Un interviu cu Pancu aşa cum n-aţi mai citit până acum! Ce spune despre beţia cu starurile lui Chelsea, dar şi cum putea da lovitura: "Am avut ofertă de la Mourinho!"

14 dec 2012 22361 afişări Liga 1
Un interviu cu Pancu aşa cum n-aţi mai citit până acum! Ce spune despre beţia cu starurile lui Chelsea, dar şi cum putea da lovitura: "Am avut ofertă de la Mourinho!" no title

Daniel Pancu, despre cum a început fotbalul ca portar, cum l-a convins pe Copos în cinci minute, despre cum i-a furat mingea lui Ronaldinho şi despre cum a mers la băutură cu vedetele lui Chelsea. Un interviu eveniment, cu un personaj imens

# În plină perioadă de criză în Giuleşti, un dialog cu Daniel Pancu poate fi ca un pansament pe rană. E tonic, calmant, revigorant şi o anume savoare. Vă invităm să vă delectaţi
# "Pancone" a povestit de ce îi acordă un imens respect lui Mircea Lucescu şi de ce îi este dor de vechiul Copos, acel "Berlusconi" din Giuleştiul vremurilor bune, dar atât de îndepărtate
# Golul cu Dinamo, din "Groapă", este cel la care ţine cel mai mult, pentru că în 1999 Rapid a luat campionatul



Povesteşte-ne cum a început fotbalul pentru tine...
Am hotărât să intru în fotbal la Poli Iaşi, în 1986. Eram îndrăgostit de mic de sportul acesta extraordinar şi am citit într-un ziar, parcă în Flacăra Iaşiului, că avea loc o selecţie pentru copii şi juniori. Aveam 9 ani atunci, aşa că m-am prezentat şi am fost selecţionat din prima. Dar acum vine surpriza...

Te ascult...
Am fost ales ca portar. După trei luni de stat în poartă, chiar dacă apăram foarte bine, mi-am dat seama că mă plictisesc şi am început să driblez pe la jumătatea terenului. Primeam din ce în ce mai multe goluri aşa că antrenorul a decis să mă scoată din poartă. Şi uite aşa am devenit mijlocaş.

Ai copiat modelul lui Rică Răducanu? El mai avea obiceiul să iasă aşa din poartă...
Nu l-am văzut niciodată jucând fotbal pe viu decât mai târziu, pe înregistrări. Ştiam că e o legendă chiar dacă eram copil. Rică e istoria noastră, primul portar prins în ofsaid din lume şi singurul (râde).

Te-ai gândit vreodată că vei fi legenda a două cluburi, Rapid şi Beşiktaş?
(zăboveşte o clipă) Să ştii că de când eram mic parcă am avut o presimţire. M-am gândit că am să ajung un mare fotbalist. Păcat că n-am reuşit să cresc la adevărata mea valoare, să evoluez la echipe precum Barcelona sau Milan.

La cei 35 de ani pe care îi ai, eşti mulţumit cu realizările tale?
Hmmm... Cu siguranţă am realizat mai mult decât mi-am propus când eram copil. În perioada comunistă, tot ce-ţi puteai dori era să ajungi la o echipă din Bucureşti. Aşa că zic eu că am reuşit.

A stat pe locul lui Văcăroiu în Giuleşti

Povesteşte-ne cum ai făcut trecerea către Capitală.
Am fost trei ani la rând golgheterul naţionalei de juniori a României, Uefa 1986, cu Lajos Sătmăreanu şi Vasile Aelenei antrenori, deci nu eram un necunoscut. Am deputat în prima divizie când nu aveam nici 18 ani, aşa că am avut evoluţii bune. Când Poli a retrogradat, m-a remarcat Steaua, unde am jucat chiar şi două meciuri în Ghencea la Cupa Ligii. Nu-mi aduce aminte dacă am marcat, dar ştiu doar că era sponsor Bancorex.

Şi de ce n-ai mai rămas acolo?
Nu s-au mai înţeles la bani cu cei de la Politehnica, a fost o diferenţă de preţ, iar după două luni, m-a sunat domnul Sichitiu şi mi-a zis că Rapid e de acord să plătească suma cerută de cei de la Iaşi şi uite aşa am ajuns în Giuleşti. Nu am stat nici măcar o secundă să mă gândesc, imediat cum m-a sunat i-am zis că vin.

Cum a fost primul tău contact cu Giuleştiul?
A fost ceva special. Ultimul meu meci la Poli a fost la Gloria Buzău, când am piedut cu 5-0. Domnul Sichitiu a venit după mine, eram îmbrăcat în treningul celor de la Iaşi, iar dânsul m-a luat acasă şi mi-a dat un trening al naţionalei României. Apoi, la meciul Rapidului, am stat în locul lui domnului Văcăroiu, care nu venise atunci la stadion. De ce am zis că a fost special? Pentru că am stat pe scaunul primului ministru al României. (Râde)

Cu George Copos când ai vorbit?
Chiar în ziua aia. M-a întrebat dacă am viteză. Şi i-am zis că "o să vedeţi dumneavoastră pe parcurs". A doua zi la antrenament, a venit personal să vadă cum mă antrenez şi, după cinci minute, mi-a zis să mă duc urgent să semnez contractul.

Cum îţi aminteşti primul meci în tricoul Rapidului?
A fost la Sportul Studenţesc, ne-au bătut cu 2-0. Îmi amintesc că se legăna autocarul cu noi când am intrat în Giuleşti. Cel mai vehement era actualul magaziner al nostru, Cornel Mateiaş, care era în faţa autocarului, foarte revoltat, alături de suporterii Rapidului. Era o situaţie identică cu cea de acum. Noi aveam jucători experimentaţi care pierdeau totuşi. Al doilea meci a fost cu Jiul Petroşani când am câştigat şi, chiar dacă nu am dat gol atunci, am avut o prestaţie strălucită şi suporterii m-au adoptat pe loc. Voiam să spun că cel mai mult m-a impresionat la acea partidă când a început galeria noastră să cânte "Să fie pace pe Giuleşti" şi asta aş fi dorit să ne transmită şi acum, pentru că e momentul să fie din nou pace....

Dar când ai dat primul gol, mai ţii minte?
Imediat după, la Craiova, când am pierdut cu 3-1. Acela a fost primul meu gol, reuşit pe o ploaie şi o mocirlă uriaşe.

Te întrebasem mai devreme de Copos. Cum era patronul pe vremea aceea?
Era foarte darnic şi existau momente când intra în vestiar, la pauză, şi ne promitea că avem o primă dacă batem. Deci era complet diferit faţă de cel din ziua de azi.

Ţi-e dor de Copos de atunci?
Da, pentru că era un adevărat patron, nu degeaba a fost comparat cu Berlusconi. Au avut două cariere asemănătoare, dar Copos se ocupa foarte mult de fotbal atunci. Acum, probabil, e mai concentrat pe afacerile lui.

"Lucescu ar trebui clonat"

Ai lucrat şi cu Mircea Lucescu. Cum a fost contactul cu dânsul?
Să fii antrenat de domnul Lucescu este o onoare imensă. Mi-aş dori pentru nea Mircea, dacă s-ar putea, să fie clonat sau să existe un tratament care să-l ţină în viaţă vreo 2.000 de ani. Vă daţi seama cât de mult îl apreciez eu....

Ce-a schimbat la voi atunci? Eraţi o echipă care nu se bătea la titlu în acea perioadă, iar venirea dânsului a adus multe modificări.
În primul rând a adus trei jucători mari: Lupu, Rednic şi Sabău, care pentru noi, cei tineri, au fost ca o mină de aur. Să ai un asemenea antrenor sau aşa colegi, să ţi se schimbe mentalitatea complet, să nu te mai laşi călcat în picioare şi să ne repete că suntem cei mai buni, asta înseamnă să creşti enorm. Şi nu vreau să dau nume, dar au fost unii jucători, care probabil că dacă nu era nea Mircea, ei n-ar fi depăşit niciodată pragul de jucători de locul 10. Şi uite aşa au ajuns campioni şi au evoluat şi în străinătate.

După ce ai câştigat campionatul şi o cupă cu Rapid, ai plecat în străinătate, la Cesena.
Pentru ce s-a întâmplat cu mine ulterior, a fost cel mai bun lucru. M-am călit foarte mult. Ca şi cum aş fi fost în armată. M-am dus un copil şi m-am întors un bărbat în toată firea. Simţeam că unde pun piciorul nu mai creşte iarbă. Eram gata să mă iau cu oricine din fotbal, de la egal la egal.

Cum erau fanii Cesenei?
Cesena e o zonă foarte liniştită. Orăşelul are 50.000 de locuitori şi la meci aveam o medie de 6.000 de suporteri. Am fost foarte bine primit, eram singurul stranier, dar m-au adoptat perfect. Îmi amintesc că Didi Prodan făcea un tratament la Bologna şi a venit o dată la un meci de-al meu. A rămas uimit când a văzut atâtea steaguri cu România şi numele meu scris pe ele. Suporterii învăţaseră chiar şi limba română de dragul meu, dar din păcate totul s-a sfâşrit tragic.

Adică?
Am retrogradat şi ajunsesem să fiu fugărit cu pietre de fani. Înainte de meciul de baraj, cu Pistoese, ne-am trezit la antrenament cu 11 cruci pe teren.. A fost ceva ciudat tare...



După experienţa italiană, te-ai întors în Giuleşti...
Da, era nea Puiu (n.r: Anghel Iordănescu) antrenor. Se schimbaseră multe. Oricum era foarte greu să antrenezi după Lucescu, care plecase la Galatasaray. N-a fost o experienţă prea reuşită.

De ce spui asta?
Pentru că am fost văzut după aceea ca o decepţie, ca şi cum m-aş fi întors învins din Italia, dar chestia asta m-a ambiţionat la maximum. Trebuia să demonstrez că nu este adevărat , am muncit mult mai mult şi până la urmă zic eu că am arătat lumii că aveam mai multă valoare decât atunci când eram la Cesena.

I-a făcut-o lui Ronaldinho

În acel an, aţi avut o dublă cu Liverpool. Comentatorii englezi te-au lăudat foarte mult...
Da, Am avut două ocazii foarte bune de a marca. La fel şi cu PSG. Chiar dacă n-am marcat, faptul că am jucat cu nişte jucători de renume, a fost un semn pentru mine. Mi-am dat seama atunci că şi ei au doar două picioare, un cap şi un creier, exact ca şi noi. Şi uite aşa a dispărut complexul faţă de ei şi am jucat de la egal la egal.

Ce amintiri ai de la acele două meciuri?
Ratările şi mingea furată a lui Ronaldinho, din meciul din deplasare, când a încercat să mă dribleze cu celebra lui fentă, "elasticul". I-am făcut şi eu exact aceeaşi schemă şi l-am întrebat "şi acum unde te duci"?!

Şi ţi-a ieşit?
A mea da, dar a lui nu. (râde)

Şpriţul cu vedetele lui Chelsea şi lecţia lui Il Luce

Să trecem la perioada Beşiktaş, unde te-ai reîntâlnit cu mentorul tău.
Dânsul a insistat să vin acolo. A fost o mare şansă pentru mine. Nea Mircea ştia că o să plec la Galatasaray, Fatih Terim a venit cu Hagi la finala cupei cu Dinamo, nu ştiu ce nu i-a plăcut exact la mine, şi au renunţat la intenţia de transfer. Mai aveam o ofertă de la Mourinho, la Porto, dar el nu oferea decât două milioane pe mine şi valoarea mea era de trei în acele vremuri. Atunci a intervenit nea Mircea şi a zis că plăteşte dânsul, iar după acel retur, am fost sigur că mai semnez pentru încă patru ani cu Beşiktaş. Dar aici vine partea cea mai interesantă.

Te rog...
Terim a venit la mine şi mi-a zis că ar vrea să vin la Galatasaray. "Nuu, îmi pare rău, nu mai fac asta acum, la revedere!!!"

Ai fost antrenat de doi mari antrenori, Lucescu şi Del Bosque şi ai fost la un pas să lucrezi cu Jose Mourinho. Te-a urmărit şi el atunci, nu?
Da, urmărea foarte mulţi jucători tineri. Ştia bine cine sunt. De exemplu, la un meci de cupă a lui Beşiktaş, a venit Villas Boas la mine, la drumul de întoarcere la Istanbul, şi mi-a zis că dacă cei de la Beşiktaş mai întârziau o săptămână cu transferul meu, ajungeam jucătorul lui FC Porto. Atunci nea Mircea i-a spus că e prea târziu.

Cum te simţi când te gândeşti că ai fost în planurile lui Mourinho şi, acum, colegi de-ai tăi mai tineri nu mai au ambiţia pe care ai avut-o tu în tinereţe?
Păi ei nu au avut parte de educaţia pe care am avut-o eu. Mă refer la cea fotbalistică. Dacă nu faci pasul acesta când eşti tânăr, e greu să-l faci mai târziu. Eu am avut marele noroc să fiu educat în stilul cel mai pur profesionist.

Îţi mai aminteşti de episodul Chelsea? S-a spus că ai petrecut cu jucătorii englezi.
Da, am rămas atunci cu ei. Ştiam că nu avem antrenament a doua zi şi hai să-ţi povestesc ceva, apropo de evenimentele astea bahice şi extra-sportive. Nu pot să vă dau nume cu ce jucători am fost după acel meci, dar eu eram fericit, câştigasem, puteam să beau un pahar de vin în plus, aveam tot dreptul. Englezii nu, se comportau ca şi cum nu s-a întâmplat nimic. Mi-au spus că pentru ei totul e istorie şi că acela era momentul lor de distracţie, iar de a doua zi urmau s-o ia de la capăt. Atunci am făcut şi eu diferenţa dintre cum e să te distrezi şi cum e să munceşti a doua zi la capacitate maximă.

Lucescu nu ţi-a reproşat atunci acea ieşire?
Ba da, eram în deplasare, undeva la graniţa cu Siria. M-a lăsat în tribună la următorul meci şi mi-a zis "hei, poţi să te duci şi acum în oraş. Ce? Numai în Londra te poţi distra?! Du-te şi aici, hai că te mai lăsăm o zi!" Dar acolo n-aveai unde că era plini de curzi, şeici, beduini, nici nu ştiu ce erau. Dar nea Mircea era imens! Nu poţi să-i zici nimic, cu el am ajuns în sferturile Cupei Uefa, am câştigat un campionat...

"Tăticul" Del Bosque

După plecarea sa, a venit un alt nume mare. Vicente del Bosque...
Colegii mi-au spus aşa: "Ţi-a plecat tăticul tău, să vedem acum ce mai faci!". Iar del Bosque, după trei zile de antrenament, mi-a dublat contractul direct şi l-a scos şi pe Sergen din echipă, care era cel mai bun. Şi le-am zis şi eu atunci "Na, mi-a plecat un tătic şi mi-a venit altul?! Tot român e şi ăsta?" Şi n-a mai comentat nimeni.

Mai ţii minte când ai intrat în poartă?
Da, dar până atunci fusesem numit cel mai bun jucător al lui Beşiktaş. Înscrisesem 9 goluri numai în cupele europene, eram cel mai bun marcator străin. Aia a fost cireaşa de pe tort. Cordoba a luat cartonaş roşu prin minutul 78, eu eram rezervă, intrasem de puţin timp, şi le-am zis că intru eu în poartă pentru că am început ca portar. Am scos un gol şi am mai apărat cinci-şase ocazii complicate. Ştiu că a doua zi s-au vândut vreo 75.000 de tricouri cu numele meu.

E vreo diferenţă între fanii lui Beşiktaş şi ai lui Rapid?
Sunt consideraţi la fel, a treia echipă Turciei, ca şi noi, iar suporterii se aseamănă foarte mult cu ai noştri. Pun pasiune, oferă dragoste şi nu cer decât inimă.

Unde te-ai simţit mai bine?
Hmmm.. nu fac diferenţa. Amândouă sunt casele mele şi sunt respectat. În Giuleşti, încă am mai fost contestat, dar la Beşiktaş nu am auzit nici măcar un "pssst" la adresa mea.

Putem spune că, la Beşiktaş, te poţi compara cu Hagi?
Niciodată. Hagi e un zeu, nimeni n-o să se ridice la valoarea sa. Urmează Gică Popescu şi poate eu sunt pe locul trei.

Ai mai fost şi la Bursaspor...
Da, cea mai nereuşită experienţă a mea. Am plecat şi accidentat, după o lună am descoperit şi probleme la coloană, singura mea problemă medicală. Nu am reuşit să joc cum mi-aş fi dorit eu nici măcar un singur meci.

În Cecenia cum a fost?
O perioadă care m-a ajutat enorm. Eram căpitanul echipei, dar din păcate lipsa familiei m-a făcut să renunţ la un an jumătate de contract, iar pe criza asta s-a simţit. Eram în mediul meu acolo, era campionat de bătaie, de fizic bun. Lumea zice că sunt tehnic, dar mie îmi place mai mult bătaia, să fiu unu contra unu cu adversarul meu. În România nu prea am ocazia asta.

Ai avut o perioadă bună şi la echipa naţională, dar n-ai mai fost convocat...
Am reuşit să înscriu nouă goluri şi, după ce am plecat eu, nu a reuşit să mai facă asta cineva. Am fost într-o perioadă total nefericită, am ratat barajul cu Slovenia, pentru Mondialele din Japonia şi am fost egalaţi în acel meci cu Danemarca (2-2), de la Europene. Practic, marele regret al carierei mele e că nu am prins niciun turneu final cu naţionala.

În meciul acela cu danezii ai plâns...
Am plâns trei zile. Mă trezeam noaptea şi plângeam pentru că ştiu ce am făcut. Parcă presimţeam că n-o să mă mai întâlnesc niciodată cu o aşa situaţie. A fost o conjunctură total nefavorabilă, am jucat într-o perioadă neagră a naţionalei.

Trupa de şoc: Iencsi, Lobonţ şi Maier

Dintre fotbaliştii străini cu cine te-ai înţeles cel mai bine?
Cu Oscar Cordoba, care a şi luat gol de la Hagi, la mondialele din '94. Cu el m-am înţeles cel mai bine. Am fost patru ani de zile colegi de cameră. Avea spiritul acesta latin, era columbian, aceleaşi şmecherii ca şi mine...

Şi dintre cei români?
Cu fraţii mei, Iencsi, Lobonţ, Bundea şi Maier. Eram o grupă de petrecăreţi, dar şi una de fotbalişti extraordinari.

Mai ţii minte meciul din finala Cupei, cu Steaua, când ai ratat penalty-ul?
Da, m-au pus pe mine să bat penalty că eram cel mai tânăr şi când m-am apropiat de poartă am văzut că Ritli era cât ea de mare. Am închis ochii şi am şutat în tribună direct. Am şi amintiri frumoase, golul cu Dinamo, când am bătut în "Groapă" (1-0) şi am luat campionatul, rămâne cel mai frumos din viaţa mea.

Ai fost antrenat şi de Răzvan Lucescu. E vreo asemănare între el şi tatăl lui?
Sunt total diferiţi. Singura asemănare e pasiunea pentru fotbal, una nebună la amândoi, dar ca stiluri de joc sunt total diferiţi.

Şi pe care îl preferi?
Mircea Lucescu, clar. Răzvan e cu organizarea, are mult din stilul de a antrena din Occident. Nea Mircea are un stil propriu, bazat pe forţa ofensivă, Răzvan preferă să nu primească gol.

Regreţi că nu l-ai urmat pe Lucescu Senior la Şahtior?
Da, acum da. A fot alegerea mea şi o regret pentru că acum aş fi avut probabil un trofeu european în vitrină şi multe altele. Dar dacă aşa am gândit eu atunci, în 2004, nu mai are rost să discutăm.

Cum vezi situaţia actuală a Rapidului?
Nu mă aşteptam să ajungem aici. A fost o surpriză, e foarte greu să văd ieşirea, probabil că doar domnul Copos are cheia, dumnealui ştie cel mai bine ce face . Trebuie să-i dăm crezare pentru că nu mai putea susţine salariile, sumele astea enorme pentru România.

Dar şi tu ai fost păţit, nu ţi-ai primit toţi banii de fiecare dată când ai plecat..
Nu mai contează asta, eu am jucat pentru că am iubit Rapidul. Nu pentru bani. Şi ştiu că am renunţat la foarte multe lucruri, nu am trădat, am fost loial. Aşa cum am avut ofertă de la Galatasaray şi am refuzat, ca să rămân la Beşiktaş, aşa am făcut şi pentru Rapid. Am refuzat Steaua, am refuzat Dinamo. Nu mai spun de partea materială. Repet, nu am venit pentru Copos, ci pentru suporteri, pentru că mereu m-am considerat unul dintre ei.

Eşti singurul care ai luat mereu atitudine atunci când au fost probleme. Colegi tăi de ce nu fac acelaşi lucru?
Nu sunt în măsură să vorbesc eu despre colegii mei şi nici nu îmi face plăcere să fac asta. Eu sunt puţin mai ciudat, prefer să mă ascund în momentele bune şi să ies în faţă în momentele grele. Dacă eu, la 35 de ani, mă mai ascundeam după deget, trebuia să ne desfiinţăm.

Ultima întrebare. Ce ai fi făcut dacă nu ajungeai fotbalist?
Dacă nu aş fi jucat fotbal, mai mult ca sigur m-aş fi înrolat în Legiunea străină. Am fost tot timpul atras de felul cum se pregătesc militarii. În plus, am mulţi prieteni care s-au dus acolo şi care mi-au povestit despre viaţa periculoasă şi fascinantă din Legiune.


Când eram mic, eram fan Dinamo. De aici mi se trage şi răutatea faţă de Steaua
Daniel Pancu, atacant Rapid

Eu n-am văzut om care să sufere mai mult pentru Rapid ca Marian Rada. Şi n-o spun gratuit
Daniel Pancu, atacant Rapid

Cina mea cu colegii a avut efect doar o săptămână, dar probabil că problemele lor de acasă îi afectează foarte mult că iar s-au lăsat afectaţi
Daniel Pancu, atacant Rapid

Principalii vinovaţi pentru situaţia asta suntem noi, apoi patronii. Şi pe locul trei vin antrenorii. Şi nu poţi să le ceri jucătorilor să joace fără salarii, mai ales străinilor. Noi, românii suntem obişnuiţi, dar ei nu
Daniel Pancu, atacant Rapid

Daniel Pancu niciodată nu m-a jignit, bătut sau nu mi-a vorbit urât. Nu este violent. Hârtia de divorţ a fost depusă de comun acord, dar am retras-o deja
Mihaela Pancu, soţia lui Pancu

27 de selecţii are Pancu în tricoul echipe naţionale, pentru care a marcat de cinci ori

4 trofee a câştigat Pancu în culorile Rapidului: un campionat în sezonul 1998-1999 şi 3 Cupe ale României în 1998, 2002 şi 2006

190 de meciuri a strâns Daniel Pancu în tricoul Rapidului în Liga I

67 de goluri a marcat Pancu pentru formaţia din Giuleşti în campionatul României


Echipa lui Pancu: Cordoba - Nae Stanciu, Zago, Iencsi, Uzulmez - Sabău, Tayfur, Sergen - Barbu, Ilhan, Carew
Antrenor: Mircea Lucescu


 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.