Zicu, peste Gigel Bucur!

Zicu, peste Gigel Bucur!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Golgheterul Timișoarei, Ianis Zicu (foto), a marcat în tur la
fel de multe goluri ca Gigel Bucur în aceeași perioadă a sezonului
trecut, dar plusează cu alte cifre superioare.
Despărțirea de vârful de buzunar, plecat după petrodolarii din
Rusia, părea că trebuie suplinită la Poli de un atacant din noul
val. Axente a început bine sezonul, Goga mai mult a dezamăgit dar,
treptat, aparițiile excelente ale lui Zicu din linia de mijloc au
adus punctele vitale bănățenilor pentru lupta din partea superioară
a clasamentului. Revenit după o accidentare, fostul dinamovist a
fost menajat în primele partide, a intrat pe parcurs și a devenit
în scurt timp om de bază în angrenajul lui Poli. Pe lângă cele opt
reușite, Zicu se poate lăuda însă cu două pase de gol mai multe
decât a izbutit Gigel Bucur în turul ediției 2009-2010. Toate
acestea realizate în doar 915 minute de joc față de cele 1.274 ale
fostului „bomber” al Ligii I. Din media acestor cifre rezultă că
mijlocașul ofensiv e mai eficient, iar în actualul lot pregătit de
Cosmin Contra, Zicu practic nu are concurență.

„Zicu este un fotbalist de geniu, poate câștiga un meci de unul
singur, dar ceilalți muncesc foarte mult pentru el. Eu i-am dat
liniște și posibilitatea de a juca meci de meci. Are nevoie de
libertate în teren, de încredere”, Cosmin Contra, antrenor
Timișoara


Articol publicat de Cornel
BIHOLARI

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele