Matei Udrea despre întrebările fără răspuns de la Pandurii – FCSB. Argumentul heringului roșu

În urmă cu, să zicem, 10 sau 15 ani, un meci precum Pandurii – FCSB, de miercuri, ar fi stârnit furtună în presa scrisă (între timp, dispărută). S-ar fi pus multe întrebări neplăcute pentru urechile „oamenilor de fotbal” și, evident, scandaloase pentru suporterii celor două echipe.

De ce a făcut croatul Mrzljak două faulturi total inutile în interval de numai nouă minute, cerându-și, practic, cartonașele galbene și, implicit, eliminarea? Ce l-a împins să-l ia în brațe pe Adi Popa în minutul 38, la o fază petrecută dincolo de centrul terenului și sub ochii arbitrului? Narcis Răducan, președintele clubului Pandurii, și Dumitru Dragomir, fostul șef al LPF, vorbesc aceeași limbă când spun că, în timpul jocului, din cauza adrenalinei, nu mai gândești limpede tot timpul. Dar Mrzljak, se poate observa din imagini, comite faultul și pleacă liniștit, imediat, spre vestiare, fără măcar să aștepte ca arbitrul să-i arate cartonașul roșu. Nici urmă de agitație, de adrenalină, de comportament irațional.

De ce Pandurii, o echipă de obicei foarte bine așezată în teren, contondentă pentru orice adversar, nu a contat nici în atac, nici în apărare? Că s-a înscris doar în minutul 90 și numai din penalty a fost o întâmplare și un ghinion. Avram putea da lovitură de la 11 metri încă din prima repriză, când Săpunaru l-a faultat pe Adi Popa în careu. La cum au decurs lucrurile, golul oaspeților ar fi putut pica oricând. Te-ai fi așteptat, după ce gorjenii au rămas în inferioritate numerică, să se regrupeze într-o cazemată pe două rânduri în fața porții. Dar, în realitate, Pandurii n-a prea existat nici în defensivă, nici în ofensivă. Repriza a doua a fost presărată de situații în care jucătorii de la FCSB au scăpat spre poartă într-un careu adesea nesupravegheat de cei de la Pandurii. Dacă nu erau nici în atac, nici în apărare, atunci unde erau în acele momente jucătorii lui Edi Iordănescu?

De ce a făcut Hora, cel mai bun marcator din campionat, un henț atât de evident în careu în minutul 90, chiar în fața arbitrului adițional? Ioan Hora, impresariat până de curând de soția lui Laurențiu Reghecampf, nu mai e un copil. Are 27 de ani, joacă la echipe din prima ligă din 2008. Miercuri a ajuns la 13.482 de minute strânse în 205 partide în campionat. Există argumentul de luat în seamă că hențul a fost involuntar. Să fi fost de vină tot adrenalina? Poate miza luptei pentru titlu să-l fi copleșit și să-i fi întunecat și lui rațiunea? E posibil, dar Hora are deja know-how-ul acestui tip de presiune căpătat în sezonul 2011-2012, când a câștigat cu CFR Cluj titlul, dar și anul trecut, când s-a bătut la campionat, ca atacant la ASA, până în ultima etapă. Asta, pentru a nu mai aminti că în 2010, când era la CFR, a jucat patru meciuri în Liga Campionilor, cu Bayern (două), AS Roma și Basel. Așadar, existau toate motivele pentru ca Hora să știe ce are de făcut și cum să-și țină mâinile la un corner al adversarilor, în minutul 90 al unei partide foarte importante. Cu toate astea, tocmai el a dat, la propriu, o mână de ajutor fotbaliștilor lui Laurențiu Reghecampf.

Acestea ar fi fost întrebările supărătoare pe care presa le-ar fi pus acum 10-15 ani în România. Dar 2016 nu e 2000 și nici măcar 2005. Azi, altele sunt temele de reflecție. Se discută ore în șir despre greșelile arbitrilor, despre nervii lui Săpunaru, despre calmul cu care Nicolae Stanciu a transformat penalty-ul, despre forma și forța arătată de echipa lui Reghecampf.

„Argumentul heringului roșu.” Aceasta este denumirea procedeului prin care atenția publicului este abătută de la tema reală. Folosită prima oară în secolul al XIX-lea, expresia înseamnă introducerea unor subiecte false sau irelevante într-o discuție, pentru a deruta auditoriul. Se spune că ideea de a folosi această figură de stil i-a venit jurnalistului William Cobbett de la modul în care se dresau câinii de vânătoare în Anglia. Prin locurile pe unde trecuseră vulpile erau târâți heringi afumați, pentru ca mirosul să fie acoperit. Ogarii învățau astfel, cu timpul, să deosebească între ele mirosurile și să ia mai bine urma vânatului.

Revenind la 2016, să nu ne facem iluzii: heringul roșu e târât peste urma meciurilor exact pentru a crea confuzie.