rămân în continuare tenebroase, mai ales că FRF a acceptat să îi plătească și fiului lui Daum un salariu lunar de 4.000 de euro. Nici azi nu s-a spus clar cine a venit cu propunerea, cine a negociat în numele federației, cum și când s-a semnat, de ce a fost acceptat acest staff numeros și costisitor.

De banii aceștia, indiferent unde s-ar duce ei, nu ai voie să vii și să spui că ai greșit, că ai crezut altceva și că acum îți pare rău. Dar contractul FRF – Daum, atât de păgubos pentru angajator, îl protejează până la capăt pe antrenor.

Iordănescu, Pițurcă și Lucescu junior au avut pe an, la un loc, aproape cât câștigă singur Daum. Dar cu rezultate mai bune

În încheiere, câteva cifre comparative.

Christoph Daum a venit anul trecut, în vara lui 2016, pentru un salariu de 1,1 milioane de euro brut (720.000 de euro net), împreună cu un staff care costă încă aproape un milion de euro. A condus naționala României în șase meciuri oficiale, obținând o singură victorie (5-1 în deplasare, cu Armenia), trei egaluri (1-1 cu Muntenegru, 0-0 cu Danemarca – ambele acasă -, 0-0 cu Kazahstan în deplasare) și două înfrângeri (0-3 acasă și 1-3 în deplasare cu Polonia). După șase etape suntem pe locul 4 în grupă, cu 6 puncte, la 4 puncte distanță de locul 2 și la 10 puncte distanță de liderul Polonia.

Iată echipa din ultimul meci, 1-3 sâmbătă, cu Polonia, la Varșovia: Tătărușanu – Benzar, Chiricheș, Săpunaru, Toșca, Latovlevici (”60 Grozav) – Chipciu (”60 Stanciu), Pintilii, R. Marin (”79 Hanca), B. Stancu – Fl. Andone.

Lui Iordănescu i s-a reproșat că este perimat și exagerat de sever când nu e cazul. Totuși, el a obținut 13 puncte în ultimele șapte etape ale preliminariilor pentru Euro 2016, pe care le-a terminat neînvins. FOTO: Mediafax

Înaintea germanului, pe banca tricolorilor a stat Anghel Iordănescu. Generalul a avut un salariu anual de 120.000 de euro și a preluat echipa în 2014, de la Pițurcă. A condus-o doi ani, în cele 7 meciuri rămase din campania de calificare la Euro 2016 și în cele 3 meciuri de la turneul final. Are meritul de a fi conservat avantajul luat în debutul preliminariilor de Pițurcă, reușind să ne califice de pe locul doi dintr-o grupă cu Irlanda de Nord, Ungaria, Grecia, Finlanda și Insulele Feroe. Are vina de a fi pregătit dezastruos turneul final, unde tricolorii au terminat grupa pe ultimul loc, după 1-2 cu Franța, 1-1 cu Elveția și 0-1 cu Albania.

Iată echipa cu care Iordănescu a fost foarte aproape de a scoate o remiză în primul meci al Europenelor, cu Franța: Tătărușanu – Săpunaru, Chiricheș, Dr. Grigore, Raț – Hoban, Pintilii – Ad. Popa (”82 Torje), Stanciu (”72 Chipciu), B. Stancu – Fl. Andone (”61 Alibec).

Victor Pițurcă a primit, între 2011 și 2014, un salariu de 400.000 de euro pe an la națională. Cu el pe bancă, în campania pentru Mondialul din 2014 ne-am clasat pe locul 2 în grupă, după Olanda, dar înaintea Ungariei, Turciei, Estoniei și Andorrei. Tricolorii au pierdut barajul cu Grecia, 1-3 și 1-1, ceea ce s-a considerat, la vremea respectivă, a fi un mare insucces.

România a început următoarea campanie, pentru Euro 2016, tot cu Pițurcă pe bancă. A luat 7 puncte din primele trei partide: 1-0 în deplasare cu Grecia, 1-1 acasă cu Ungaria, 2-0 în deplasare cu Finlanda. Pentru o justă comparație cu lotul pe care-l are acum Daum pe mână, iată echipa victorioasă la Salonic, cu Grecia: Tătărușanu – Tamaș, Chiricheș, D. Grigore, Raț – Pintilii, Hoban (”84 Prepeliță)  – Chipciu (”90 Torje), Stancu, Maxim (”68 Enache) – Marica.

Ursuz și adesea conflictual, Victor Pițurcă este unul dintre antrenorii neagreați de public și presă. Totuși, în cele trei mandate la națională a făcut rezultate acceptabile: a calificat echipa la Euro 2000 și la Euro 2008 și ne-a dus la barajul pentru Mondialele din 2014. FOTO: Mediafax

Răzvan Lucescu, predecesorul lui Victor Pițurcă, a avut între iunie 2009 și iunie 2011 un salariu anual de 300.000 de euro. Pentru că a preluat echipa spre finalul campaniei pentru Mondialele din 2010, când șansele erau deja compromise, și a abandonat-o înainte de finalul următoarei campanii, pentru Euro 2012, este greu de făcut o evaluare concretă a rezultatelor sale. În orice caz, cu el pe bancă România a avut unele din cele mai slabe rezultate din ultimii 30 de ani – comparabile doar cu ceea ce face Daum acum. Două dintre isprăvile sale: a pierdut cu 0-5 la Belgrad, cu Serbia, și a făcut 1-1 cu Albania, la Piatra-Neamț. A avut însă și cel puțin două meciuri memorabile atât prin rezultat, cât și prin calitatea foarte bună a jocului prestat de tricolori: 1-1 cu Franța, la Paris, și 3-0 cu Bosnia, la București.

Iată echipa cu care România antrenată de Răzvan Lucescu a învins Bosnia pe stadionul „Rapid”, în preliminariile pentru Euro 2012: Tătărușanu – Săpunaru, Tamaș, Papp, Raț – Torje, G. Mureșan, Bourceanu – Sânmărtean (”63 Cr. Tănase) – Marica (”87 Alexe), Mutu (”83 Surdu).