OPINIE | Oare cum s-a văzut derby-ul din cer? "Bogdanii speră să vădă Poli - UTA pe un stadion plin"

29 oct 2018 1056 afişări Liga 2
OPINIE | Oare cum s-a văzut derby-ul din cer? "Bogdanii speră să vădă Poli - UTA pe un stadion plin"

Timişoara şi Aradul oftează după vremurile când Poli şi UTA erau actriţe principale pe scena fotbalului românesc. Pentru mulţi suporteri, derby-ul Vestului e raza de soare într-un sezon împovărat de Liga a 2-a. Cu siguranţă, şi Bogdan Mihoc şi Bogdan Moisi abia aşteptau să fie alături de „Bătrâna Doamnă” sâmbătă, 27 octombrie. Viaţa a decis însă altfel pentru cei doi arădeni, pentru care timpul nu a mai avut răbdare din seara de joi. Iar pentru noi, cei rămaşi, se nasc multe întrebări despre viitorul imediat al fotbalului din vestul ţării.

Este final de octombrie, iar în Timiş şi Arad, pentru iubitorii fotbalului, e un octombrie negru. Doi suporteri ai UTA-ei au decedat joi seara, după un accident survenit chiar la întoarcerea de la repetiţia pentru coregrafia meciului de sâmbătă. Era un nou episod al rivalităţii cu fanii timişoreni. Amintirea sezonului trecut era cu siguranţă  vie. În tur, a fost bătaie pe „Dan Păltinişanu”, după ce fanii celor două echipe nu s-au încurcat în gardul firav dintre sectoarele bătrânului stadion. În retur, a fost fotbal doar timp de 60 de minute, deoarece galeria timişoreană nu a fost lăsată în tribunele stadionului din Şiria şi a fost ţinută de jandarmi pe câmpurile care i-au marcat copilăria marelui Ioan Slavici, iar clubul a decis să scoată echipa de pe teren.

Probabil, dacă nu era tragedia morţii celor doi, şi meciul din 27 octombrie ar fi avut conotaţii ”războinice”. Însă, sâmbătă, pentru fanii timişoreni, arădenii nu au mai fost „ţărani”. Cele două echipe s-au solidarizat într-un mod admirabil. Totuşi, un Poli - UTA cu maximum 5000 de suporteri în tribune nu e la fel ca altădată, exact aşa cum a remarcat şi antrenorul Dusan Uhrin jr., prezent la meci. Nici UTA, nici ASU Politehnica, nici ACS Poli, nici Ripensia nu sunt îmbrăţişate în număr mare de suporterii din oraşele lor, aşa cum se întâmpla în urmă cu un deceniu. Toate echipele au în jurul sau în sânul lor oameni care consideră că au timp.

În vara lui 2016, când instanţele bucureştene declarau falimentul Rapidului, suporterii plângeau la tribunal. Printre ei, şi un fan înfocat, în vârstă. Ştia că Rapidul poate renaşte, dar avea serioase dubii că îşi va mai prinde echipa, promovată atunci sportiv în prima ligă, pe prima scenă a fotbalului românesc. La vremea respectivă, ASU Politehnica sărbătorea promovarea în eşalonul al doilea, din care în prezent nu are perspective de promovare. UTA termina pe locul trei în Seria a 2-a a ligii secunde, după Mediaş şi Târgovişte. Au trecut doi ani de atunci, dar în vestul ţării, nu s-a schimbat mare lucru. ACS Poli s-a salvat de la retrogradare prin moartea giuleştenilor, dar în prezent trăieşte o situaţie mai mult decât jenantă, cu jucători care pur şi simplu nu mai vin la antrenamente sau vin cu poveşti că au căzut în nas pe la nunţi.

Timişoara şi Aradul îşi dispută, fiecare, primul meci de fotbal jucat în România, pe vremea când în Vest nici măcar nu era România. În an de centenar, cele două oraşe au situaţii fotbalistice diferite, dar fără perspective măreţe. Aradul o iubeşte doar pe UTA, îşi aşteaptă un stadion care se construieşte încet, şi ridică din umeri la plata salariilor jucătorilor, deoarece primăria dă bani, dar nu şi pentru retribuţia jucătorilor. UTA merge cu avionul, deoarece are bani de cheltuit, dar Ionuţ Popa spune că va chema jucătorii săi măture frunzele de la terenul său privat de fotbal, pentru a le da nişte bani. Pentru un microbist arădean ”O parte din sufletul meu a rămas acolo”, la Stadionul Francisc Von Neumann. Tot Aradul visează la un stadion nou, cu emulaţie, ca la Craiova, dar, deocamdată, echipa e neplătită şi joacă pe sinteticul de la Motorul.

Timişoara e scindată în trei. ACS-ul, proiectul autorităţilor şi în special al primarului, răsuflă tot mai greu. Jucătorii detestă faptul că au rămas la echipa aceasta. Atmosfera este una compromisă total, iar locul 19 din clasament subliniază scufundarea unei echipe, unde nimeni nu mai vrea să vină, iar de unde cei rămaşi se chinuie să scape. Ripensia a ajuns şi ea pe loc retrogradabil. Clubul se susţine din bani privaţi, iar noul preşedinte recunoaşte că e nevoie şi de alţi parteneri pentru a aduce un nume istoric în Liga 1. ASU Politehnica se află în al treilea sezon de liga secundă. Unul în care construieşte, sperând şi oarecum amăgindu-se că anul viitor va fi mai bine.

Toate cele patru echipe din Arad şi Timişoara consideră că e timp. Au dreptate până la un anumit punct. Dar uneori, aşa cum a fost pentru tinerii Bogdan Mihoc sau Bogdan Moisi, sau pentru „nea Ion”, timişoreanul Ion Cătău, fan al ACS Poli, decedat vineri, timpul, uneori, pur şi simplu nu mai e! Timp pentru a inaugura un stadion în an electoral, timp pentru a prostii jucătorii că juriştii primăriei caută soluţii, timp pentru ca jucătorii să îşi ia salariile din drepturi tv, deşi există un manager de marketing, timp pentru a intra în insolvenţe, timp pentru a nu promova niciodată jucătorii tineri, decât dacă ei vin de la Academia lui Hagi (căci atunci pot greşi ”fără număr”), timp pentru a spera ca publicul să se ataşeze de un brand cu greutate în istorie, timp pentru a da declaraţii fanteziste că vinzi doi jucători în Anglia pe 500.000 de euro, timp pentru a aduce un nou antrenor, timp pentru a recupera un palmares, timp pentru culori (ACS Poli a jucat trei ani într-un sinistru alb-negru). Timp pentru a aştepta ca alţii să moară, ca să le mai luăm din public, jucători tineri sau sponsori. Timp pentru a înjura arbitri, pentru a încerca să intrăm peste ei la vestiar, timp pentru a ne certa cu presa.

Victoria cu 3-1 a celor de al UTA a uns cu siguranţă sufletele celor rămaşi, dar şi Bogdanilor din cer. Probabil, din cer, cei doi fani au zâmbit, chiar dacă în maşina morţii care i-a dus pe altă lume s-a distrus şi coregrafia pentru derby. Probabil, tot din tribuna zenitului, Bogdanii speră să vadă un Poli - UTA pe un stadion plin, poate şi cu ceva mai mult de patru şuturi pe poartă tot meciul. Rămâne în sarcina celor rămaşi să facă posibil ca cei plecaţi să vadă, de undeva, lucrurile pentru care nu au mai avut timp să le vadă de pe pământ. Iar pentru cei care încă mai avem timp, rămâne doar să ne cerem iertare pentru că nu am făcut visurile lor posibile cât mai puteau zâmbi alături de noi.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.