UPDATE: Șefii lui „U” s-au reorientat! Adrian Falub, ofertat, după ce Iordănescu nu a fost lăsat să plece de la Târgu Mureș

UPDATE 18.10 Negocierile dintre Iordănescu și U Cluj au căzut în ultimul moment. Tehnicianul nu a primit acceptul să plece de la Târgu Mureș. Șefii clubului clujean l-au contactat pe Adrian Falub, iar acesta înclină să accepte oferta.

Din informațiile ProSport, Edi Iodănescu își dăduse acceptul să o preia pe „U” , însă totul a picat în momentul în care șefii actualei sale echipe i-au transmis că nu sunt de acord cu rezilierea contractului. În aceste condiții, Iordănescu ar fi fost nevoit să rezilieze unilateral înțelegerea cu ASA Târgu Mureș și să plătească despăgubiri.

Rămâi pe www.prosport.ro pentru detalii


Conducătorii Universității Cluj au decis să se despartă de Ionel Ganea, ca urmare a rezultatelor mult sub așteptări din acest sezon. Tehnicianul va primi mâine notificare oficială că este demis, după ce a refuzat rezilirea pe cale amiabilă. Tehnicianul poate să acționeze mai apoi clubul în judecată.

Ilie Stan, cel care a fost favorit să vină la Universitatea, a declinat oferta, datorită situației din clasament. Ioan Mărginean l-a sunat pe Edi Iordănescu, imediat după meciul cu Săgeata. Acesta și-a dat acordul de principiu pentru o colaborare și așteaptă ca astăzi să își rezilieze angajamentul cu Tg. Mureș.

Formația de pe Someș are numai trei puncte după nouă etape și a fost eliminată din Cupa României de Ripensia Timișoara, echipă care activează în Liga a V-a.

Publicat: 29 09. 2013, 17:46
Actualizat: 29 09. 2013, 18:22