„U” Craiova este la retrogradare!** VEZI concluziile lui Wotte după remiza de la Târgu Jiu!

  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul olandez al echipei Universitatea Craiova, Mar Wotte,
a declarat, luni, după remiza din partida cu formația Pandurii
Târgu Jiu, scor 0-0, că este mândru de jucătorii săi, dar a
precizat că este nemulțumit de rezultat.

„Sunt mândru de jucătorii mei, dar nu sunt mulțumit de
rezultat pentru că aș fi dorit trei puncte. Dar atunci când trebuie
să joci cu un om mai puțin, trebuie să te mulțumești și cu un
punct. Toți băieții au muncit mult azi pe faza defensivă pentru a
scoate acest rezultat bun. Bărboianu trebuie să învețe lecția de
azi, pentru că un jucător tânăr ca el nu are voie să mai facă
astfel de greșeli. Mă bucur inclusiv pentru el că nu am pierdut
acest meci”
, a spus Wotte.

Tehnicianul olandez a afirmat că jucătorii săi au arătat că
formează un grup puternic: „Ne-am apărat foarte bine și
practic nu gazdele nu au avut ocazii clare de a marca, iar în
momentele grele ale meciului am arătat că suntem o echipă și formăm
un grup puternic, că băieții sunt dispuși să muncească și acesta
este modul în care se pot obține rezultate bune și ne vom exprima
și de acum înainte. Atâta timp cât am jucat cu un om în minus peste
65 de minute, suntem învingătorii morali ai acestui meci. Dacă am
reușit un egal înseamnă că am pierdut două puncte. Am jucat în
inferioritate 65 de minute și trag concluzia că noi am câștigat,
dar înaintea meciului am fi vrut să egalăm Pandurii în
clasament”.

Wotte consideră că a avut ghinion la toate cele trei meciuri pe
banca Universității Craiova: „Cu un ochi râd, pentru că am
reușit să scoatem un punct chiar și în aceste condiții, și cu altul
plâng, pentru că nu am reușit să luăm cele trei puncte așa cum
ne-am propus. Am avut ghinion și cu Florin Costea, pentru că s-a
simțit rău în ultimele trei zile și a fost răcit. Practic acum am
ajuns să am trei meciuri extrem de ciudate, toată lumea știe meciul
cu Dinamo, în al doilea meci am ratat un penalty, iar azi, după 30
de minute, am luat un cartonaș roșu. Am avut ghinion la toate
aceste partide. Sper ca la meciul viitor să nu mai avem parte de
ghinion și să reușim să câștigăm”.

Olandezul a declarat că pe un astfel de teren, plin de zăpadă,
este mai ușor să te aperi, decât să ataci. „E adevărat că e
mai ușor să te aperi pe un astfel de teren decât să ataci, este un
teren alunecos, dar e același și pentru gazde și pentru oaspeți. Mă
bucur că echipa a reușit să fie destul de concentrată la acest
meci. Azi am jucat cu șase jucători de 21 de ani, suntem
învingătorii morali și trebuie să luăm ce e mai bun din acest
joc”
, a spus Wotte.

Marko Wotte a afirmat că nu a fost impresionat de echipa
pandurii Târgu Jiu. „Nu am fost impresionat de Pandurii, a
fost o luptă surdă, dar noi nu am putut face prea multe pe faza
ofensivă în zece oameni. Celor de la Pandurii le-a lipsit
creativitatea, iar noi am fost concentrați, atenți și
răbdători”
, a precizat Wotte.

Echipa Universitatea Craiova a terminat la egalitate, luni, în
deplasare, scor 0-0, cu formația Pandurii Târgu Jiu, în ultimul
meci al etapei a XX-a a Ligii I. Universitatea a jucat cu un om mai
puțin pe teren din minutul 29, după eliminarea lui Ștefan
Bărboianu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că nu îmi iubesc ţara!
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că…
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup