Prin înfrângerea suferită în fața lui Inter Gaz, băcăuanii au intrat în zona nisipurilor mișcătoare

  • Publicat:

După ani buni petrecuți pe prima scenă a fotbalului românesc în care visau la participarea în Champions League, FCM Bacău este la un pas de a retrograda în Liga a III-a. Vremurile când echipa moldavă se bătea de la egal la egal cu granzii Capitalei și îl avea în lot pe golgheterul campionatului par demult apuse.

Nici nu s-au așezat bine în ghete căci elevii lui Cristi Popovici erau deja conduși cu 2-0. Astfel, în minutul 8, Chiriță a deschis scorul după o ezitare în lanț a aparării bacăuane, acesta reluând în plasă de la marginea careului mic. Același Chiriță a obținut, peste 10 minute un penalty, transformat cu siguranță de Bobi Verdeș. Treziți parcă din hibernare, moldovenii au început o cursă de urmărire, concretizată prin golul reușit de Liutec.  Acesta nu avea să fie decât un simplu foc de paie, pentru că până la pauză oaspeții nu au mai reușit să pună în pericol poarta apărată de Barbu.

După pauză, Bacăul a părut că poate pleca cu un rezultat pozitiv, însă cei din Popești – Leordeni au reușit să conserve rezultatul. Astfel, disputele mult visate din Liga Campionilor cu Real Madrid sau AC Milan, FCM Bacău le poate substitui în sezonul viitor cu meciuri “adevărate” în compania unor formații ca Bujorii Tg. Bujor sau Leonard Pașcani.

„Ni s-a refuzat un penalty clar și, cu siguranță, altul ar fi fost scorul, dacă l-am fi primit”
Cristi Popovic, antrenor FCM Bacău

Laurențiu BĂ‚TRÂNU
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă

Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele