OFICIAL | Sergiu Buș a semnat cu CFR Cluj. Ce contract i-a oferit campioana României

Sergiu Buș a devenit astăzi jucătorul lui CFR Cluj. Atacantul care a evoluat în România ultima dată pentru FCSB a semnat un contract valabil pe două sezoane și jumătate, până în 2024.

Noul vârf pe care îl are la dispoziție Dan Petrescu era liber de contract după despărțirea de FC Seongnam, din Coreea de Sud.

Sergiu Buș va fi remunerat în Gruia cu 15.000 de euro lunar, potrivit Digisport.ro.

Sergiu Buș a semnat cu CFR Cluj

„Sergiu Buș se întoarce acasă! Dupa ce a reziliat contractul cu Seongnam, Sergiu a semnat un contract de 2,5 ani cu campioana Romaniei din ultimii 4 ani, CFR Cluj. Good luck, bomber!”, a scris impresarul Bogdan Apostul într-o postare pe Facebook.

În vârstă de 29 de ani, Sergiu Buș anunțase de duminică revenirea în Liga 1.

„Sunt foarte aproape de CFR Cluj. Încă nu am semnat, dar vă pot spune că îmi doresc și sper să se întâmple mâine sau în următoare zi ca eu să ajung definitiv acasă, să mă bucur, să ajut echipa, iar CFR să fie campionată.

În mare parte, verbal ne-am înțeles, am pus totul pe foaie, totul e ok, sunt mulțumit, așa că mai ține doar de mine să fiu sănătos pentru că urmează vizita medicală. Ăsta e adevărul și sper să se facă”, a declarat Sergiu Buș la Look Sport.

După CFR Cluj – CS Mioveni 1-0, antrenorul campioanei României a fost chestionat în privința potențialului transfer. „Bursucul” nu a dorit să ofere un răspuns ferm.

„E posibil, nu știu. Acum, dacă mi-ai zis tu, ar fi bine. E un atacant bun. Vedem. Dacă e adevărat, ar fi bine pentru că e un jucător crescut aici, la Cluj. Iar noi, la lista B, nu prea avem jucători, în afară de Păun. Ar fi ideal dacă ar putea să vină”, a completat Dan Petrescu la finele victoriei cu CS Mioveni.

Publicat: 13 12. 2021, 17:54
Actualizat: 13 12. 2021, 18:00