Vagon de oxigen pentru Poli Iași. Consiliul Local a aprobat bugetul pe 2019 acordat clubului. Reacția președintelui

Vagon de oxigen pentru Poli Iași. Consiliul Local a aprobat bugetul pe 2019 acordat clubului. Reacția președintelui
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ziua de vineri a început cum nu se poate mai bine pentru Poli Iași, echipă care în cursul serii va disputa pe teren propriu primul meci din etapa a 3-a, în compania nou-promovatei Academica Clinceni. La capătul unei ședințe maraton de Consiliu Local, ce a durat mai bine de 3 ore, consilierii locali au votat alocarea sumei de 2 milioane de lei (aproximativ 420.000 de euro) de la bugetul local pentru fotbalul ieșean. Mai exact pentru „Centrul de Copii și Juniori CCJ – Academia Politehnica Iași”, proiect depus spre finanțare la municipalitate de către clubul din Copou.

Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a explicat că finanțarea ar urma să fie asigurată în baza Legii 69/2000 a educației fizice și sportului. „Scopul proiectului este de a asigura continuitate în pregătire și competiție a juniorilor fotbaliști ieșeni care sunt vizați a fi promovați în lotul echipei Politehnica Iași. Obiectivele sunt pregătirea tinerilor ieșeni la un nivel superior de performanță, promovarea a patru – cinci jucători anual la echipa fanion a orașului, Politehnica Iași, și clasarea în primele patru locuri ale Ligii Elitelor la juniori. Suma ce urmează să fie alocată de municipalitate este de două milioane de lei”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Adrian Ambrosie, reacție critică la adresa celor care s-au opus proiectului: „Poli Iași nu este echipa vreunului partid politic, este a Iașiului, a ieșenilor, a suporterilor”.

La finalul ședinței Consiliului Local, președintele executiv al Politehnicii, Adrian Ambrosie, a avut o reacție critică la adresa consilierilor care s-au opus alocării unei sume de bani pentru academie.

„Ne bucurăm că am început cu bine ziua de azi, sperăm să o terminăm la fel de bine, cu un succes în fața echipei din Clinceni. Vreau să le mulțumesc celor care au încredere în noul proiect pe care mi l-am asumat și vreau să le transmit că acesta reprezintă doar un început în drumul spre performanță. Din păcate, nu se înțelege că echipa Politehnica Iași este fanionul Iașiului, unul dintre cei mai buni ambasadori ai orașului și județului. Am asistat și eu la ședința de Consiliu Local și văzut care sunt persoanele care ne conduc și care vor binele fotbalului ieșean. Sportul ajunge în locuri în care unii consilieri locali nu pot ajunge. Vreau să le transmit tuturor că această echipă nu este a vreunului partid politic, este a Iașiului, a ieșenilor, a suporterilor. Ea reprezintă orașul, dar din păcate unii consilieri nu înțeleg acest lucru”, a declarat Adrian Ambrosie pentru ProSport.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Regulă pentru toți proprietarii de terenuri din România. Legea spune foarte clar
Regulă pentru toți proprietarii de terenuri din România. Legea spune foarte clar
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen