Un antrenor din Liga 1 și fost jucător la Dinamo a rămas mască după vizita în „Ștefan cel Mare”: „Vestiarele stau să pice pe tine”

Leo Grozavu (52 de ani), antrenorul lui Sepsi Sfântu Gheorghe, a plecat cu toate cele trei puncte din „Ștefan cel Mare”, dar a rămas dezamăgit de situația actuală de la Dinamo.

Sepsi Sfântu Gheorghe s-a impus cu scorul de 3-1 în fața lui Dinamo, în cadrul etapei a cincea din play-out-ul Ligii 1.

Leo Grozavu deplânge situația de la Dinamo

Fost jucător la Dinamo cu peste 100 de apariții în Liga 1, în perioada 1992-1998, Leo Grozavu a descris cum arată acum stadionul din „Ștefan cel Mare” și a tras un semnal de alarmă cu privire la viitorul clubului alb-roșu.

„Îmi pare rău de acest club, e trist că lucrurile nu funcționează și nici nu pare să se schimbe ceva. Am văzut același stadion posomorât, cu aceleași vestiare care stau să pice pe tine, un teren groaznic. Suporterii tot arată că le pasă de Dinamo, dar e nevoie de cineva să vină să salveze clubul”, a spus Leo Grozavu, potrivit GSP.

Victoria cu Dinamo le-a dat încredere

Pentru echipa lui Leo Grozavu urmează întâlnirea cu Poli Iași, din turul semifinalelor Cupei României, programată miercuri, 24 iunie, de la ora 20:00. Antrenorul lui Sepsi este de părere că victoria clară cu Dinamo i-a motivat pe elevii săi pentru meciul din Cupă.

„Aveam nevoie de acest succes, să ne repună pe linia de plutire. Trei goluri contra lui Dinamo și victorie în deplasare reprezintă o injecție de moral. E foarte importantă și Cupa. Nu ajungi în fiecare zi la un pas de finală. Cupa ar trebui să fie o altă injecție de moral, orice trofeu ridică mult clubul, moralul tuturor”, a mai spus Leo Grozavu, potrivit sursei citate.

Noul președinte al CS Dinamo vrea stadion nou

În urmă cu o zi, dinamoviștii au primit o veste uriașă. Clubul Sportiv Dinamo are un nou președinte, Ionuț Popa, care a declarat în exclusivitate pentru ProSport că prioritatea sa este stadionul din „Ștefan cel Mare”.

„Prioritatea mandatului meu este stadionul și tocmai de aceea cred că și conducerea Ministerului să mă trimită. Chiar dacă sunt tânăr, să știți că am foarte mare experiență. Întotdeauna a trebuit să cunosc totul, pentru fiecare structură, să vin în sprijinul lor. Consider că trebuie să deblocăm și stadionul sau să venim cu o soluție alternativă”, a spus Ionuț Popa, pentru ProSport.

Publicat: 23 06. 2020, 08:35
Actualizat: 23 06. 2020, 09:47