Singur spre șine

Mă duc să caut un cumpărător, să dea Domnul să nu-l găsesc. Copos se amuză din orice, pe seama oricui. Are simțul umorului de vreme ce și-a contramandat până și întâlnirea cu oglinda printr-un comunicat, adunarea acționarilor de marți, cu restul de 0,1%. Abia acum, după ce a reînviat rolul lui Paul Newman în „Cacealmaua” și l-a lăsat pe Taher fără valiza cu bani, Copos se simte cu adevărat în largul său. Doar a transferat mizeria din lumea afacerilor sale întotdeauna la granița cu Jilava în iarba din Giulești. Mingea e acum în terenul său după ce i-a confiscat-o Rapidului. Plesnește de fericire când e detestat de foștii lachei, din plictiseală spune bancuri la care râde singur. Ultima impresie contează. Copos moare urât. Dispar în pâcla plumburie și anii frumoși, și surâsul succeselor, și lacrimile calde ale rateurilor prelinse pe obrazul Giuleștilor. Cine știe, poate că fără pragmatismul și câinoșenia lui Copos, Rapidul ar fi dus-o într-un deceniu și jumătate de azi pe mâine, cu bani cu țârâita în conturi, când de la un investitor, când de la altul – vezi această toamnă -, sau n-ar mai fi dus-o deloc precum Corvinul. Dintr-o hachiță încă nedeslușită, Copos a ales să-și îngroape atât trecutul vișiniu cu parfum de romanță, cât, mai ales, să iasă din Giulești pe poarta dinspre șine.