Ştefan Vlădoiu: „Sunt conştient că am greşit, a fost cea mai neagră zi”. Reghecampf n-a trecut cu vederea greşelile fundaşului său

Redactor:
Cosmin Staicu
Ştefan Vlădoiu: „Sunt conştient că am greşit, a fost cea mai neagră zi”. Reghecampf n-a trecut cu vederea greşelile fundaşului său
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fundaşul dreapta al Universităţii Craiova Ştefan Vlădoiu a avut o prestaţia oribilă în meciul pierdut de echipa sa, pe teren propriu, cu FC Botoşani. Jucătorul de 22 de ani a greşit la ambele goluri cu care oaspeţii au întors rezultatul pe „Ion Oblemenco”.

La faza celui de-al doilea gol, Vlădoiu a împărțit vina cu portarul David Lazar, depăşit foarte uşor de mingea trimisă pe spate, de Enriko Papa, pe centrul porţii.

Ştefan Vlădoiu: „Sunt coştient că am greşit, a fost cea mai neagră zi”. Reghecampf n-a trecut cu vederea greşelile fundaşului său

Vlădoiu, care nici în ofensivă nu a contat, ratând aproape orice centrare, a declarat la final că a fost cea mai neagră zi din cariera sa, cerându-şi scuze colegilor şi suporterilor.

„Am făcut două greşeli personale foarte mari, îmi cer scuze în primul rând coechipierilor, apoi suporterilor, pentru acele gafe şi trebuie să mă gândesc bine la acele faze şi să trec peste. Mister mi-a explicat ce trebuia să fac la acele faze, sunt conştient că au fost greşelile mele.

Cu siguranţă le vom mai analiza şi vom ştii de acum ce trebuie să facem. De departe a fost cea mai neagră zi din viaţa mea de jucător, nu se leagă nimic, ne dorim toţi, dar nu merge, am ratat şi ocazii, am făcut şi acele greşeli. Nu e nicio scuză cu căldura, şi adversarii au jucat pe aceeaşi temperatură”, a declarat fostul internaţional de tineret.

Reghecampf: „Nu se va mai întâmpla să invităm adversarul să marcheze!”

Antrenorul Laurenţiu Reghecampf a vorbit şi el despre greşelile lui Ştefan Vlădoiu, antrenorul promiţând că astfel de erori nu se vor mai întâmpla în viitoarele partide.

„În a doua repriză am avut 10 minute foarte slabe, când adversarul marchează două goluri. N-ar trebui să se întâmple la o echipă de nivelul ăsta. Le-am spus jucătorilor că n-am cum să trec cu vederea anumite chestii. N-am cum să fac o analiză acum.

Ai ocazii, marchezi, dar termini meciul cu o înfrângere. Toată lumea rămâne cu ultima impresie, aceea că ai pierdut meciul.  Pe mine mă deranjează că primim goluri foarte ușor, unde putem fi mai concentrați.

Cunosc calitățile lor, știu că putem marca din aproape orice situație, dar trebuie să ne concentrăm pe partea de apărare, unde primim foarte ușor gol. La golul al doilea suntem 6 contra 3. Suntem în avantaj, avem om lângă omul care a marcat, deci n-ar fi trebuit să se întâmple asta. Trebuia să blocheze.

Suntem prea poeți în 16 metri și n-ai voie, mai ales la primul gol. Dacă te duci cu el, trebuie să pui piciorul și să nu-l lași să tragă. Noi invităm adversarul să dea gol și asta nu se va mai întâmpla”, a declarat antrenorul Universităţii Craiova.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a strâns în 10 luni
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a…
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
S-a dat decizia pentru TOATE FEMEILE, inclusiv cele din România. Noile norme vor fi total OBLIGATORII
S-a dat decizia pentru TOATE FEMEILE, inclusiv cele din România. Noile norme vor fi total OBLIGATORII
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen