Salomao pleacă de la Dinamo! Anunțul făcut de Rednic + două noi transferuri în Ștefan cel Mare: „Avem acordul lor, azi semnează”

Redactor:
Andrei Pal
Salomao pleacă de la Dinamo! Anunțul făcut de Rednic + două noi transferuri în Ștefan cel Mare:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Diogo Salomao (30 de ani) e cu bagajele făcute și așteaptă să plece de la Dinamo. Mircea Rednic, antrenorul „câinilor”, a făcut anunțul la conferința de presă. Portughezul, cel mai important om al trupei din Ștefan cel Mare în prima parte a sezonului, alături de Dan Nistor, are două oferte, conform „Puriului” și se pregătește să părăsească „haita”.

Salomao e în ultimele șase luni de contract cu Dinamo. Mijlocașul portughez a fost, la un moment dat, și pe lista FCSB. Rednic a vorbit si despre urmatorii jucatori care vor sosi la Dinamo, „un fundaș stânga și un fundaș dreapta”.

„Avem acordul a doi fundași, dreapta și stânga, care vor sosi azi să semneze. Îmi mai doresc încă un fundaș central. Cred că și el va semna. Va mai fi un jucător, un atacant, care să poată să joace și al doilea vârf sau în partea stângă și partea dreaptă, pentru că mai mult ca sigur Salomao va pleca. Nu pot să vă spun mai multe, cluburile să aranjeze și el să fie mulțumit cu contractul. Are două oferte. E greu să obții ceea ce îți dorești, că jucătorul vrea să plece. Nu că are salariul mare, dar are o vârstă și își dorește. Noi trebuie să ne adaptăm noilor condiții, filosofia legată de contracte și buget pentru acest sezon este mai mică față de începutul campionatului și eu trebuie să mă adaptez. Din vară, situația va fi altfel”, a spus Mircea Rednic, în conferinta de presă de luni, conform DigiSport.

Salomao pleacă de la Dinamo pentru 300.000 de euro, conform anunțului făcut de președintele Alexandru David, iar motivul principal e reprezentat de salariul mare pe care îl are portughezul. Lusitanul încasează lunar 10.000 de euro, conform surselor ProSport.

Mamoutou N’Diaye, Sean McDermott, Jordan Mustoe, Reda Jaadi, Naser Aliji, Ioan Filip, Rachid Ait-Atmane, Simon Zenke, Mattia Montini și Gregory Tade au fost aduși de Rednic în Ștefan cel Mare, însă lui Tade, trecut pe la CFR și FCSB, i-a fost deja reziliat contractul din cauza unor probleme medicale.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele