Marius Niculae cere sprijinul DNA și anunță: „Ar trebui făcută o verificare la Dinamo!” | VIDEO

Marius Niculae cere sprijinul DNA și anunță: „Ar trebui făcută o verificare la Dinamo!” | VIDEO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo este aproape de colaps, Cosmin Contra e pe picior de plecare în condițiile în care n-a primit niciun ban în aproape 100 de zile, iar Marius Niculae solicită sprijinul autorităților, după ce a văzut în ce hal a ajuns clubul din „Ștefan cel Mare”.

Fostul internațional român se teme ca Dinamo să nu calce pe urmele rivalei Rapid, după ce Pablo Cortacero a uitat să plătească jucătorii și antrenorii, iar situația a devenit una critică din punct de vedere financiar, din moment ce s-a vorbit chiar de depunctarea echipei.

În același timp, Marius Niculae îl înțelege și pe Cosmin Contra, care a ajuns la doctor, cu dureri în piept, după stresul din ultima perioadă.

Marius Niculae, despre haosul de la Dinamo: Ar trebui făcută o verificare! Sper să nu ajungem în situația Rapidului!”

Spaniolii care au cumpărat Dinamo au promis investiții de 10 milioane de euro, dar nu au reușit deocamdată să plătească nici măcar salariile. Jucătorii au început să facă scandal în presă și pe rețelele de socializare, iar Marius Niculae speră ca autoritățile să investigheze cum s-a ajuns ca Dinamo să intre pe mâna unor astfel de oameni.

„Este o situație neplăcută pentru toată lumea! Sper să nu ajungem în situația Rapidului, să fim în ultima ligă. Orice e posibil când vedem că lucrurile nu se îmbunătățesc financiar. Jucătorii sunt nemulțumiți, vor să-și depună memorii atunci când se va întrerupe campionatul. Poveștile că vin banii săptămâna viitoare nu țin de foame, era normal să plece și Contra. Nu cunosc prea multe despre spanioli. Ar trebui făcută o verificare, așa se distruge un club cu istorie în România, se pierd și niște ani”, a spus Marius Niculae.

Retras din carieră chiar de la Dinamo, în 2015, Marius Niculae a câștigat cinci trofee în „Ștefan cel Mare”: Liga 1, Cupa României (3) și Supercupa României.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…