Televiziunea care transmite duminică meciul prietenilor lui Ioan Andone. „Distribuție” impresionantă la Voluntari, de la ora 14:20. Steaua îi va avea în atac pe Lăcătuș și Pițurcă. Vine și Mateuț!

Redactor:
Andru Nenciu
Televiziunea care transmite duminică meciul prietenilor lui Ioan Andone.
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • TVR 1 și TVRi transmit duminică, 24 martie, de la 14:20, Gala Ioan Andone – partida Dinamo-Steaua Oldboys, organizată cu prilejul aniversării a 40 de ani de la debutul în Liga Națională de Fotbal a cunoscutului jucător și antrenor. Meciul de fotbal va fi urmat de o licitație în scop caritabil, iar încasările vor fi direcționate către patru copii cu nevoi speciale.

„Se împlinesc 40 de ani de când am debutat în Liga I și, sincer, mă temeam să organizez un eveniment atât de mare. Sper că va fi unul reușit. M-am consultat cu Victor Pițurcă asupra loturilor, iar la eveniment va participa și Mircea Lucescu, pentru că este antrenorul alături de care am debutat și care m-a ajutat în cariera mea de jucător. I-am invitat și pe foștii mei antrenori, Remus Vlad, Mircea Rădulescu și Florin Cheran și, din lumea Dinamo, oameni care și-au pus amprenta asupra carierei mele”, a spus Ioan Andone, manager cu atribuții de director tehnic la FC Voluntari.

Readucerea în arenă a unui derby de tradiție al Fotbalului Românesc, partida Dinamo-Steaua Oldboys este organizată de Liga Legendelor și va avea loc pe arena ,,Anghel Iordanescu”, din Voluntari. Meciul demonstrativ old-boys va fi transmis în direct și în exclusivitate de TVR 1 și TVR Internațional, duminică, începând cu ora 14:20. Comentator, Marian Olaianos. Intrarea va fi liberă, iar în incinta stadionului vor fi amplasate urne pentru donații. Încasările vor fi direcționate către trei copii cu nevoi speciale din comuna Voluntari, dar și către Kassandra Rotariu, fetița fotbalistului Iosif Rotariu, care urmează să treacă printr-o nouă intervenție chirurgicală.

Partida va fi urmată de un dineu caritabil unde se vor scoate la licitatie tricourile cu autograf ale jucătorilor. Banii obținuți în urma licitației, la care vor participa oameni de afaceri, fotbaliști, artiști și oficialități, vor fi donați celor patru cazuri umanitare. Maeștrii de ceremonie: Florin Călinescu și Virgil Ianțu.

În echipa STELEI vor juca: Stelea, Tudor, Florentin Dumitru, Bălan, Daniel, Belodedici, Bumbescu, Goian, Ghionea, Miu, Petre Marin, Stoica Tudor, Paraschiv, Stan Ilie, Iosif Rotariu, Majaru, Panduru, Bănel Nicoliță, Adrian Ilie, Neaga, Sabin Ilie, Aliuță, Ciocoiu, Dică, Iovan, Lăcătuș, Pițurcă și Ilie Bărbulescu.

„Am rămas surprins când am primit propunerea, apoi mi-am dat seama că este un eveniment bun, pentru că generația tânără nu-i cunoaște pe marii jucători care au trecut prin curtea lui Dinamo și a Stelei și care au realizat performanțe extraordinare. Sper să vină lume multă, chiar și cele două galerii… Îmi pare bine că din generația Stelei, care a făcut performanță, vor veni mulți sportivi. Unii dintre noi vor intra în teren, ceea ce va face deliciul publicului. Mi-aș dori ca stadionul să fie arhiplin”, a spus Victor Pițurcă.

Printre jucătorii lui DINAMO îi vom recunoaște pe: Câmpeanu, Cristi Munteanu, Dolha, Mihăiescu, Florentin Petre, Mihali, Bărcăuan, Kiriță, Rednic, Selymeș, Tâlvan, Pulhac, Grigorie, Vaișcovici, Mateuț, Alexa, Iftodi, Dorinel Munteanu, Iulian Tameș, Munteanu Cătălin, Lupu, Cernat, Marica, Liviu Ganea, M. Niculae, Dănciulescu. Pe teren va intra și Ioan Andone.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
ADIO, maestre! A murit marele cântăreț al ţării: A luminat inimi și minți
ADIO, maestre! A murit marele cântăreț al ţării: A luminat inimi și minți
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele