Se alege praful de promovarea CSA Steaua după ce ministrul Ionuț Moşteanu a demisionat de la MApN
Fanii steliști sunt consternați după ce Ionuț Moșteanu, șeful MApN, omul care le-a promis promovarea echipei în prima ligă, a demisionat din funcție.
Demisia sa vine în contextul scandalului legat de CV-ul său, unde erau trecute studii la Universitatea Athenaeum, în perioada 1996 – 2000.
Ulterior, unitatea de învățământ a transmis că „Dl Moșteanu Liviu-Ionuț nu a fost niciodată student în cadrul Universității”.
Adio promovare pentru CSA Steaua! Ministrul Ionuț Moşteanu a demisionat de la șefia MApN
Suporterii Stelei aglă cu stupefacție că Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării Naționale, omul care avea planuri mari în iunie, când a fost numit, în legătură cu promovarea echipei roș-albastre în prima ligă, a demisionat din funcție.
Plecarea sa vine în contextul scandalului legat de CV-ul său. Moșteanu avea trecute ca studii Universitatea Athenaeum, în perioada 1996 – 2000. Ulterior, unitatea de învățământ a anunțat că acesta că nu a urmat niciodată cursurile universițății cu pricina.
Ionuț Moșteanu și-a actualizat apoi CV-ul, când a devenit parlamentar, și a trecut la studii, între anii 1996 și 1999, Universitatea Bioterra din București.
„Mi-am depus astăzi demisia din funcția de ministru al Apărării Naționale. Am discutat cu președintele, cu premierul, cu președintele partidului, cu o parte dintre colegii din USR și le mulțumesc pentru susținere și încredere. Fac acest gest cu asumare și respect față de Armata Română.
România și Europa sunt sub asaltul Rusiei. Securitatea noastră națională trebuie apărată cu orice preț. Nu vreau ca discuțiile despre formarea mea și greșelile pe care le-am făcut acum mulți ani să-i distragă de la misiunea grea pe cei care conduc acum țara. Le mulțumesc tuturor colegilor pentru munca depusă în aceste cinci luni.
Am depus jurământul ca ministru al Apărării în urmă cu cinci luni și, de atunci, am respectat întocmai ce am jurat cu mâna pe Biblie. Am jurat să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru a avea o Armată bine dotată, mai bine motivată și mai bine înzestrată.
Și am făcut asta în fiecare zi – am întărit relațiile cu aliații, am urmărit și accelerat programele de înzestrare, am dat un mesaj clar împotriva băieților deștepți cu interese în domeniu, am îmbunătățit cadrul legal, am apărat drepturile celor care servesc patria.
Am făcut acest pas cu toată conștiința unui om care iubește țara pe care o servește. Și un gând despre viitor – România este prinsă între unii care au capturat-o și sunt mufați la banii publici și unii care vor să îi dea foc și să o abată de la parcursul proeuropean și euro-atlantic.
La mijloc sunt câțiva oameni buni (buni, nu perfecți) care țin echilibrul și direcția corectă – Nicușor Dan, Ilie Bolojan, colegii din USR, de multe ori cu sacrificii enorme. Ei merită în continuare sprijinul și încrederea noastră, a tuturor, poate chiar mai mult decât până acum. Dumnezeu să ocrotească România!”, a transmis Moșteanu pe Facebook.
Foto: Mediafax Foto
Promitea marea cu sarea. „Steaua e un simbol”
În vara acestui an, Ionuț Moșteanu dezvăluia că are un plan în care echipa militară să se asocieze cu o entitate privată solidă din punct de vedere financiar, pentru a promova, în sfârșit, în prima ligă, deoarece, adauga el, „Steaua e un simbol pentru toată națiunea”.
„Steaua e un simbol pentru toată națiunea, nu doar pentru armată. (n.r. – Există un plan ca echipa să se asocieze?) Da, ăsta e cel mai simplu, cel mai bun și cel mai corect plan. Nu se poate face mare performanță din bani publici. Trebuie să folosim acest brand, să ne asociem cu un investitor solid, care să ducă brandul mai departe.
E un simbol, aproape de inimile tuturor. Nu o dată am stat cu inima cât un purice la un meci de fotbal și ne-am uitat la marii eroi ai sportului românesc de la Steaua.
Vreau să mă uit atent la ce se întâmplă acolo. Eu sunt foarte pasionat de sport și o să acord mult timp pentru asta, să vedem ce putem face mai bine, cum putem cheltui mai bine”, spunea Moșteanu în această vară.