Regula „celor 10%” a fost votată azi la FRF! Becali amenință cu Tribunalul. Ce vor fi obligate cluburile din România să facă

Regula
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE 17:00 Regula prin care cluburile din România vor fi obligate să reinvestească 10% din sumele încasate pe transferuri în Centrele de copii și juniori a fost votată astăzi în Comitetul Executiv al FRF. În cazul în care cluburile în cauză nu vor putea face dovada faptului că banii au fost utilizați în acest scop, suma respecitvă va ajunge la FRF care ar urma să redirecționeze banii tot către fotbalul juvenil. Steaua, clubul din România cu cele mai mari venituri din transferuri în ultimii ani, a anunțat deja prin vocea patronului Gigi Beclai că e gata să atace noua regulă în justiție.

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a vorbit despre măsurile luate în acest Comitet Executiv.

„Se reintroduce criteriul financiar în ceea ce înseamnă echipele din Liga 1. Astfel încât se va introduce inclusiv un control financiar al datoriilor către bugetul de stat.

Nu doar către angajați, ci și către bugetul de stat și implicit urmat ca sancțiune de refuzul acordării de licențiere.

S-a introdus în același timp, tot pe noul sistem de licențiere, un control în ceea ce înseamnă 10 la sută din transferul fiecărui jucător și, în același timp, s-a introdus o verificare a pragului de rentabilitate a cluburilor de Liga 1″, a explicat Răzvan Burleanu, citat de Dolce Sport.


Războiul dintre Steaua și FRF pare unul fără sfârșit, iar cele două părți se pregătesc acum de o nouă „bătălie”, după ce recent s-au contrat pe seama numirii noului selecționer, a regulii U21 sau a jucătorilor convocați de Christoph Daum.

Intrat în direct într-o emisiune televizată, patronul Gigi Becali a contestat dur o nouă regulă ce ar urma să fie adoptată într-un Comitet Executiv programat de FRF. Este vorba de o „taxă de 10%” din suma fiecărui transfer, cluburile fiind obligate să reinvestească acești bani în centrele de copii și juniori. În caz contrar, banii neinvestiți ar urma să ajungă la Federație, pentru a fi redirecționați în același scop.

Vor să voteze în Comitetul Executiv să ne ia 10% din sumele de transfer. Spun să-i investim în copii și juniori, iar ce râmâne să-i dăm la Federației. Sunt nebuni, este evaziune fiscală, delapidare! Sunt societate comercială. O să-i acționăm în instanță. Eu nu vreau să bag bani în copii și junori. Eu cumpăr jucători tineri. La mine nu e problemă, deci, e chestie de principiu. Chiar atâta analfabetism juridic au cei de la FRF?

Eu plătesc impozit la stat și ei mă obligă la dublă impozitare. FRF să se implice doar în regulile jocului. Nu să mă oblige să joc cu fotbaliști sub 21 de ani. E lipsă de inteligență, prostie. Mircea Sandu ne-a zis că e lege, cu 10%, dar nu ne-a obligat. Ă‚știa de acum se cred stăpâni pe tarlaua altora. Sunt securiști-securiști, dar niște securiști mediocri. Cum să fie stăpân Burleanu?

Dacă mă obligi pe mine să achit o taxă de 10% în urma unui transfer, atunci dă-mi și tu mie 10% pentru că dau 1.500.000 de euro pe Florin Tănase. Au spus că la prima abatere vom fi amendați cu 100.000 de euro iar la a doua batare ni se va retrage licența. Unde s-a mai auzit așa ceva?

Apoi, vor ca fondul de salarii să nu depășească mai mult de 70% din cât câștigi, din profit. Dacă nu, aceste sume trebuie să fie acoperite de acționari. Păi, cum vine asta? Mă obligă să aduc bani de acasă?

Se cred pe tarlaua lui Ceaușescu. Sunt securiști! Nu au minte, cum să facă așa ceva?„, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…