Vlădoiu: „Gigi Becali m-a înjurat și m-a amenințat! **Dacă nu ia titlul, vinde Steaua!”

Vlădoiu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Derby-ul Dinamo – Steaua, programat miercuri, în „Ștefan cel
Mare”, are și o categorie aparte de spectatori: „trădătorii”.
Puțini dintre fotbaliștii care au jucat, de-a lungul timpului, la
ambele echipe au reușit să-și păstreze o bună reputație printre
suporteri.

Unul dintre privilegiați este Jean Vlădoiu, cel care a îmbrăcat
tricoul roș-albastru în șase sezoane și pe cel roș-alb în alte
două, fostul atacant cucerind respectul tuturor prin devotamentul
cu care a înțeles să apere culorile echipei pentru care a jucat,
indiferent pe unde a trecut. Retras de cinci ani, „Charlie” spune
că derby-ul și-a pierdut farmecul.

Jean, s-a schimbat ceva în meciurile Dinamo – Steaua în
ultimul deceniu?

Pe vremea mea, Steaua și Dinamo se băteau pentru locurile 1 și 2,
nu concepeau altceva. Noi ne dădeam sufletul pe teren, era mult
entuziasm… Acum se vorbește la televizor. Steaua are totuși forță
ofensivă, dar e slabă în apărare. Iar Dinamo, dacă va lua bătaie la
Cluj, nu va mai avea elan pentru derby-ul de miercuri.

„Nu
făceam parte din șleahta lui Gigi”

Cu ce echipă ții miercuri?
După 2001, mă simt atașat numai de Dinamo. Nu uit cum am fost
nevoit să plec de la Steaua. Am fost dat afară atunci pe ușa din
dos de Gigi Becali. Am o cameră acasă, la Pitești, plină cu
medalii, poze, ghete, dar n-am intrat în ea de multă vreme, fiindcă îmi aduc aminte
și de lucruri neplăcute. Îmi reamintesc cum am plecat de la Steaua,
e trist… Becali m-a dat la Pitești la schimb cu Rică Neaga, dar
nu mi-a zis de ce. M-a amenințat și m-a înjurat… Mi-a zis că,
dacă mă opun, pune bodyguarzii să mă bată! Dădeam câte două-trei
goluri la Steaua, câștigam singur meciurile.

Le-am făcut mult rău dinamoviștilor prin golurile pe care le-am
marcat! Aveam 32 de ani și nu făceam parte din șleahta lui Gigi.
M-a dat afară pentru că eram, cică, prea bătrân și nu mai puteam
face bani pentru echipă! Becali a distrus echipa de când a venit.
Cum s-a comportat cu mine, așa a procedat și cu alți jucători de
acum, cum ar fi Goian și Petre Marin. Gigi e o boală fără leac
pentru Steaua.

„Oricine,
în locul lui Becali, ar face performanță!”

Gigi a spus de multe ori că va vinde
formația…

În ultimul an, Steaua e tocată de scandalul dintre Gigi Becali și
suporteri. De ce? Din cauza comportamentului avut de patron. Dacă
Steaua nu ia titlul acum, Becali va vinde echipa! Va fi forțat, nu
va mai rezista mult, mai ales că are familie, copii… Orice alt
conducător care va veni în locul lui va face mari performanțe cu
echipa. Vai și amar în ce hal s-a ajuns! Dacă Becali s-a dus la
Cluj cu 1,7 milioane de dolari pentru blat, vă dați seama că alte
meciuri le rezolva ușor! Nici nu vreau să mă gândesc ce aranjamente
a făcut!

Ca jucător, ai participat la vreun blat?
Erau blaturi, de ce să mint… Erau, dar noi nu știam. Ori noi eram
prea proști, ori conducătorii erau prea deștepți. Valizele și
brichetele de azi spun ceva, nu sunt întâmplătoare. Țin minte că în
1998, la Dinamo, când era Dinu antrenor, la o ședință, Lupescu i-a
zis: „Dacă ne spuneți că trebuie să aranjăm nu știu ce meci, s-a
terminat! Plec de la echipă!”. Am rămas marcat și acum de spusele
lui Ionuț, mai ales că el mă adusese la Dinamo de la Koln.

Un pronostic?
Îmi doresc să câștige Dinamo. Având în vedere că ambele echipe
suferă în faza defensivă, probabil se vor da multe goluri.

Becali m-a amenințat și m-a înjurat… Mi-a zis că, dacă mă opun
transferului de la Steaua la Pitești, pune bodyguarzii să mă bată!
Aveam 32 de ani și nu făceam parte din șleahta lui
Gigi

Jean Vlădoiu, fost atacant la Steaua și Dinamo

6
sezoane a jucat, în total, Vlădoiu pentru Steaua (1990-1994,
2000-2002) și Dinamo (1998-2000)

articol scris de Cristi Hubali

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat acea bucată de intestin'
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
S-a terminat pentru ILIESCU. S-a decis oficial azi, 26 aprilie. Breaking News
S-a terminat pentru ILIESCU. S-a decis oficial azi, 26 aprilie. Breaking News
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele