Steliști, bătuți în tramvai după meciul cu „U”

  • Publicat:

Un grup de huligani a bătut luni seară călătorii care au „avut norocul” să se afle în jurul orei 23:00 în tramvaiul 41, în zona Crângași.

Printre victime s-au aflat și crainicul stadionului Steaua, Florin Ghencea, și prietenul aces­tuia, fotbalistul echipei Zimbru Chișinău, Igor Andronic.Cei doi se întorceau de la meciul roș-albaștrilor cu Universitatea Cluj, moment în care tramvaiul în care se aflau a fost atacat. „Unii aveau fulare cu Rapid. Aș recunoaște oricând trei dintre agresori, dar bănuiesc că printre aceștia au fost și «intruși» de la alte grupări. Este înfiorător ce s-a întâmplat, am văzut cu ochii mei cum unui suporter stelist care se afla în tramvai i s-a rupt o bâtă direct în cap. Eu am primit un baston în spate, dar victimă a căzut și prietenul meu, Igor Andronic. Nu cred că acest fotbalist o să mai dorească să audă acum de România după ce s-a întâmplat luni seară“, ne-a spus Florin Ghencea.

Agresorii sunt de fapt suporteri dinamoviști, unii dintre ei încercând să inducă în eroare prin faptul că purtau la gât fulare cu Rapid!

Marian DIMA
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze

FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!

Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă

Decizie obligatorie pentru toți șoferii români. Noua lege UE îți blochează contul bancar

Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!

Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele