Mircea Rednic, prima reacție după plecarea de la Viitorul! Ce spune despre ofertele de la Dinamo şi Rapid + Când revine în antrenorat | EXCLUSIV

Mircea Rednic, prima reacție după plecarea de la Viitorul! Ce spune despre ofertele de la Dinamo şi Rapid + Când revine în antrenorat | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Rednic a oferit, în exclusivitate, pentru ProSport, prima reacție după ce s-a despărțit de FC Viitorul. „Puriul” a dezvăluit când va reveni în antrenorat.

Mircea Rednic a stat timp de cinci luni pe banca Viitorului, în perioada decembrie 2020 – aprilie 2021.

În prezent, Viitorul se află pe locul 5 din play-out, cu 19 puncte obținute.

Mircea Rednic, prima reacție după plecarea de la Viitorul

Tehnicianul, în vârstă de 59 de ani, susține că, în prezent, se află în vacanță, însă din vară plănuiește să se întoarcă în antrenorat. Acesta a lăsat de înțeles că nu ar refuza o nouă aventură în Liga 1.

„Sunt în vacanță. Nu vreau să vorbesc de Dinamo, de Rapid şi de alte oferte acum. Că au fost, că n-au fost… Până în vară nu mai antrenez şi apoi voi vedea. Dacă iau în calcul revenirea în Liga 1? Nu poți să zici niciodată înainte. V-am zis, sunt deocamdată în vacanță. Viitorul? Hai, vă doresc tuturor multă sănătate”, a declarat Mircea Rednic, pentru ProSport.

„Din păcate, am ajuns la un moment în care nu am mai avut ce să facem. L-am sprijinit cât am putut pe Mircea, am fost alături de el, dar trebuia să luăm o decizie. Nu ne-a fost ușor, ba dimpotrivă.

 

Știm că el a vrut binele, dar, când nu sunt rezultate peste tot, se întâmplă la fel. Antrenorii plătesc întotdeauna atunci când nu există rezultate. Nu putem da afară toți jucătorii. Asta este viața, urmează o perioadă foarte grea și sperăm să fim inspirați în alegerile pe care le facem”, a spus Gică Popescu, pentru ProSport, după plecare lui Mircea Rednic de la Viitorul.

Andrei Trifan / Autor
Fotbalul este viața lui. Actualul Redactor-șef al ProSport s-a îndrăgostit de Sportul Rege pe vremea Generației de Aur și a jucat, el însuși, la nivel de juniori, pentru formațiile de Liga 1 Rocar și FC Național mai bine de 11 ani. A absolvit Colegiul Național Tudor Vianu, dar pasiunea ... citește mai mult
Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
S-a dat ORDIN în Ungaria! Ungurii ne dau lecții
S-a dat ORDIN în Ungaria! Ungurii ne dau lecții
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele