Miodrag Belodedici, fost coleg la Steaua cu Damian Militaru, în prezent director al centrelor de juniori ale Federației Române de Fotbal, a declarat că fotbalul românesc nu s-a schimbat cu nimic în bine, după Revoluție. Aflat pentru prima dată în calitate de invitat de onoare la un eveniment fotbalistic, în Vale, Belodedici s-a arătat încântat de faptul că a crescut interesul pentru investițiile la nivel de copii și juniori și a afirmat că este bine venită o astfel de școală de fotbal.
Fostul jucător al Stelei, care are în palmares două cupe ale Campionilor Europeni cu Steaua București și Steaua Roșie Belgrad spune că s-ar bucura ca Poli Timișoara să fie noua campioană a României. „M-aș bucura ca Poli să fie noua campioană. Dacă nu i se luau cele șase puncte acum ar fi fost pe primul loc și pe merit. La titlu mai are șanse și Steaua. Dinamo și Urziceniul vor avea un cuvânt greu de spus. Mi-e greu să o spun dar după Revoluție nu se vede nicio schimbare în bine în fotbalul românesc. Este bine că s-au făcut transferuri de jucători străini, dar ar trebui găsită o soluție ca jucătorii buni de la noi să fie păstrați până la vârsta de 27 de ani și să aibă contracte care să-i lege de echipa respectivă. Numai așa va crește în valoare campionat intern. Altfel nu avem nicio șansă să avansăm”.
Belodedici crede că vremea când o echipă românească va mai câștiga un trofeu de mare anvergură este totuși departe. „Nu știu dacă va mai fi posibil așa ceva. E foarte greu să mă pronunț. Din păcate ne lipsesc multe, banii, organizarea, condițiile. În fotbal avem mersul melcului. Patronii se bagă peste antrenori și nu e bine lucrul acesta”.
Miodrag a mai declarat printre altele că Naționala are nevoie de talente. „Nu știu de unde termenul ăsta cu generația de aur pentru că noi nu am cucerit nicio medalie de aur ,dar poate că a venit timpul ca Naționala să nu mai stea într-un singur jucător. Mutu este vedeta incontestabilă a tricolorilor și dacă nu ar mai juca ar fi cu adevărat o pierdere”.
Articol scris de Loredana Juglea